luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Agonie continuă la Oncologie

Criza citostaticelor continuă, la Craiova. Medicii nu au cu ce trata copiii internați în spitalul Județean de Urgență. De la sfârșitul lunii trecute, de când situația a fost sesizată, pe o rețea de socializare, de fiica singurului medic oncopediatru din Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova, problema nu și-a găsit rezolvare. Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Cristian Grasu, a făcut o vizită la Craiova, dar lucrurile au rămas la fel.

Ba mai mult, o licitație a Spitalului pentru un medicament necesar în tratamentul oncologic a fost anulată, după ce unitatea medicală a vrut să-l cumpere cu un preț mai mic decât putea fi oferit.

Cineva de la Spitalul Județean, de la Serviciul de Achiziții, a estimat un preț pentru produsul oncologic Dacarbazinum 500 cu 300 lei mai mic și pentru aceasta, logic, au anulat licitația, deși aveau sursa de informare la îndemână. Există CaNaMed-ul (Catalogul Național al Produselor Medicamentoase). Nu știu de unde au luat prețul. Aveau la dispoziție Catalogul, puteau să ia prețul nostru autorizat, singurul autorizat pe piață și să-l încadreze în asta. Au anulat licitația respectivă și pacienții rămân cel puțin încă două luni fără tratament. De parcă pacienții bolnavi de cancer ar avea timp să aștepte”, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, Adrian Ionel, managerul Companiei Naționale Unifarm.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Managerul Unifarm mai spune că aceasta a fost singura licitație organizată de SJU Craiova pe medicamente oncologice în acest an.

Stau câte o jumătate de an ca să facă o licitație. Ei nu fac achiziții directe pentru că le e frică. Au pe cineva la achiziții care bagă toate medicamentele pe un singur cod CPV. Ar trebui să se administreze pe grupe și subgrupe, dar cel de la achiziții bagă grupa principală și în acest fel cumulează sumele și nu mai au cum să facă achiziții directe. În loc să defalcheze medicamentele oncologice, de exemplu pentru leucemie pe un subcod CPV, el bagă totul la oncologice și automat că depășește suma de 30.000 euro. Așa ar avea 20 de grupe cu câte 30.000 euro pentru care ar putea să facă achizițiile în regim de urgență, direct de la surse unice, respectând legea. Au niște incompetenți la achiziții.

Tot pe licitația asta era medicamentul Asparaginase, pentru acei copii bolnavi de cancer, care era ofertat tot din sursă unică, tot de la Unifarm, compania națională a statului, și după o lună, după ce a apărut în mass-media abia atunci au reușit să finalizeze licitația. Pentru Lanvis-ul cerut de doamna doctor n-au făcut nicio licitație, nu există pe nicăieri niciun fel de achiziție. Le cumpăr eu, personal, și mă duc și le duc eu”, ne-a mai declarat Adrian Ionel.

Polixenia Stancu, șefa compartimentului de Oncopediatrie de la Spitalul de Urgență din Craiova, spune că nu are nici medicamente despre care managerul spitalului Bogdan Fănuță spunea luna trecută că sunt în stoc.

Nu e vorba numai de Lanvis, n-am Metotrexat injectabil. Au mințit că am. N-au nici de unde să-l aducă, nu-l are nici Unifarm. Trebuie obținute prin spitale. Sunt farmacii care le dau, dar le dau prin spitale. Trebuie făcută achiziție, dar ei nu fac. Am un copil, de șase ani, cu leucemie, care intră acum pe tratament cu Metotrexat. Nu pot să las copilul așa. Degeaba le-am explicat, m-am dus și cu prospectul. Metotrexatul pe care îl au este în seringi preumplute, de 20 mg, le-am explicat că mie îmi trebuie 3000 mg de perfuzie de 24 ore, patru administrări, practic 12 flacoane de o mie de miligrame. Cele pe care le au nici nu sunt pentru administrare în oncologie, sunt pentru reumatologie, pentru altele.

Abia am făcut rost la cel dinainte. Mi-au trebuit opt flacoane de 1000 mg, dar ei nu înțeleg”, a explicat doctorița Stancu, pentru Jurnalul Olteniei.

Oncopediatrul a mai afirmat că cele mai multe dintre medicamentele necesare în oncologie lipsesc din spital și că i s-a cerut, de la management, să realizeze un necesar.

Reamintim că, luna trecută, fiica doctorului Polixenia Stancu, singurul medic oncopediatru al spitalului, a sesizat, pe o rețea de socializare, că trei copii, cu vârste cuprinse între șapte luni și cinci ani, așteaptă pe paturile Oncopediatriei din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Dolj să primească tratament pentru leucemie.

