joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Un nou sezon al virozelor: Peste o mie de doljeni, deja afectaţi

Vremea pune probleme sănătăţii doljenilor. Peste o mie dintre ei au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii. Specialiştii în sănătate publică au început monitorizarea infecţiilor respiratorii şi aşteaptă dozele de vaccin antigripal destinate imunizării gratuite a populaţiei.

Numărul cazurilor de viroze respiratorii a înregistrat o creştere faţă de anul trecut, iar o parte dintre doljenii care s-au îmbolnăvit au ajuns la spital.
„Infecțiile respiratorii au început să fie monitorizate și avem rezultatele din prima săptămână de raportare a infecțiilor respiratorii. Au fost înregistrate 1.302 cazuri de viroze respiratorii, dintre care 1.050 au fost infecții acute de căi respiratorii superioare și 252 de cazuri de pneumopatii acute, niciun caz de gripă. Dintre toate aceste cazuri, 7,2% au ajuns în spital, în rest sunt cazuri ușoare de infecții acute de căi respiratorii, declarate de către medicii de familie. Considerăm că acest număr se încadrează în limitele normale pentru sezon, fiind puțin mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului trecut, când au fost
înregistrate 1.290 de cazuri”, ne informează dr. Narcisa Dinică, specialist în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj. Narcisa Dinică a mai precizat că vaccinarea antigripală este cea mai sigură și eficientă
metodă de prevenire a infecțiilor respiratorii și a gripei, iar vaccinul se poate cumpăra din farmacii. În ceea ce priveşte imunizarea gratuită a populaţiei, până acum au fost primite dozele necesare imunizării personalului medical.

„Cea mai bună și sigură metodă de prevenire a infecțiilor respiratorii, a gripei, dar mai ales a complicațiilor cauzate de acestea este vaccinarea antigripală. Până acum au fost achiziționate 3.170 de doze de vaccin. Acestea au fost deja repartizate către unitățile medicale, unitățile medico-sociale, ambulanțe, cămine de bătrâni, unitățile din cadrul Direcției Generale de Asistență Medicală și Socială, foste centre de ocrotire. Urmează ca în etapa a doua să intre la vaccinarea gripală gratuită toate cazurile care sunt recomandate de către Ministerul Sănătății, adică toți vârstnicii de peste 65 de ani, peroanele cu vârsta
cuprinsă între 6 luni și 64 de ani care sunt în evidență cu afecțiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cei care sunt infectați cu virusul imuno-deficienței umane (HIV), gravidele și medicii care nu au fost vaccinați până acum. Recomandăm tuturor această vaccinare, dar care nu este gratuită. Pentru cei care doresc să se vaccineze, chiar dacă nu sunt în această categorie, le recomandăm să meargă la farmacie și să-și cumpere vaccinul.
Este un vaccin trivalent, iar prețul său este de aproximaiv 30-40 de lei, un preț accesibil zicem noi, comparativ cu cât ar costa tratamentul dacă ne-am îmbolnăvi și am face o viroză sau mai rău, o complicație de genul unei pneumonii sau alte afecțiuni respiratorii cronice”, afirmă Narcisa Dinică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceasta a mai atras atenția asupra complicațiilor ce pot apărea în cazul bolnavilor cronici și a precizat că pacienții deja așteaptă vaccinarea, luând cu asalt cabinetele medicilor de familie.
„Atenție mare la bolnavii cronici pentru că există riscul în cazul acestor infecții să apară complicații care pot duce la agravarea stării de sănătate, chiar deces, de aceea recomandăm cu prioritate copiilor și persoanelor vârstince, bolnavilor cronici să-și facă această vaccinare. Colegii noștri care sunt medici de familie ne spun că oamenii așteaptă cu nerăbdare să apară aceste vaccinuri. Sunt asaltați, primele doze au fost dirijate către medici, cadre medicale și personal auxiliar din spitale și unități sanitare ambulatorii, cămine de bătrâni , în instituțiile de ocrotire socială, urmând ca într-o săptămână, maxim două, să înceapă deja grosul vaccinării în populația care este înscrisă”, a mai spus reprezentantul DSP Dolj.
Pe lângă vaccinare, mai există și o serie de măsuri de protecție ce pot fi luate pentru a preveni apariția răcelii.
„Ca și alte măsuri de protecție, trebuie să respectăm regulile de igienă personală, să ne spălăm pe mâini ori de câte ori intrăm în contact cu persoane și obiecte, dar și înainte de masă, după folosirea toaletei, după ce ne ștergem nasul sau strănutăm. Este important să purtăm îmbrăcăminte adecvată, să mențiem o temperatură ambientală constantă care să ne creeze un confort, în jur de 22 de grade. Alimentația are un rol important în sezonul virozelor. De obicei recomandăm o alimentație bogată în legume și fructe pentru că au un aport mare de vitamina C, care să ne crească imunitatea. Ar fi bine să evităm excesele și
anume fumatul, alcoolul dar și o alimentație mai grea, bazată pe proteinele din carne. Este foarte important ca în momentul în care deja ne-am îmbolnăvit și avem simptome să stăm acasă și să nu ne deplasăm mai ales dacă avem copii la grădiniță, la școală, pentru că există riscul de a extinde această îmbolnăvire și la alții sănătoși. Același lucru este valabil și pentru cei care merg la serviciu. Este indicat ca o zi, două, trei să stăm acasă și să ne tratăm. De asemenea, trebuie să evităm spațiile aglomerate când suntem răciți pentru că prin strănut putem să-i îmbolnăvim pe cei din jurul nostru. Este bine să purtăm o mască
pentru a ne proteja atât pe noi cât și pe cei din jur. Să limităm mersul în spitale la rude, pacienți, pentru că există riscul să-i îmbolnăvim cu germenii cu care venim de afară. De obicei recomandăm o vizită foarte scurtă și doar dacă este nevoie, mai ales în cazul pacienților operați, gravide și lăuze cu copii”, a afirmat dr. Dinică.

Pentru tratarea simptomelor virozelor respiratorii Narcisa Dinică ne recomandă să apelăm la metode tradiționale, și în cazul în care acestea persistă să apelăm la sfatul medicului: „Dacă suntem răciți putem să apelăm la metodele tradiționale, supe calde, ceaiuri îndulcite cu miere, dezinfectante de gât, dacă ne doare gâtul și picături pentru nas dacă avem nasul înfundat sau ne curge nasul”.

Politica