miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Majoritatea oltenilor care au mers la urne ar fi vrut schimbarea denumirii judeţului

Oltenii care au mers la urne, în cele două zile ale Referendumului pentru Olt-Romanaţi, au votat pentru schimbarea denumirii judeţului, potrivit datelor oficiale, patru procente lipsind pentru validarea plebiscitului.

Au fost înregistrate 54.958 de voturi „DA” (58,76%) şi 38.577 de voturi „NU” (41,24%).

Sursa citată arată că 26,01dintre olteni şi-au exprimat opţiunea la referendumul privind schimbarea denumirii judeţului Olt. Este vorba despre 96.103 persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un calcul simplu arată că doar patru procente au lipsit pentru validarea referendumului local şi pentru atribuirea denumirii de Olt-Romanaţi judeţului Olt.

Un grup de iniţiativă, format din reprezentanţii unor asociaţii, ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi parlamentari din toate partidele, s-a reunit, anul trecut, la Caracal pentru a propune adăugarea la numele judeţului Olt a denumirii de Romanaţi, ca reparaţie istorică pentru vechiul judeţ din perioada interbelică ce avea reşedinţa la Caracal.

Din grupul de iniţiativă fac parte reprezentanţii unor asociaţii din Caracal, dar şi prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul din Caracal, Liviu Radu, viceprimarul Octavian Stănescu, alături de senatorii Paul Stănescu, Renică Diaconescu (ambii PSD), Siminica Mirea (fostă PNL) şi deputaţii social-democraţi Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan. De asemenea, iniţiativei de adăugare a numelui de Romanaţi la cel al judeţului Olt a aderat şi episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian.

Politica