luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Eliza Peța-Ștefănescu, deputat PSD de Dolj, despre creșterea vârstei minime de trimitere a copiilor în centrele rezidențiale: „Este responsabilitatea noastră să ne gândim la ei și să îi ajutăm să devină niște tineri cât se poate de adaptați și de integrați în societate”

Camera Deputaților a adoptat, la finele lunii trecute, un proiect de Lege extrem de important pentru copiii defavorizați din România, ale căror șanse de a crește într-un mediu de familie se vor mări considerabil. Prin modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, vârsta minimă de trimitere a acestora în servicii de tip rezidențial a fost prelungită la 7 ani, excepție făcând cei care necesită îngrijiri de tip specializat. După cum a precizat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu, aceasta este o măsură extraordinară nu doar pentru copiii ce urmează să beneficieze de ea, cât și pentru statul român, care va reduce considerabil cheltuielile legate de centrele rezidențiale.

Copiii din România aflați în situații defavorizate vor avea parte de schimbări benefice în legislație, având în vedere modificarea, la finele lunii, în urma votului din Camera Deputaților, a vârstei minime de trimitere a acestora în servicii de tip rezidențial. Dacă, până acum, vârsta minimă era de 3 ani, ea a fost crescută la 7 ani, pentru a oferi beneficiarilor șansa de a crește în ceea ce înseamnă, pe cât posibil, o familie. „Sunt bucuroasă că acest proiect de lege a fost adoptat în Camera Deputaților, iar faptul că am fost printre inițiatorii acestuia mă face cu atât mai încrezătoare în schimbările benefice care vor fi făcute. În primă fază, gândiți-vă cum se vor schimba viețile acestor copii atunci când ei vor avea șansa să crească nu într-un centru mare, ci vor beneficia de îngrijire familială, de familii substitutive sau de asistenți maternali. Vârsta minimă de trimitere a copiilor în centrele rezidențiale a crescut la 7 ani, de la 3 ani, iar ceea ce am dorit să facem prin acest proiect a fost să creștem șansele lor de integrare în societate, astfel încât ei să nu se mai simtă diferiți și discriminați. Nu este vina lor că au avut parte de povești nefericite, însă este responsabilitatea noastră să ne gândim la ei și să îi ajutăm să devină niște tineri cât se poate de adaptați și de integrați în societate. Aplaud adoptarea acestui proiect de lege și sper ca acei copii care vor beneficia de noile reglementări să aibă parte de tot ceea ce este mai bun în familiile care îi vor îngriji”, a precizat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.

Îngrjirea în centre, de șase ori mai scumpă decât prevenția și plasamentul copilului în familia extinsă

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dincolo de beneficiile clare pentru copiii care vor beneficia de aceste măsuri, modificările făcute vor aduce și economii la bugetul de stat, având în vedere că vor fi reduse costurile ce erau legate de centrele rezidențiale. „Măsura luată este benefică nu doar pentru copii, ci și pentru statul român, costurile de plasament în centre rezidențiale fiind mult mai mari. Studiile au demonstrat că îngrjirea în centre este de șase ori mai scumpă decât prevenția și plasamentul copilului în familia extinsă sau substitutivă, de trei ori mai scumpă decât plasamentul cu asistenți maternali și de două ori mai scumpă decât centrele mici, de tip parental. Dacă adăugăm costurile legate de sănătate, de siguranță, dar și cheltuielile sociale, precum și angajații din domeniile conexe ale centrelor, ajungem la sume extrem de mari. Măsura luată este, deci, una extrem de benefică, atât pentru copii, cât și pentru statul român, care va cheltui mai puțin și va putea investi cu folos banii economisiți”, a mai punctat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.

Politica