La 13 septembrie 1942, numeroase familii de cetățeni români de etnie romă din județul Dolj erau ridicate și deportate în Transnistria. Datele oficiale spun că, din ordinul Mareşalului Antonescu, la nivel național, 25.000 de persoane de etnie romă au fost deportate. 11.000 dintre acestea, majoritatea copii, au murit de frig, inaniție și epidemii apărute în urma condițiilor inumane la care au fost supuși.
Pentru a comemora victimele Deportării, partida romilor Pro Europa filiala Dolj, a organizat, miercuri, o serie de evenimente. După slujba de pomenire a celor care au murit și a unui Te Deum în onoarea memoriei eroilor romilor din județ, ce a avut loc la biserica Madona Dudu din Craiova, la Consiliului Judetean Dolj a avut loc simpozionul „Lacrimi țigănesti pe rugul deportării, la care au luat parte reprezentanții autorităților locale și județene, ai Universității din Craiova și a altor instituții și ONG-uri, precum reprezentanți ai altor minorități etnice.
Eroii romilor sunt Parnică Bădulescu, Miclescu Vasile-Netinav și Serdaru Nicolae, care, în vremea deportării, au contribuit la salvarea a peste 300 de familii de la exterminare.
“Acești oameni au reușit să repatrieze sute de familii, între care pot spune că mă număr și eu. Mai exact, mama a fost deportată la vârsta de 10 luni. Pe cei prezentanți în tablouri, noi, comunitatea romă îi declarăm eroii noștri. Trăim un moment istoric. Oamenii de atunci, cei care au fost deportați se află alături de noi. Este vorba despre domnul Petrică și domnul Silidor, dar și fiul celui care a contribuit la salvarea neamului țigănesc. I-am adus în fața dumneavoastră pentru ca și tinerii noștri să afle că acești oameni au suferit”, a afirmat Romeo Tiberiade, președintele Partidei Romilor Dolj.
Bătrânul Silidor a povestit despre ororile din ’42: „Vreau să vă mulțumesc pentru că la vârsta mea de 82 de ani am ocazia să vorbesc despre deportarea pe care am avut-o când am fost mic copil, de 6-7 ani. Au fost luați părinții mei și mii de țigani, iar la întoarcere au fost sute. Au plecat mii și s-au întors sute, înapoi, în România. România a fost durerea noastră, casa noastră. Nu doream altceva decât să ne întoarcem în România. Mai mult de jumătate din țigani au rămas pe drumuri, morți. Și în lagăr. Au murit. Nu era zi să nu moară trei, patru, cinci, mai mulți. Saivane, nu case, saivane unde băga unul peste altul. Și nu era sobă, nu era pat, nu era pardoseală, nu era nimic. Era cum e sala asta fără nimic. Se așterneau pe jos cum puteau. Și de foame și de frig și de spaima aceea mureau copii, mureau nou-născuți. Trăiau trei zile și mureau”.
Înainte de a fi țigani, suntem români, a spus Romeo Tiberiade, care a ținut să precizeze că romii nu au cerut niciodată autonomie așa cum au făcut-o alte etnii.
“Noi romii, țiganii cum îmi place mie să spun și trebuie să recunoaștem că suntem țigani, înainte de a fi țigani noi suntem români. Dacă suntem români trebuie să considerăm că România este țara noastră și trebuie să nu uităm niciodată că cel mai important simbol al națiunii române este drapelul României. Și noi, romii, avem un drapel al nostru, dar niciodată nu este mai important decât simbolul României. Nu am vrut niciodată să ne facem autonomie, nu am vrut niciodată să ne facem ținutul nostru, vrem să trăim pașnic, liberi, să trăim bine. Și, aici, trebuie să mulțumesc pentru faptul că în ultimii ani autoritățile locale au contribuit și caută soluții pentru integrarea romilor”, afirmat Romeo Tiberiade.
