luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Alaiul obiceiurilor de iarnă la Târgu-Jiu

Peste 500 de colindători din judeţele Gorj şi Mehedinţi vor participa, joi, la Alaiul obiceiurilor de iarnă.

Potrivit Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, este pentru prima dată, din anul 1900, când un număr atât de mare de colindători vor participa la Alai.

Evenimentul începe la ora 10,00 cu o paradă a formaţiilor participante din faţa CJCPCT Gorj până în Piaţa Prefecturii. Colindătorii vor susţine apoi, pe scena amplasată în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, un spectacol tradiţional de colinde.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, anul acesta, pentru prima dată, vor participa la Alai, Ansamblul „Brâuleţul” din oraşul Turceni, Ansamblul „Românaşul” din Târgu Logreşti, Ansamblul folcloric din Dragoteşti, Ansamblul folcloric „Florile Jaleşului” din Arcani şi Ansamblul din Ciuperceni.

Fiecare ansamblu va prezenta câte un program de 5 minute.

Cei prezenţi la spectacolul din Piaţa Prefecturii se vor delecta cu sunetele de zurgălăi, şuieratul bicelor ori ritmul tobelor, cu costumele tradiţionale gorjeneşti și vor afla mai multe despre obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă. Umblatul cu Capra, Ursul şi Pluguşorul sunt cele mai păstrate în zona de sub munte.

Umblatul cu capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea. Umblatul cu Ursul este întâlnit de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului şi ajutat de un ciomag, flăcăul mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificaţia este purificarea şi fertilizarea” au spus reprezentanții CJCPCT.

Politica