2017 a fost un an al regresului în politica românească. Legile justiției au fost marele episod care a ținut capul de afiș luni întregi și ne-a dovedit, mai mult ca niciodată, deteriorarea fără margini a politicii și politicienilor.
A trecut un an, iar politicienii de la putere nu au pus în dezbatere proiecte privind sănătatea, învățământul, infrastructura, ci modificarea urgentă a legilor justiției, ca și când justiția ar fi problema esențială a României. Nu, bătălia pentru legile justiției este, în fapt, o bătălie pentru resurse, nicidecum un demers necesar pentru punerea în conformitate a legilor noastre cu legislația europeană, cum susține majoritatea PSD + ALDE + UDMR. O majoritate ce riscă să transforme România într-o oligarhie parlamentară.
Aleșii, până mai ieri criticați pentru lipsa de activitate, au lucrat în ultimul an cu o frenezie stahanovistă la erodarea fundației statului de drept. Singura justificare a majorității parlamentare este procentul obținut în alegeri, care i se pare suficient pentru a-i oferi legitimitatea să modifice legislația după cum dorește, cu ignorarea totală a societății civile, a unor instituții, asociații profesionale și chiar a partenerilor europeni. Într-un cuvânt, cu ignorarea, dacă nu chiar sfidarea tuturor. Uităm că justiția este cea care ne-a adus aderarea la Uniunea Europeană.
Ni se propune o democrație iliberală cu două ingrediente: apatia politică și nevoia de legitimitate. Strategia ultimilor ani a celor din fruntea țării a dat roade, reușind să reducă spre zero nivelul de implicare politică al românilor. Dezinteresul românilor față de politică a fost ridicat la rang de virtute. În ultimii 10-15 ani, societatea civilă nu a reușit să mai creeze lideri. Vestea bună ar fi că protestele din cursul anului 2017 ne-au lăsat să întrezărim o soluție. Persoanele activiste sunt pericolul cel mai temut pentru autocrați, căci ele sunt antidotul apatiei generalizate.
Majoritatea parlamentară își dorește o legitimitate pe care numai legea o poate oferi. Tactica este clară: modificarea unor legi care să le permită controlul politic, ascunzându-le adevăratul chip în spatele unei democrații de vitrină. Acapararea puterii ca în decembrie 1947 nu mai este posibilă, așa încât formula este cea a unei democrații simulate. Dacă ai nevoie să controlezi, spre exemplu, societatea civilă și urmărești să anihilezi activitatea unor asociații neguvernamentale, nu mai recurgi, ca în trecut, la arestarea membrilor acesteia, ci institui obligația declarării tuturor surselor de venit. Dacă în procedură parlamentară ți se pare că este inutilă sau amenințătoare dezbaterea, modifici Regulamentul de funcționare al uneia dintre Camere.
Tot pentru acest motiv sunt inacceptabile unele modificări ale Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților. Obligația judecătorilor sau a procurorilor de a se abține de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului ori verificarea veridicității declarațiilor date de judecători de către CSAT și de comisiile parlamentare privind controlul serviciilor de informații, instituirea unor comisii de evaluare psihologică sunt tot atâtea exemple care, în fapt, trădează dorința politicienilor de a controla puterea judecătorească.
2017 a fost un an al dezbinării dintre aleși și poporul pe care îl reprezintă. Poate Centenarul Marii Uniri este acel moment care ar trebui să ne regăsească împreună, care să dea speranțe românilor care își doresc prea mult să fie împreună, dar care, din păcate, fac prea puțin. 2018 nu trebuie fie anul aniversării unui moment din trecut, ci clipa de început a unui secol pe care românii îl așteaptă de mult și pe care trebuie să-l clădească altfel. Să nu uităm ceea ce ne unește, români!
Lucian Săuleanu