Despre conviețuire și despre faptul că toți suntem români a vorbit și Mihai Ghițulescu, directorul departamentului de istorie al Universității din Craiova: „Oricât de ciudat ar suna în contextul dat, mă bucur că sunt astăzi alături de dumneavoastră, mă bucur că după atâția ani am ajuns să vorbim despre aceste fapte istorice. Multă vreme știam vag despre ele, mai vorbeau ăi bătrâni, aveam și un roman, dar în mentalul colectiv ceea ce s-a întâmplat cu țiganii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial avea așa un aer de legendă. Nimeni nu lua lucrul ăsta de bun. Mă bucur că a venit vremea să spunem lucrurile așa cum au fost, chiar dacă încă nu știm totul despre ceea ce s-a întâmplat. Cred că numai gândindu-ne clar la ceea ce s-a întâmplat ne putem asuma prezentul și putem lucra împreună pentru depășirea acelui complex majoritate-minoritate. Eu cred că în ziua de astăzi toți suntem, într-un fel sau altul, minorități și totuși, cu toții suntem români, cu toții suntem oameni, trebuie să conștientizăm lucrul ăsta.”
Craiova este o cetate în care porțile egalității în șanse vor fi mereu deschise, a afirmat administratorul public al Craiovei, Sorin Manda, în discursul susținut în cadrul simpozionului.
“Craiova este municipiul în care toți cetățenii, indiferent de apartenența etnică, au șanse egale. Toți suntem egali în fața legilor. Iar etnia romă are rolul său bine stabilit în societate, așa cum toate organismele administrației publice locale și naționale sunt întru totul de acord cu programele și proiectele care privesc integrarea socială a cetățenilor români de etnie romă. 13 septembrie este o zi tristă. În anul 1942, cetățenii români de etnie romă din județul Dolj luau drumul deportării, tocmai în Transnistria. Peste patru sute de familii au fost luate abuziv din casele lor şi îmbarcate în „trenurile morţii”. Unii au supraviețuit și au reușit să se întoarcă acasă. Alții și-au dat obștescul sfârșit. Arc peste timp, iată-ne în ziua de 13 septembrie 2017. Este ziua în care trebuie să ne aducem aminte de ceea ce a fost atunci. Să ne gândim la faptul că în ciclicitatea sa, istoria nu trebuie să repete anumite fenomene, precum cel al deportării, al Holocaustului. Niciodată, omul să nu se mai ridice împotriva omului, iar noțiunile de deportare, exil, exterminare ar trebui să dispară din vocabularul oricărei limbi, dar mai ales din practicile de represiune. Să ne oprim o clipă, cu gândul, la cei care nu mai sunt. Suferința lor să ne fie pildă, tocmai în ideea de a nu mai repeta greșelile trecutului. Să ne gândim la faptul că un pios omagiu adus astăzi, este o aripă a nemuririi pentru cei dispăruți în 1942. 13 septembrie va rămâne o zi tristă în istoria județului Dolj. Felicitări organizatorilor, pentru suita de manifestări de astăzi, prin care se demonstrează că niciodată faptele din trecut nu trebuie uitate. Personal, dar și în numele Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Municipal țin să vă asigur că Bănia va rămâne în continuare o cetate în care porțile egalității în șanse vor fi mereu deschise. Înainte de a ne clasifica în baza criteriilor etnice, cu toții suntem cetățeni români, care viețuim în Craiova”, a transmis Sorin Manda, administratorul public al Craiovei.
Povestea oamenilor care au fost victime ale deportării trebuie păstrată vie și transmisă generațiilor viitoare pentru ca astfel de evenimente să nu se mai petreacă, este de părere vicepreședintele Consiliului Județan Dolj, Cosmin Vasile.
“Partida Romilor, dumneavoastră sunteți un partener al nostru și comunitatea romă, comunitate cu destule probleme, reprezintă și pentru Consiliul Județean Dolj o prioritate. Suntem unul dintre primele județe care au adoptat o strategie pentru comunitățile defavorizate, strategie pe care o aplicăm, încercăm să o ducem la bun sfârșit. Văd prezenți astăzi mulți reprezentanți ai comunității, oameni care sunt chiar consilieri locali în localitățile dumnealor, dovadă că activitățile dumneavoastră împreună cu Consiliul Județean încep să-și vadă roadele. Într-adevăr, 13 septembrie 1942, este un moment în istoria noastră care nu ne face cinste, un moment în care 24.000 de români au fost deportați. Aceste momente trebuie păstrate vii și cunoscute și urmașilor pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete”, a declarat Cosmin Vasile, vicepreședinte CJ Dolj.
Evenimentele organizate pentru a marca ziua de 13 septembrie au continuat la Muzeul de Artă cu un Concert Omagial al Operei Române Craiova, susținut în memoria victimelor deportării.
