duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Noaptea Albă a Galeriilor, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova

Aflată la cea de-a douăsprezecea ediţie, Noaptea Albă a Galeriilor a adunat la Casa de
Cultură „Traian Demetrescu” Craiova, o mulțime de curioși, dar și de pasionați ai artei.
Aceștia au petrecut o noapte albă, înconjurați de tablouri și opere de artă, dar și alături de o
parte dintre artiști care au fost prezenți pentru a răspunde întrebărilor publicului. Expoziția
a fost deschisă pe 5 octombrie, de la ora 19.00 până la ora 1.00.
„Anul trecut am avut un mare succes la galeria Vollard cu Noaptea Albă a Galeriilor și se
pare că și în acest an lumea este interesată de artă, de fenomenul artistic din Craiova, de
artiștii de aici și ne bucurăm că lucrările prezintă interes pentru public. Sunt expuse lucrări
din toate domeniile artelor vizuale, avem expuse lucrări de pictură, de sculptură, ceramică,
artă decorativă, grafică, artă textilă. Totul în acest spațiu nu foarte mare, dar un spațiu
elegant, potrivit pentru o expoziție, prin deschiderea pe care o are, prin faptul că e situat în
centrul vechi al Craiovei, atrage lume, iar aici se organizează și foarte multe expoziții, cam

la două săptămâni este câte un vernisaj. Am vrut să fie deosebită această expoziție, toți
artiștii sunt craioveni, din diversele domenii, toți sunt artiști cunoscuți, membrii în
Uniunea Artiștilor Plastici, nu am avut o temă impusă, tema a fost liberă pentru că este o
noapte liberă pentru artiști, liberă pentru public și vrem arta să trăiască în libertate și în
frumusețea ei și ne bucurăm că locuitorii din Craiova doresc această liniște a unei galerii
de artă pentru că arta înnobilează ființa, arta îți aduce frumosul. Frumosul înseamnă un
suflet liniștit, o minte clară și dorința de a te depăși și de a intra în această sferă a creației
pentru că fiecare artist este o lume, fiecare lucrare este o lume și fiecare privitor se poate
regăsi în viziunea artistului, în tema pe care o alege sau în maniera în care reprezintă
lucrările. Majoritatea sunt în premieră, dar sunt unele lucrări care au mai fost expuse, nu
neapărat în Craiova, artiștii noștri participă și la simpozioane și la expoziții naționale și
internaționale, deci sunt recunoscuți. Avem o ceramică extraordinară, Cristian Dincă, sunt
lucrări noi, Monica Dincă are două lucrări, o pictură cu simboluri paleocreștine, peștele pe
care îl regăsim și pe ceramica creată de Monica, artist textilist și reluată pe ceramică de
Cristian Dincă, unul din cei mai buni ceramiști din țară, care are lucrări foarte frumoase.
Avem sculptură foarte frumoasă, Virgil Mogoșeanu, care are și o lucrare expusă în fața
teatrului, Emilian Popescu care deja este un nume, sculptura din Craiova – Dan Nica, Dan
Purcărea. Chiar sunt aici artiștii și ne bucurăm că pot ei să explice craiovenilor ce și-au
propus și ce au reușit în lucrările lor”, a precizat Magda Buce Răduț, curatorul expoziției.
Prezent la expoziție, Remus Vlăsceanu, managerul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”,
a anunțat apariția catalogului „Zestrea coolturală”.
„Activitatea de astăzi este un rod al unei munci de un an de zile, pentru că noi ne pregătim
din timp pentru astfel de evenimente. Să aduci laolaltă 26 de artiști consacrați ai Craiovei
nu e lucru ușor, dar nu e nici lucru greu dacă ești deschis spre colaborare și le înțelegi
nevoile. Noaptea Albă a Galeriilor, în ediția a XII-a, de anul acesta, întrunește toate
condițiile pentru a ne prezenta la nivel național cu lucrări și cu artiști de renume atât
național, cât și internațional. Am reușit anul acesta să realizăm un ghid, un album practic,
informal, cu toți artiștii care au expus anul trecut, în ediția a XI-a, și pe care am fi vrut să-l
lansăm astăzi, dar din cauza unor probleme de editare se amână pentru luni. Deci am
realizat un catalog la care eu țin foarte mult pentru că va fi și un ghid practic al
Municipiului unde sunt prezentați informal, cu date personale și descrieri despre lucrări,
toți artiștii importanți ai Craiovei. Va fi expus luni, este într-o ediție totuși limitată, costă
destul de mult un album, însă vrem să-l dăm în primul rând artiștilor în semn de prețuire, și
publicului, evident. Nu va avea un cost, deci este în mod gratuit, noi vom încerca să
realizăm cât mai multe, vrem să vedem și care este impactul, iar rolul cel mai mare al
acestui ghid, pe care l-am numit sugestiv „Zestrea coolturală” este să-l adăugăm la zestrea
culturală națională, la Ghidul Național al Artiștilor din România”, a afirmat Vlăsceanu.
Ovidiu Bărbulescu, unul dintre pictorii prezenți la eveniment, a vorbit despre lucrarea sa
„Peisaj la Bran”, despre tehnica folosită și despre sursele sale de inspirație. A început să
picteze încă din timpul facultății, după 1958, și își amintește și acum profesorii de desen de
la care a învățat tot ce știe.
„Aveam o profesoară deosebită care lucra acuarelă, îmi plăcea foarte mult, dar nu știam
tehnica. E altceva să citești undeva și altceva să vezi concret și am rugat-o să mă lase și pe
mine în spatele dânsei, când lucra. Aceasta este o acuarelă pe umed, „Peisaj la Bran”. La
lucrarea aceasta am lucrat mai puțin de o oră. Întâi se udă toată suprafața de sus în jos și se
lucrează. Sunt pasaje de alb, trebuie să fii foarte atent ca celelalte culori să nu se interpună.

În primul rând sunt inspirat de natură, de peisaje, dar și de oameni. Fac și compoziții,
portrete, peisaje, cum e peisajul acesta de la Bran, și realizez aceste lucrări în tehnica
acuarelei pe uscat, tehnica acuarelei pe umed, dar în special pe umed. Realizez diferite
peisaje și în ulei și mai nou în culori acrilice care sunt foarte frumoase, dar trebuie să fii
foarte atent cu ele, se usucă foarte repede și trebuie să pui o anumită cantitate de apă.
Iarăși, trebuie să gândești și să rezolvi problemele de armonii cromatice că aceste culori se
usucă foarte repede și nu mai poți să intervi sau chiar dacă intervi se simte”, a spus artistul.
Publicul prezent a fost încântat să-i cunoască pe artiști și să privească operele realizate de
ei.
„Par foarte simple, dar se vede că în spatele acestora este foarte multă muncă. Toate par să
ilustreze viața cotidiană. Dintre tablouri cel mai mult mi-a plăcut cel în care este ilustrată
Veneția pe pânză și cel în care sunt ilustrate mașinile, exact așa cum sunt acestea pe stradă,
iar în principal tablourile pe pânză mi-au atras atenția cel mai mult”, a afirmat cu
entuziasm Tatiana Eremia, o tânără pasionată de artă și fascinată de operele expuse în
Noaptea Albă a Galeriilor, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”.

Politica