Dacă ,,Măria Sa, Poporul Român a votat spre a fi adoptată CONSTITUŢIA, bună-rea cum e, sigur nu a votat, şi nici nu a fost adoptat, vreun text prin care să se prevadă ca numita Curte Constituţională a României să se înscrie în P.C.R., partid, ştim cu toţii, scos în afara legii. Înscrierea C.C.R., mai ales în ultimii ani, într-un partid, fie că e el P.C.R., P.S.D. ori P.N.L., e o mare neruşinare, întrucât CONSTITUŢIA nu prevede asta.
Dacă, în ultimul timp, toate „motivele” conducerii STATULUI, bune sau rele, se trimit spre „judecare” la C.C.R. de „părţi”, adică de putere ori opoziţie, ceea ce e constituţional, şi normal pe undeva, e anormal ca, scuze, C.C.R., compusă azi, neconstituţional, din foşti membri de partid(e), să devină „putere” (nevotată) şi să conducă România, după cum îi dictează interesele partinice, cu neruşinare, sfidând, de multe ori, „omoloaga” Comisie de la Veneţia (Curtea Constituţională a Europei), propria Constituţie şi Legile, scrise ori nescrise, ale Ţării şi Poporului.
Dacă, de multe ori, eu folosesc logica şi bunul simţ în exprimarea ideilor mele privind „mersul LUMII” căreia îi aparţin, spre a nu cădea în păcatul trufiei, uneori, şi spre a fi corect cu cititorii în spusele mele, mă folosesc de tezaurul limbii noastre române, DEX-ul. Ca atare, pe stilul „min.te.toader” (ministrul T. Toader), neruşinare înseamnă: 1. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, obrăznicie, sfruntare, trufie, semeție, morgă, țâfnă. 2. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, tupeu, vulgaritate, impudicitate, măscărie, scârnăvie. (A comis un act de ~.), adică exact acte produse/comise „în văzul lumii”, mereu, de stimabilii efemeri conducători ai ţării şi poporului român. Asta ne e soarta, fir-ar să fie!
Dacă Constituţia asta a noastră, bună-rea, cum spuneam, nu mai corespunde stadiului actual al poporului trăitor în ţara lui, există prevederi constituţionale şi Legi prin care ea poate fi schimbată, în totalitate ori în anumite puncte depăşite, dar nu, noi preferăm s-o „interpretăm manelistic”, de parcă ar fi scrisă într-o altă limbă, dispărută demult, neştiută decât de „stimabilii” din C.C.R., trăitori, înainte de a deveni vaşnici „membri”, printre noi, în diverse instituţii ale statului ori sisteme ale lui – juridic, legislativ, executiv.
Dacă, o ştim cu toţii, Constituţia României e modificabilă oricând, în condiţiile Legii, mă-ntreb cum de a devenit C.C.R., în situaţia în care „e numită politic”, instanţa supremă în state (statul normal şi statul paralel) şi de ce încă nu s-a pronunţat asupra acestora. Eu am definit Ştatul paralel astfel: ,,,,Ştatul paralel” iaşte acel ştat care în fruntea tutulor instituţiilor lui nu are şefii şi şefuţii puşi de mine, ci de voi.” Aştept să se pronunţe C.C.R., din oficiu, că are acest drept, şi asupra haosului legislativ, judecătoresc şi executiv. Punctum! Altfel urmează disoluţia ambelor „State”, în măsura în care, din raţiuni obscure, C.C.R., dacă tot e admisă ca „Instanţă supremă”, mai tare decât Constituţia, deşi eu ştiam că nu există decât trei puteri în Stat (Executivul, Legislativul şi Justiţia), nu se pronunţă. Dar n-oi mai şti eu pe ce lume trăiesc! Altfel ori astfel, cangrena „mâncatului” (ne mâncăm unii pe alţii din interese personale), explicat de mine în editorialul anterior, extinsă la nivel de stat (normal sau paralel), duce la disoluţia acestora în dauna poporului şi a ţării în care acesta locuieşte, lucru total neconstituţional, căci, ce vină au, poporul şi ţara, că ne mâncăm „ca câinii” în fiecare zi şi în fiecare faptă făptuită în nume propriu, de jos şi până sus. Cu ce-a greşit Doamne, Măria Sa Poporul Român dacă fii săi, trimişi acolo, sus, au uitat cine i-a trimis şi-i doare-n fundu curului de toți şi de toate?
,,Onorabilă Curte Constituţională a României (nu a nu ştiu cărui trib din junglele lumii), fă-ţi datoria şi potoleşte-i pe ipochimenii care-au luat-o razna, încurajaţi de Domnia Ta!”