luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Licitație pentru Spitalul Regional Craiova, prin… 2018

Proiectarea și execuția Spitalului Regional din Craiova ar urma să fie scoase la licitație în 2018, după ce consultantul contractat de Banca Europeană de Investiții, cu care Ministerul Sănătății are un acord pentru cele trei spitale regionale, va finaliza documentația. De abia după aceea, se va face depunerea proiectului, iar după aprobarea cererii de finanțare va fi lansată și procedura de achiziție. Asta deși acordul inițial dădea de înțeles că documentația ar urma să fie gata la 10 luni de la semnarea acordului cu Banca Europeană de Investiții.

Prin 2018 vom putea începe de-abia să conturăm în minte un Spital Regional în Craiova. De ce? De abia atunci ar urma să fie scoase la licitație proiectarea și execuția pentru acest obiectiv.

Contrar celor cunoscute până acum, documentația pe care consultantul contractat de Banca Europeană de Investiții – în urma acordului semnat cu Ministerul Sănătății – trebuie să o realizeze pentru spitalul regional și pentru accesarea de fonduri nerambursabile ar urma să fie gata în luna martie 2018, și nu în toamna acestui an, așa cum se lăsase să se înțeleagă din documentele existente până acum.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acordul cu BEI menționa că „perioada executării este de la data de începere până la finalizarea activităților prevăzute în Anexa 3, cu excepția cazului în care părțile convin altfel”, iar în memorandum, legat de acord, este specificat faptul că „acest acord începe imediat după semnarea lui și prevede ca în zece luni să fie livrate documentele necesare pentru a permite transmiterea documentației în vederea obținerii aprobării Comisiei Europene pentru finanțarea construcției a trei spitale regionale din FESI (Fondurile Europene Structurale și de Investiții – n.r.)”. Acordul a fost semnat la începutul lunii decembrie 2016, deci documentația ar fi trebuit să fie gata în jurul lunii octombrie a acestui an.

Contractul de consultanță, pus în aplicare începând cu 27 iunie

Aparent, situația nu este chiar așa. Reprezentanții Ministerului Sănătății au explicat, pentru Jurnalul Olteniei, că „documentația pentru Spitalul Regional din Craiova este în curs de elaborare de către Consultantul contractat de Banca Europeană de Investiții (BEI). Contractul de consultanță a fost pus în aplicare începând cu data de 27 iunie a.c. În perioada imediat următoare, echipa Consultantului a efectuat o serie de vizite în teritoriu de evaluare a situației curente din domeniul sănătății din regiune. Ministerul Sănătății este în permanent contact cu echipa Consultantului furnizând informațiile și expertiza necesare pentru ducerea la îndeplinire a obiectivului asumat. Documentația va fi finalizată în luna martie 2018, conform calendarului de măsuri convenit cu BEI. Procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția acestui obiectiv va fi demarată în 2018, după aprobarea cererii de finanțare de către Comisia Europeană”.

Practic, înțelegem că una este acordul cu BEI, și alta este contractul pe care BEI l-a făcut cu consultantul care trebuie să realizeze documentația. Deci, până în 2018, putem chiar să luăm o pauză de la a ne gândi la un spital regional.

Lucru oarecum ciudat, având în vedere declarațiile ministrului Sănătății din guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu, cel care a și semnat acordul cu BEI.

Ce facem astăzi este să semnăm un acord cu Banca Europeană de Investiţii prin care România va primi asistenţă gratuită, o consultanţă gratuită. (…) Prin această consultanţă, în a doua parte a anului viitor, Guvernul României, oricare ar fi el, va putea lansa licitaţiile pentru cele trei spitale regionale. Va avea la dispoziţie planuri făcute de experţi internaţionali, experţi cu experienţă relevantă în construcţia de spitale de o asemenea anvergură.(…) Structura de departamente şi servicii este în curs de finalizare de către experţii români şi consultanţi străini. Aceasta va ţine cont atât de infrastructura medicală deja existentă cât şi de mobilitatea pacienţilor, mobilitate locală sau regională”, spunea, atunci, Vlad Voiculescu. Nu știm, însă, ce s-a întâmplat și de ce lucrurile s-au mișcat atât de greu.

Până în momentul de față, după semnarea din decembrie 2016 a acordului cu BEI, au avut loc mai multe vizite pe amplasamentul viitorului spital, în zona Centurii de Nord a Craiovei. Primăria Craiova a și emis, pe 24 aprilie, certificatul de urbanism pentru „Elaborare PUZ și obținere avize pentru construire Spital Regional de Urgență Craiova și introducere în intravilan”.

Conform informațiilor cunoscute până acum, costul unui spital ar urma să fie de peste 200 de milioane de euro, dintre care 50 de la Uniunea Europeană. Rămâne de văzut de unde va veni diferența de bani.

Politica