luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Alte 11 localităţi din judeţul Olt au intrat în zona de supraveghere de teama pestei porcine

Alte 11 localităţi din judeţul Olt au intrat în zona de supraveghere după confirmarea unui nou caz de gripă porcină africană, în judeţul Teleorman, specialiştii DSVSA urmând să examineze toţi porcii din gospodăriile de aici, în decursul acestei săptămâni.

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, Veronel Bolborea, a declarat că noul focar din Teleorman vizează doi mistreţi, găsiţi chiar pe malul Oltului, în comuna Slobozia Mândra, la aproximativ şapte kilometri de comuna Cilieni.
„În data de 10 noiembrie, am primit o adresă de la DSVSA Teleorman prin care ne confirmă că s-a diagnosticat un nou caz de pestă porcină africană, la doi mistreţi, pe teritoriul judeţului Teleorman, în zona Fondului de vânătoare nr. 9 «Între Olturi». Urmare a notificării primite, noi, sâmbătă, am întocmit planul de măsuri, plan ce a fost transmis primăriilor din zona afectată şi Prefecturii. Fiind la limita judeţului nostru, se impune o zonă de supraveghere la mistreţi de 13 kilometri pentru a demara din nou procedura de examinare clinică a porcilor din gospodăriile populaţiei, să vedem dacă există un caz de boală sau de mortalitate. Începând de astăzi, am demarat procedura de inspecţii în exploataţii, recensământul şi examinare clinică în localităţile Frunzaru, Băbiciu, Scărişoara, Plăviceni, Jieni, Rusăneşti, Cilieni, Potlogeni, Tia Mare, Doanca şi Izbiceni. Toate aceste localităţi vor fi verificate de către echipe de medici veterinari din cadrul DSVSA Olt, încercăm să putem realiza examinarea clinică în decursul acestei săptămâni”, a declarat Veronel Bolborea.
El a ţinut să precizeze că pe teritoriul judeţului Olt nu s-a confirmat existenţa virusului pestei porcine africane, specialiştii DSVSA Olt examinând aproximativ 16.000 de porci, din opt localităţi aflate la graniţa cu Teleormanul.
„Până la această dată, în judeţul nostru, fiind afectat de alte două focare din judeţul Teleorman, nu s-a confirmat existenţa pestei porcine africane. Primul focar a fost în data de 17 octombrie, la Slobozia Mândra. Ne-a, afectat ca zonă de supraveghere, cinci localităţi – Scărişoara, Rusăneşti, Cilieni, Tia Mare şi Izbiceni. Au fost verificate 2.300 de exploataţii cu 7.782 de porci. Iar în 22 octombrie, în localitatea Ştorobăreasa, din judeţul Teleorman, s-a confirmat un al doilea focar de pestă porcină africană şi a trebuit să efectuăm examinarea clinică intrând în zona de supraveghere localităţile: Mihăeşti, Seaca şi Văleni. Au fost examinate în intervalul 22 – 26 octombrie, 6.134 de gospodării cu aproximativ 8.000 de porci”, a precizat Bolborea.
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, Veronel Bolborea, a mai declarat că aproximativ jumătate dintre porcii verificați de inspectorii DSVSA Olt, în cele opt localități aflate în zona de supraveghere, din 17 octombrie şi până în prezent, sunt nedeclaraţi de proprietari. Acesta reaminteşte că nedeclararea este sancţionabilă cu amenzi de până la 12.000 lei, însă au fost aplicate doar avertismente.
„Din constatările colegilor mei, a reieşit că aproximativ jumătate din porcii din zonele verificate sunt neidentificaţi, foarte multe exploataţii nu sunt declarate. Reamintesc că este obligaţia proprietarilor să declare orice fel de eveniment – fătare, sacrificare, moarte – medicului veterinar de liberă practică din localitatea respectivă. Nedeclararea este sancţionabilă. Noi n-am mers pe calea asta, noi am reuşit să facem identificarea, inspecţia şi până la această dată n-am avut nicio surpriză. Am dat doar avertismente, dar amenzile aplicate sunt între 6.000 şi 12.000 lei”, a declarat Bolborea.
El a adăugat că în judeţul Olt sunt declarate în mod oficial 30.594 de gospodării, cu un efectiv de 118.051 porci. Reprezentanţii DSVSA Olt avertizează că nu se acordă despăgubiri pentru porcii nedeclaraţi, în cazul în care apare un focar de pestă porcină africană.
„În condiţiile în care apare focar de pestă porcină în efectivele nedeclarate, adică necrotaliate şi neînregistrate în baza de date, nu putem să acordăm despăgubiri. După cum ştiţi, pesta porcină africană este o boală supusă despăgubirilor de către Guvernul României, iar condiţia este ca exemplarul să fie crotaliat şi înregistrat în Baza naţională de date”, a mai afirmat Bolborea.

Politica