luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Circulaţia feroviara pe Magistrala 900, reluată

Circulaţia feroviară pe Magistrala 900 a fost reluată în jurul orei 22. Traficul a fost blocat, joi, între stațiile Drobeta Turnu Severin – Gârniţa, după ce un marfar care transporta motorină și benzină a deraiat. Unul dintre vagoane s-a răsturnat și s-a fisurat, din el scurgându-se combustibil. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți au intervenit rapid pentru a se asigura că nu se va produce o tragedie.

Incidentul s-a produs, joi dimineața, la ora 05:10, între Valea Albă și Drobeta Turnu Severin. Trenul 80592-1, compus din 20 de vagoane, aparţine operatorului GFR şi circula pe relația Ploieşti Est Drobeta Turnu Severin, încărcat cu motorină şi benzină. Ultimele patru vagoane ale marfarului au deraiat, iar unul dintre ele s-a răsturnat.

Din acesta a început să se scurgă combustibil. Pompierii mehedinţeni au asigurat zona şi au precizat că nu există niciun pericol de incendiu, ori explozie, până când combustibilul a fost transferat într-o altă cisternă, în zona în care exista scurgerea a fost pusă o găletușă. Pompierii au împrăștiat material absorbant în zonă.

A fost însă încurcată circulaţia feroviară. Un tren de navetă urma să tranziteze zona, însă din cauza accidentului a fost imposibil. Cei aproximativ 100 de călători ai trenului au coborât în staţia Balota şi au fost preluaţi de acolo cu mijloace auto.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe parcursul zilei, a fost nevoie de transbordare auto între staţiile Drobeta Turnu Severin Gârniţa (şi retur) şi pentru celelalte trenuri care circulă pe această zonă, respectiv IR 1797 București Nord – Timișoara, IR 1692 Timișoara – București Nord, IR 1591 București Nord – Drobeta Turnu Severin, IR 1590 Drobeta Turnu Severin – București Nord.

După amiază, CFR Călători a anunţat modificări şi în ceea ce priveşte circulaţia trenurilor de noapte.

Trenurile de noapte care circulă pe magistrala 900 Bucureşti – Craiova – Filiaşi – Dorbeta Turnu Severin – Timişoara Nord vor fi rerutate prin Filiaşi – Târgu Jiu – Simeria – Lugoj – Timişoara, iar la trenurile Interregio de zi se efectuează transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între Gârniţa şi Drobeta Turnu Severin Mărfuri şi retur. Rugăm pasagerii să se informeze înainte de efectuarea călătoriei. Dacă se doreşte renunţarea la călătoria cu trenurile afectate, pasagerii vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, a anunţat CFR.

La Ministerul Transporturilor a fost convocat comitetul ministerial de criză. O comisie a AGIFER va ancheta evenimentul feroviar pentru stabilirea cauzelor. În urma incidentului, o bucată din şina de cale ferată s-a rupt.

Cu aproximativ 30 minute înaintea evenimentului trenul staţionase 50 de minute în staţia Balota, după cum ne-a transmis colaboratorul nostru Daniel Burchel. La Balota este cea mai mare pantă feroviară de pe rețeaua căilor ferate române, motiv pentru care aici opresc obligatoriu toate trenurile, pentru a le fi verificat sistemul de frânare, a precizat el.

O primă ipoteză a producerii accidentului ar fi lipsa contraşinei, o şină sau un profil special de ghidare, montat în lungul căii pe anumite porţiuni, cu rolul de ghidare a roţii şi de a împiedica deraierea, de a reduce uzura şinelor în curbă sau de a păstra dimensiunea jgheabului necesar rulării la trecerea la nivel.

De altfel, de ani de zile componentele de calea ferată sunt ţinta hoţilor de fier, iar investiţii în infrastructura feroviară au fost puţine, la nivel naţional.

În 27 de ani, indiferent ce guvern s-a perindat pe la conducerea statului, calea ferată a fost uitată. Să ne aducem aminte că în 1990 calea ferată din România era cea mai dezvoltată cale ferată din toată Europa. Din ’90 până acum, cu toţi cei care au fost la guvernare, nu s-a mai investit deloc. Aici mă refer, în primul rând, la infrastructură. În afară de coridorul 4 care este în proporţie de 70% reabilitat, în special în zonele din partea de sud şi est a ţării nu s-a mai investit deloc în infrastructura feroviară”, a declarat, în toamna anului trecut Gheorghe Frăţică, preşedintele Uniunii Teritoriale a Sindicatelor Mișcare Comercial Vagoane Craiova, atunci când CFR-iştii au prezentat un vagon de călători recondiţionat şi care oferă condiţii decente.

 

Politica