luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un oltean, cel mai mare producător de năut din ţară

Cel mai mare producător de năut din România se află în judeţul Olt. Fermierul Ştefan Stănescu a plantat în acest an peste 700 de hectare, producţia din zona Vişina ajungând în Africa de Sud, Liba, Maroc, India şi China.
Ştefan Stănescu a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, că a hotărât să crească suprafaţa cultivată cu năut, în acest an. Totodată, fermierul spune că va investi în utilaje de sortare a producţiei.
„La acest moment, cred că noi am pus cea mai mare suprafaţă din ţară, undeva la 780 de hectare. Piaţă de desfacere avem în Africa de Sud, pe unde am mai fost noi cu aplicaţia Agriso, dar şi Liban, Maroc, India şi China. Acum este cel de al doilea an în care plantăm năut şi am crescut suprafaţa cultivată. Totodată, vom achiziţiona şi o linie de sortare a năutului. Suntem în discuţii şi urmează ca, până în toamnă, să o avem, astfel încât să putem calibra produsele pe categorii, pe soiuri, şi să putem să vindem diferenţiat. Cu cât e bobul mai mare, este preţul mai mare şi invers”, a explicat Stănescu.
El a adăugat că, în cea mai mare proporţie, soiul de năut plantat este românesc.
„Oricum, este mai rentabil decât rapiţa şi în detrimentul acestei culturi am pus năut. Noi avem peste 60% soiuri româneşti, restul fiind soiuri străine. Colaborăm şi cu firme producătoare de sămânţă din Spania, Italia şi Franţa”, a afirmat Ştefan Stănescu.
Cultura de năut a lui Ştefan Stănescu a fost inspectată, în acest weekend, de secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu. Acesta a explicat că judeţul Olt este principalul producător de năut din România.
„Cultura de năut a fost pierdută din vedere, dar Oltul are cea mai mare surpafaţă din ţară cultivată astăzi cu năut. Este vorba de 1.100 de hectare, 700 numai ale lui Ştefan Stănescu. Năutul este o cultură extraordinară. Până anul trecut era doar într-un singur loc, în Staţiunea de Cercetare de la Drăgăneşti, în Teleorman, singura care mai avea această sămânţă. Am discutat cu Ştefan Stănescu să facem ceva ca să salvăm această cultură importantă, mai ales că sunt soiuri româneşti, creaţii date de cercetarea românească. Pentru a face acest lucru, trebuia mai mulţi fermieri, iar meritul lui Ştefan este că a vorbit cu ceilalţi şi astăzi el este cel mai mare producător de năut din ţară, iar Oltul este numărul unu ca suprafaţă din ţară”, a declarat Botănoiu.
Oficialul din Ministerul Agriculturii a adăugat că năutul este mai rentabil decât rapiţa şi rezistă la secetă.
„Năutul este o cultură foarte bună, premergătoare pentru celelalte culturi, există piaţă de desfacere şi cel mai important lucru este că este mai rentabil decât rapiţa. Aceasta le dă fermierilor posibiltatea să încaseze bani siguri şi rapid. Un alt lucru important este faptul că năutul răspunde bine în condiţii de secetă”, a conchis Daniel Botănoiu.

Politica