Pe vremea lui Ceaușescu circulau foarte multe bancuri (aveau oamenii şi timp, şi despre ce, şi stare). Iată unul din sistemul de sănătate. Doctorul iese în curtea/grădina Spitalului de neuropsihiatrie, să vadă ce-i mai fac bolnavii, scoşi la aer, şi-l vede pe Gheorghe, pe o bancă, pătimind o hârtie cu pixul.
-Ce faci măi Gheorghe?
-Ce sa fac domnu doctor, scriu o scrisoare.
-Zău? Şi cui îi scrii, mă?
-Mie domnu doctor.
-Aha, şi ce-ţi scrii mă?
-Nu ştiu, că nu mi-a adus-o, încă, poştaşul. Aşa şi noi, trăim ca-n bancuri, nu ştim ce ne aşteaptă mâine, nu mai vorbim de poimâine, până nu vin televiziunile şi ne spun, de una, de alta…nebunie curată ce ne văd ochii şi ne aud urechile. De pildă, ne spun că statisticile ne clasează pe primul loc într-un clasament al celui mai scăzut nivel de trai, că avem cele mai mari preţuri în raport cu salariile şi, deasemeni, cei mai mulţi şomeri dar şi cei mai mulţi plecaţi în lumea largă după o bucată de pâine. Sau că, UE a început să se uite cruciş la noi, se-nchină şi se-ntreabă de ce am luat-o razna de tot? Răspunsul ni-l dă, nouă doar, tot privitul la televizoare, de la care aflăm că ele, televiziunile nu ne spun, cum am ajuns să trăim într-o ţară liberă de comunism ocupată de comunişti. Fanatismul politic ne-a adus aici, la faza paukerizării ţării. Militanţii politici nu mai sunt militanţi politici ci fundamentalişti dintr-o grupare islamistă afiliată al-Qaida, extremişti care au decapitat poporul cu un cuţit politic şi apoi l-au expus ca avertisment pentru restul lumii. Atrocitățile fundamentalist-islamice sunt notorii iar atrocităţile noilor paukerişti au devenit déjà notorii în Europa şi U.S.A. Nu ne mai surprinde că în România s-a coagulat, din lipsă de experienţă în materie de democraţie, un fanatism politic ajuns în faza de a deveni problema fundamentală a pluripartitismului, a vieţii politice interne, transferat în Europa, care ne priveşte uimită. N-aş scrie aceste rânduri dacă această manifestare ,,de masă” a politicii de la noi n-ar semăna întocmai cu ceea ce se întâmpla pe vremea celebrei Ana Pauker, poreclită şi „Stalin în fustă“, personaj care a radicalizat până la cruzime extremă modul de a face politică pentru a-şi putea îndeplini ţelurile. Se ştie de facţiunile PCR (comuniştii aflaţi în închisorile din România, sub conducerea lui Gheorghiu Dej şi comuniştii de la Moscova, în frunte cu Ana Pauker) şi de prigoana acestora asupra statului şi poporului român, prigoană care a culminat cu aducerea comunismului rusesc şi a colectivizării, tot pe model rusesc. Cu sprijinul Anei Pauker a ajuns si Ion Iliescu la Institutul Energetic din Moscova şi, cu ideologia şi metodele ei au ajuns urmaşii comunişti să calărească o ţară şi un popor. Acum radicalizarea politică devine, pe zi ce trece, la fel de acută ca pe vremea de tristă amintire despre care am amintit în paragraful de mai sus. Se vorbeste în termeni duri, parcă am fi în epoca aceea a ,,duşmanilor de clasă” (burghezia- capitalistă şi clasa muncitoare-comunistă), când ar trebui să fie o luptă politică între partide şi doctrine. Ori, poate nu ştim noi ce sistem politic există acum în România şi cu ce sistem politic se vrea înlocuirea? Şi eu, naivul, susţineam că în România ne-am lepădat de comunism dar nu şi de comunişti. De unde, tovarăşi! Există în continuare comunism iar comuniştii din ziua de azi s-au radicalizat/ paukerizat.
