luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Hoți de mici! Doi minori au dat o spargere de 30.000 de lei la Hinova

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Hinova județul Mehedinți efectuează cercetări față de doi tineri, în vârstă de 17 ani, ambii din comuna Hinova, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul în valoare de circa 30.000 de lei a fost recuperat în proporție de 90%. În fapt, la data de 22.09.2017, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de către o persoană de sex feminin, în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că, în perioada 08.09.2017 – 22.09.2017, persoane neidentificate au pătruns, prin efracție, în imobilul proprietatea fiicei sale, din comuna Hinova, satul Hinova, județul Mehedinți, de unde au sustras bani și bunuri.

În urma verificărilor efectuate, la data de 25.09.2017, polițiștii Postului de Poliție Hinova au identificat doi tineri în vârstă de 17 ani din comuna Hinova, bănuiți de comiterea faptei. Prejudiciul estimat la valoarea de aproximativ 30.000 lei a fost recuperat și restituit persoanei vatamate, în proporție de 90%.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt calificat. Prevenirea furturilor, precum și identificarea persoanelor bănuite de astfel de fapte reprezintă o prioritate a polițiștilor mehedințeni, în prezent polițiștii Postului de Poliție Hinova desfășurând activități specifice față de 4 persoane suspecte de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt comise pe raza comunei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Recomandări ale polițiștilor privind combaterea furturilor din locuințe

Uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite (tip „cu amprentă”) şi cu lanţ de siguranţă;

Acordaţi atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa;

Atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţi-o;

Draperiile sau jaluzelele vă pot feri locuinţa de priviri indiscrete;

Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă;

Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase care staţionează fără motiv. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora;

Înştiinţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi atunci când observaţi că persoane necunoscute ies din bloc cu bagaje voluminoase sau că scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale necunoscuţilor, şi dacă este cazul, culoarea, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-au deplasat;

O lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune poate deruta eventualii musafiri nepoftiţi, atunci când părăsiţi locuinţa pe timpul nopţii;

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră;

Când trebuie să încărcaţi multe bagaje pentru o călătorie îndelungată, faceţi acest lucru cu discreţie, pentru a nu atrage atenţia;

Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu;

Evitaţi găzduirea persoanelor despre care nu aveţi date concrete şi verificate;

Dacă primiţi un telefon şi nu recunoaşteţi interlocutorul, rezumaţi-vă la a spune „aţi greşit numărul” şi nu intraţi în discuţii care ar putea furniza date despre persoana dumneavoastră;

În situaţia în care cheile de la uşa de acces v-au fost sustrase împreună cu actele de identitate sau uitându-le în broască, pe dinafară, acestea au dispărut, schimbaţi de urgenţă sistemele de asigurare;

Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori.

Politica