Când o sun pe mama nu vorbim nici despre noi, nici despre familia noastră, nici despre ce s-a mai întâmplat prin Craiova sau despre locurile în care am călătorit.

Când o sun pe mama vorbim despre cei trei copii cu leucemie care s-ar putea să moară din cauză că în spital nu există citostatice. Mama mea, Polixenia Stancu, e oncopediatru la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și se confruntă anul acesta cu cea mai mare lipsă de medicamente de până acum. Una dintre promisiunile electorale ale PSD a fost că va reduce prețurile la medicamente cu 35% dacă va câștiga alegerile. PSD a ignorat avertizările medicilor, pacienților și firmelor care au spus că măsura e ucigașă și va crea o criză a medicamentelor. Așa că anul acesta producătorii au retras o serie de medicamente de pe piața românească din cauza prețurilor prea mici.

Cei care suferă sunt mama și cei trei copii cu leucemie pe care-i tratează: o fetiță de șapte luni, un băiat de trei ani și jumătate și unul de cinci ani. (…) Ieri seară, mama mi-a spus că dacă o să-i vină cazuri noi de leucemie, situația e tragică. N-are cu ce să-i trateze”, a scris Elena Stancu.

Dr. Polixenia Stancu a precizat atunci că medicamentele necesare copiilor lipsesc din spital, dar că problema este una la nivel național.

Eu am mai făcut referate pe la spital să rezolve, să le achiziționeze în afara programelor. Am avut trei copii cu leucemie și am avut nevoie de citostatice. Nu poți să aștepți și să treacă termenul. M-au ajutat diverse asociații, am mai procurat medicamente de pe unde am putut, din Ungaria, din Germania, dar sunt mult mai scumpe. Cel mai mic are șapte luni”, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, dr. Polixenia Stancu.

La acea dată, managerul unității medicale susținea că unele medicamente există în farmacia spitalului, iar pentru altele sunt licitații în derulare și afirma că unul dintre medicamente, respectiv Lanvis, nu ar fi fost cerut niciodată de șefa de la Oncopediatrie.

Cel puțin de 10 ani, nu a făcut necesarul, astfel încât să fie achiziționat. Nu a fost cerut”, spunea Bogdan Fănuță, managerul SJU Craiova, adăugând că: „Metotrexat în momentul de față există în farmacia spitalului, ultima aprovizionare a fost făcută în luna iunie. S-au adus 60 de seringi preumplute, la ora aceasta se găsesc în farmacia spitalului 48. Pentru Cytosar, firma distribuitoare de la care am achiziționat ne-a dat negație de preț, în sensul că nu-l mai poate susține la prețul la care s-a câștigat pe licitație. S-a pornit o nouă licitație, licitație care la momentul în care discutăm se află în faza de evaluare financiară. Probabil că în maxim o săptămână o să fie și Cytosarul în farmacie”.

40 de copii sunt tratați lunar în secția de oncopediatrie a Spitalului de Urgență din Craiova, cu toții depinzând de tratamentul care se lasă așteptat, 10 fiind internați la acest moment.

Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România, preciza pentru „Jurnalul Olteniei” că problema este una la nivel de țară.

Sunt două medicamente care au dispărut de pe piață. S-a anunțat că nu se vor mai aduce în România, sunt medicamente de bază. M-au sunat chiar medicii să mă avertizeze că vor dispărea aceste medicamente. Iar celelalte medicamente lipsesc în continuare. Știu că la Dolj, șeful comisiei de Oncologie, profesorul Bădulescu, a făcut multiple referate la managerul spitalului județean și nu s-a rezolvat problema. Foarte multe lipsesc. Vreo 6-7 doar din oncopediatrie, unele lipsesc episodic, altele nu se mai găsesc deloc. Dar orice zi, pentru acești copii contează. Le poate periclita chiar viața. Problema nu este numai la Dolj, și la Iași, la Spitalul „Sfânta Maria”, lipsesc lucruri de bază. Nu vorbim de medicamente scumpe, vorbim de medicamente simple, indispensabile în schemele de tratament. Atât la copii, cât și la adulți. Uitați câtă iresponsabilitate din partea Ministerului Sănătății”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Cezar Irimia, președintele FABC din România.

Întrebat care este cauza lipsei de citostatice, președintele FABC România a răspuns scurt:

Nesimțirea. Nesimțirea celor care conduc sistemul. Nu le pasă de noi. Și dacă nu au o responsabilitate ministerială în ceea ce privește cele 130 de decese, zilnic, din oncologie, atunci înseamnă că e nesimțire. Dacă legea i-ar fi penalizat… În altă țară civilizată ministrul și-ar fi dat demisia”.

Politica