Cei 120 de militari din Batalionul 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu”, din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, supranumiți Scorpionii Albaștri, dislocați în Polonia în perioada martie-septembrie 2017, ca parte a Grupului de luptă NATO condus de SUA, s-au întors acasă, la Craiova. Ceremonia emoționantă de repatriere a avut loc miercuri, de la ora 11:00, în Piața „Mihai Viteazul”.
Militari, familiile lor, autorități locale și craioveni au participat, miercuri, de la ora 11:00, în Piața „Mihai Viteazul”, la ceremonia de repatriere a celor 120 de Scorpioni Albaștri, plecați din luna martie în Polonia, ca parte a Grupului de luptă NATO condus de SUA.
„Fiţi mândri că aţi făcut parte din acest detaşament”
Cei 120 de militari și-au revăzut familiile, într-un eveniment emoționant și plin de însemnătate.
„Astăzi, primul Detaşament de apărare antiaeriană trimis de ţara noastră peste hotare îşi încetează misiunea. De-a lungul celor şase luni de misiune, câtă vreme am făcut parte din grupul de luptă Polonia-NATO, s-au executat foarte multe activităţi din care aş dori să menţionez: marşul tactic de peste 1.500 de kilometri, exerciţiile multinaţionale la care am luat parte, miile de ore de instrucţie, prezenţa noastră pe tot teritoriul Poloniei, de la Poznan până la în Suwalki, sau de la Braniewo până la Cracovia. Poate cel mai important, aş dori să menţionez faptul că am deschis focul antiaerian, pentru prima dată după 1990, pe teritoriul altei ţări în afara României. Militarilor din Detaşamentul Scorpionilor Albaştri doresc să le mulţumesc pentru modul profesionist prin care s-au achitat de sarcini şi doresc să le spun că sunt convins că sunt gata de a îndeplini orice misiune. Fiţi mândri că aţi făcut parte din acest detaşament. Familiilor, le mulţumesc pentru înţelegere şi le asigur că fiii, părinţii, fraţii lor au scris o pagină de istorie importantă pentru artileria antiaeriană românească”, a declarat locotenent-colonelul Cristian Dumitru, comandantul detașamentului Scorpionii Albaștri – Batalionul 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu”.
La eveniment a fost prezent și comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, general de brigadă Dorin Ioniţă.
„În calitatea mea de astăzi, de reprezentant al Statului Major General, dar şi al Statului Major al Forţelor Terestre, am onoarea să vă salut şi să vă spun bine aţi venit. Misiunea dumneavoastră, prin tot ce a reprezentat, constituie o dovadă a capacităţii de a profesa şi a performa în specialitatea din care aparţineţi. Decizia luată cu ocazia Summit-ului de la Varşovia, din anul 2016, de reîntărire a flancurilor Nord-Est-Sud-Est ale Alianţei Nord-Atlantice a creat oportunitatea pentru ţara noastră, pentru dumneavoastră în mod special, de a demonstra încă o dată că instruirea de zi cu zi are rost şi dovedeşte că putem. Prin ceea ce aţi făcut, prin misiunile pe care le-aţi îndeplinit, prin cooperarea foarte bună în cadrul unui batalion condus de partenerii americani, în cadrul Brigăzii Multinaţionale Poloneze, a făcut ca dumneavoastră să puneţi încă o dată un punct pe harta NATO, iar Craiova să fie mândră de dumneavoastră”, a spus generalul de brigadă Dorin Ioniță.
„Încă o dată, aţi purtat cu onoare însemnele tricolorului”
Autoritățile prezente la eveniment i-au felicitat pe militari și le-au mulțumit pentru îndeplinirea misiunii.
