luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Clinica de Cardiologie Craiova – început cu medici puțini și finanțare insuficientă

Prima intervenție realizată în Clinica de Cardiologie din curtea Spitalului Județean de Urgență din Craiova este un pas înainte pentru Oltenia, dar un pas mic, spun medicii de aici. Este nevoie de mai mulți doctori, dar și asistenți bine pregătiți, precum și de o nouă sală. Conducerea SJU Craiova spune că face demersuri pentru dezvoltarea acestei părți a medicini craiovene.

Echipa de medici care a realizat prima implantare a unui stent coronarian, în Clinica de Cardiologie deschisă în Craiova, are planuri mari în privința acestor proceduri. Cei mai mulți dintre medicii care lucrează în această clinică sunt tineri, au până în 40 de ani, au încredere în ceea ce pot să facă din punct de vedere medical pentru pacienți, și dacă se mai rezolvă și problema personalului, respectiv suplimentarea acestuia, lucrurile se vor desfășura în condiții normale. Prima intervenție, făcută miercuri, a fost realizată de către medicii Paul Trașcă și Eugen Țieranu și a fost un succes, pacientul urmând a fi externat azi.

„S-a făcut prima procedură de dilatare și implantare de stent. Proceduri se fac de aproximativ un an și jumătate. Vorbim de o gamă largă de proceduri: coronarografii, angiografii periferice, partea de dispozitive implantabile, stimulatoare, dispozitive de resincronizare. În curând se va demara programul de electrofiziologie. În total de când am demarat lucrurile, de când este doctorul Istrătoaie șeful secției, de aproximativ un an și jumătate, s-au făcut aproximativ o mie de proceduri, dar nu în noul centrul. În noul centru s-au făcut 15-20. Lucrurile sunt la început. Deocamdată eu sunt singurul care lucrez pe așa ceva, împreună cu colegul meu, Eugen Țieranu, care m-a ajutat foarte mult. Este rezident în ultimul an. Numărul de medici ar trebui să fie mult mai mare. Din punctul meu de vedere pe partea de angiografie trebuie șase oameni. Sunt și alți colegi în pregătire, de aici, din zonă, care lucrează în spitale din București, dar și ei trebuie să vină aici. Este colega mea, Emilia Goanță, care se ocupă de partea de dispozitive implantabile. S-au făcut și aici lucruri în premieră pentru Craiova, în ultimele luni. Din păcate, capacitatea noastră este limitată. Pacienții cu infarct acut vor continua să plece la București pentru că este foarte dificil de asigurat permanență. Nu avem permanență”, a afirmat Paul Trașcă, medic primar cardiologie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, a mai spus medicul, „fără o finanțare adecvată și fără consumabilele necesare nu putem să lucrăm. Lucrurile nu se întâmplă peste noapte. Adică noi dacă am avut acum 3 lei pe programul național, nu ne dă nimeni în șase luni 30 lei. Trebuie să creștem treptat. Deocamdată nu reușim să acoperim”.

În prezent sunt 4 medici, dintre care doi rezidenți, în această clinică și ar fi nevoie de un minim de 9 doctori.

„În afară de partea de doctori trebuie asistenți foarte bine pregătiți. Este foarte greu să pregătești asistenți. Nu este vorba de o activitate banală, sunt foarte multe noțiuni. S-au mai îmbunătățit lucrurile dar nu stăm foarte bine pe partea de personal, asistenți, infirmieri, brancardieri. Avem cinci programe naționale în derulare la Craiova, toate procedurile se fac pe o singură sală. Sunt foarte, foarte mulți pacienți. Ar trebui făcută o sală separată cu dotarea necesară pentru partea de implantologie și pentru partea de electrofiziologie pe care lucrează colega mea Emilia Goanță. E foarte greu de făcut o gamă largă de proceduri pe o singură sală. S-au făcut pași înainte, dar pași mici. Nu putem să rezolvăm acum toate cazurile în Craiova. Este o specialitate foarte scumpă, îți trebuie foarte mulți bani. Ca să demarezi o asemenea activitate îți trebuie să ai consumabile de zeci de mii de euro. Vorbim de lucruri de bază, nu de aparatură complexă. Mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct și ne zbatem în fiecare zi. Obligatoriu trebuie să vină și alți colegi care să lucreze pentru că este o activitate complexă, nu poți să faci de unul singur. Trebuie o pregătire specială, trebuie în primul rând să își dorească să lucreze. E o mare problemă pentru că lucrăm în mediu cu raze X. Noi ne iradiem și mulți colegi refuză să lucreze în mediu cu raze X. Plus că activitatea de sală este mult mai complexă decât activitatea de salon și, la nivel de asistenți, trebuie o supraspecializare. E foarte greu să pregătești un asistent pentru sală. Îți trebuie cel puțin un an de zile. Sunt foarte greu de atras. Trebuie stimulați, trebuie o salarizare corespunzătoare și să aibă sporurile de rigoare. Sunt foarte mulți pacienți, este presiunea foarte mare. Dar oamenii trebuie să înțeleagă că deocamdată nu este o capacitate foarte mare. Sperăm să o îmbunătățim în timp”, a mai spus doctorul Trașcă.

Managerul Spitalului de Urgență din Craiova, dr. Alin Demetrian, gândește, cu echipa de medici, soluții în acest sens.

„E nevoie și de încă un angiograf. Facem demersuri și pentru a mări stocul de stenturi, care nu sunt deloc ieftine. În primul rând va trebui să redefinim acest spațiu al cardiologiei intervenționale din Clinica de Cardiologie și suntem pe cale să facem acest lucru. Aș vrea să înțelegeți că în același timp trebuie să urmărim și cel de-al doilea scop al acestui proiect cu centrul de cardiologie, respectiv partea de chirurgie cardiovasculară, unde există două săli pe care urmează să le dotăm. Una dintre ele este în plină amenajare, pentru ce-a de-a doua sunt demarate toate procedurile, urmează să fie instalată aparatura. În timp va trebui să vedem dacă aceste două săli de chirurgie cardiovasculară vor avea afluența necesară de pacienți ca să se justifice existența celor două săli, sau să transformăm o sală, să facem o sală hibridă care să permită și intervențiile de chirurgie intervențională. Chirurgia cardiacă clasică, deschisă, așa cum se făcea acum 50 de ani, pierde din ce în ce mai mult teren în occident, dar este extrem de importantă. Craiova nu a avut niciodată chirurgie cardiacă și merită să aibă această specialitate, dar va terbui să regândim dacă este nevoie de o sală sau de ambele săli care au fost prevăzute în acest proiect. Și vom face încetul, cu încetul aceste dimensionări ale actitivității de chirurgie cardiacă și intervențională. Dar trebuie să recunoaștem că ceea ce a făcut CJ Dolj în curtea acestui spital este o bijuterie. Eu mereu spun că este ca o navă cosmică. Este aparatură de ultimă generație, a necesitat o mulțime de puneri la punct, de verificări, reverificări”, a afirmat managerul SJU Craiova.

El a adăugat că data la care ar trebui să demareze și chirurgia cardiacă în noua clinică este 1 ianuarie 2019.

Managerul SJU Craiova a mai precizat: „Facem toate demersurile pentru a putea asigura permanență. Ceea ce s-a întâmplat ieri, s-a întâmplat pentru că a fost o intervenție programată la care se lucrează de săptămâni întregi. În momentul în care o astfel de intervenție trebuie făcută la ordinea zilei, nu avem capacitatea, dar facem toate demersurile ca aici să fie în permanență un serviciu disponibil, pentru ca niciun pacient să nu fie trimis spre București sau Timișoara”.

Politica