luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Conducătorii de trotinete electrice în atenția polițiștilor

Tot mai mulți șoferi sesizează IPJ Mehedinți de prezența în trafic a vehiculelor electrice (trotinete), ai căror conducători pun în pericol siguranța rutieră pe drumurile publice. În acest weekend, polițiștii Biroului de Ordine Publică împreună cu Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin au organizat o acțiune pentru verificarea respectării legislației rutiere de către persoanele care încredințează sau închiriază vehicule electrice (trotinete) ce se deplasează pe roți, precum și de către persoanele care conduc aceste vehicule pe drumurile publice. Cu ocazia acțiunii organizate, față de 8 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 41 ani, depistate în trafic, pe raza municipiului, conducând astfel de vehicule, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de art.335, alin. 2 şi art. 334, alin.1 precum și încredințarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin.3 din Codul penal.

Vehiculele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

,, Precizăm faptul că persoanele care conduc sau inchiriază/încredințează astfel de vehicule, pentru a fi puse în circulație ele trebuie să fie înregistrate/înmatriculate, iar cei care doresc să circule pe drumurile publice trebuie să dețină permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte vehiculul electric. Totodată, conform articolului 6, punctual 21, din OUG 195/2002 Republicată, privind circulația pe drumurile publice, amintim:

Policlinica Buna Vestire Craiova

moped – autovehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h și care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depășește 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depășește 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric. Este asimilat mopedului cvadriciclul ușor, astfel cum este definit la pct. 6 partea A din anexa nr. 1 la secțiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJMehedinți comisarul șef Nicolae Lohon.

Politica