„Este o deosebită onoare pentru mine ca, în calitate de prefect al judeţului Dolj, să fiu alături de dumneavoastră în acest moment foarte important prilejuit de repatrierea Detaşamentului generat de Batalionul 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. În numele Instituţiei Prefectului Judeţul Dolj, dar şi al meu personal, vă rog să-mi permiteţi să vă felicit şi în acelaşi timp să vă mulţumesc pentru că, încă o dată, aţi purtat cu onoare însemnele tricolorului şi v-aţi îndeplinit misiunea încredinţată, aceea de a asigura prezenţa întărită în Nord-Estul alianţei, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului de la Varşovia. Bravi militari, să nu uitaţi că aveţi în continuare o misiune foarte importantă, aceea de a duce mai departe numele acestei unităţi şi de a dovedi că ostaşii din această zonă a ţării sunt printre cei mai viteji şi bine-pregătiţi”, a declarat prefectul de Dolj, Dan Narcis Purcărescu.
Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, le-a urat sănătate Scorpionilor Albaștri, asigurându-i de profund respect.
„Acest eveniment special constituie un nou pas în consolidarea statutului ţării noastre ca membru respectat şi de încredere al Alianţei Nord-Atlantice prin îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul acestui parteneriat. Stimaţi militari, premiera pe care aţi marcat-o prin misiunea derulată în Polonia consolidează renumele de care se bucură batalionul dumneavoastră şi brigada din care faceţi parte, una dintre cele mai prestigioase structuri ale armatei care a dobândit consideraţia unanimă şi reputaţia meritată de vârf de lance. Vă felicit pentru modul în care aţi onorat acest blazon, prin tot ceea ce aţi întreprins pe parcursul acţiunii desfăşurate sub egida NATO, făcând dovada bunei pregătiri, a responsabilităţii şi înaltei calităţi profesionale şi câştigându-vă aprecierea aliaţilor. Craiova, astăzi, este un centru militar de o importanţă strategică pentru ţara noastră, dar şi pentru partenerii săi internaţionali, o evoluţie la care v-aţi adus contribuţia decisivă, alături de camarazii dumneavoastră, şi care şi-a primit confirmarea, în urmă cu doar două zile, prin vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberng. În calitate de preşedinte al CJ Dolj, vă asigur de profundul nostru respect şi deplina preţuire pentru tot ceea ce realizaţi în slujba şi beneficiul României şi vă adresez sincere urări de sănătate şi succes pentru a vă duce la bun sfârşit, şi în viitor, îndatoririle încredinţate”, le-a urat președintele CJ Dolj.
„Vă mulţumesc, în numele craiovenilor, pentru toată munca depusă”
Și primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, le-a mulțumit, în numele tuturor craiovenilor, militarilor întorși acasă.
„Astăzi putem spune că este o zi istorică, este momentul întoarcerii militarilor români din prima misiune a Brigăzii Multinaţionale de la Craiova. Suntem onoraţi şi mândri că aţi reprezentat cu cinste tricolorul şi oraşul nostru, într-o misiune de asemenea importanţă, nu doar pentru Craiova, ci şi pentru România. Participarea militarilor noştri la misiuni sub comanda operaţională a aliaţilor NATO, îndeplinirea cu succes a responsabilităţilor care au decurs din perioada detaşării în Polonia, ne obligă pe noi, comunitatea, să vă transmitem cu fiecare ocazie aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru profesionalismul şi comportamentul ireproşabil pe care l-aţi demonstrat în toată această perioadă. Onoarea şi bucuria sunt şi mai mari pentru noi cu cât numele Craiovei ajunge dincolo de graniţele ţării, într-unul din cele mai importante domenii ale secolului 21. Salut, pe această cale, bravii soldaţi ai Detaşamentului de apărare antiaeriană din cadrul Batalionului 205 şi vă mulţumesc, în numele craiovenilor, pentru toată munca depusă în consolidarea flancului Nord-Estic al alianţei”, a declarat primarul Craiovei.
Militarii au avut în dotare tunuri antiaeriene de calibrul 35 mm OERLIKON, aceștia având misiunea de a asigura prezenţa înaintată consolidată, în sistem rotațional, în nord-estul Alianţei, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului de la Varșovia.