luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Izvarna II. Peste 1,7 milioane de metri pătrați, de expropriat

Câteva mii de doljeni urmează a fi expropriați pentru realizarea Firului II de aducțiune a apei de la Izvarna, deocamdată nefiind cunoscută suma ce urmează a fi primită de aceștia. Pentru culoarul conductei în lungime de 100 kilometri sunt necesare exproprieri, în județul Dolj, pe o suprafață de peste 1.700.000 metri pătrați. Asta reiese din raportul ce însoțește Hotărârea Consiliului Județean privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza SF, aferentă coridorului de expropriere pe teritoriul Doljului, pentru obiectivul de investiții “Reabilitare și extindere aducțiune fir II Izvarna – Craiova”, hotărâre ce va fi supusă votului aleșilor doljeni în ședința de marți.

raport-cj-dj-izvarna-ii

Cea mai mare suprafață ce urmează a fi expropriată, respectiv aproximativ 1.250.000 metri pătrați, este constituită din terenuri aflate în extravilan privat, în timp ce peste 350 mii metri pătrați se află în intravilan domeniu privat, iar circa 144 mii metri pătrați sunt terenuri cu destinație specială (domeniu public).

Sursa Izvarna constituie varianta de asigurare a deficitului de apă pentru municipiul Craiova și alte localități din județele Dolj și Gorj, cea mai bună din punct de vedere cantitativ, calitativ și economic, spun reprezentanții Consiliului Județean Dolj. Pentru transportul apei se prevede realizarea unei conducte de aducțiune, în lungime de 123, 8 kilometri, care va prelua apa de la Stația de captare Izvarna și o va transporta la rezvoarele de înmagazinare din Craiova, conducta urmând a fi dimensionată pentru a transporta un debit de aproximativ 900 litri/secundă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prin proiectul pentru care urmează a fi accesate fonduri europene ar urma să fie reabilitat firul II de aducțiune Izvarna – Craiova, în lungime de 27,4 kilometri și se prevede și extinderea, pe teritoriul Doljului și Gorjului, a conductei cu 96,4 kilometri.

Traseul aducțiunii traversează 9 localități din Gorj: Tismana, Godinești, Calnic, Telești, Rovinari, Bâlteni, Plopșoru, Brănești și Țânțăreni, iar în Dolj, 7: Filiași, Brădești, Coțofenii din Față, Almăj, Ișalnița, Șimnicu de Sus și Craiova.

“Această conductă, firul II, nu se mai realizează în aceleași condiții cum s-au realizat acum 65 de ani, când cineva zicea „pe aici trece conducta”. În acest moment, conducta trece prin terenurile particulare ale oamenilor, prin curțile, prin grădinile lor, pe sub drumuri naționale, pe lângă calea ferată sau o subtraversează. Sunt foarte multe obstacole, însă dorința tuturor, și din Gorj, și din Dolj, este aceasta de a rezolva această mare investiție pentru că nu avem multe plăceri și bucurii, vorba poetului, iar atunci când le avem, trebuie să ținem de ele și să le punem în operă, pentru că această continuare a masterplanului de apă pe Programul Operațional Infrastructură Mare, de circa 434 de milioane de euro, va fi probabil peste timp cel mai mare proiect european, cea mai mare sumă atrasă. 100% populația urbană va avea apa și apa uzată rezolvate, iar mediul rural 80%. Suntem unul dintre județele care, în momentul în care vom vedea și contractul de finanțare semnat în perioada următoare, vom porni motoarele cu toată forța”, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj, cu referire la acest proiect.

În Dolj, valoarea investiției este estimată la peste 50 de milioane euro, fără TVA, iar durata de realizare a proiectului este de 48 luni.

Realizarea firului II de aducțiune Izvarna – Craiova este cuprinsă în Master planul de apă și canalizare al județului Dolj, iar proiectul este implementat de Compania de Apă Oltenia.

Pentru acest proiect autoritățile doljene ar urma să solicite finanțare prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, la sfârșitul acestui an, ori începutul lui 2018.

Politica