Muzica reggae din Jamaica a fost inclusă joi pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de un comitet specializat al UNESCO, care s-a întrunit la Port-Louis, capitala insulei Mauritius.
Includerea pe această listă reprezintă de obicei o modalitate de a asigura protecţia de care au nevoie anumite ritualuri culturale, dar şi o creştere a gradului de conştientizare în rândul publicului larg în legătură cu importanţa unor astfel de elemente culturale.
Reggae s-a alăturat astfel unei liste ce include aproximativ 400 de tradiţii culturale (cântece, dansuri, specialităţi gastronomice şi sărbători), care variază de la pizza napolitană la zaouli – muzica şi dansul comunităţii gouro din Coasta de Fildeş.
Comitetul UNESCO, reunit până sâmbătă pentru a examina 40 de cereri de înscriere, a inclus miercuri pe aceeaşi listă şi tehnica de fabricare a parfumurilor din oraşul francez Grasse.
Genul reggae, a cărui candidatură a fost depusă de Jamaica, a apărut la sfârşitul anilor 1960. Stil muzical provenit din ska şi rocksteady, el a integrat apoi şi influenţe din jazz şi blues-ul american.
Această muzică a devenit foarte repede populară în Statele Unite şi Marea Britanie, importată de numeroşii imigranţi jamaicani stabiliţi în cele două ţări după Al Doilea Război Mondial. Reggae se revendică adeseori drept o muzică a celor oprimaţi, abordând în versurile sale chestiuni sociale şi politice, precum închisoarea şi inegalităţile dintre oameni.
Reggae este indisolubil asociat cu rastafarismul, o mişcare spirituală care îl sacralizează pe împăratul etiopian Haile Selassie şi promovează utilizarea de „ganja” (marijuana).
În 1968, cântecul „Do the Reggae” al grupului Toots & The Maytals a fost primul single din lume care a folosit numele „reggae”, ce a cunoscut apoi un succes uriaş pe plan mondial graţie pieselor lansate de Bob Marley şi grupul său, The Wailers, precum „No Woman, No Cry” şi „Stir It Up”.
