luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul edil din Daneți, încă o amânare în al doilea dosar de abuz în serviciu

Judecătoria Craiova a amânat pentru luna septembrie soluționarea celui de-al doilea dosar în care fostul primar al comunei doljene Daneţi, Constantin Spiridon, este judecat pentru abuz în serviciul contra intereselor publice alături de fostul director al Şcolii Profesionale Daneţi, Gheorghe Tănăsescu, contabil la aceeaşi unitate şcolară, şi Marius Vasile Savu, administrator al firmei Sabalux Mob din Craiova. Fostul edil este deja condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru aceleași fapte, într-un alt dosar, în care i-a avut ca parteneri pe contabila Primăriei Daneţi, Elena Biţu, fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel, şi administratorul firmei Sabalux Mob, Marius Vasile Savu, dosar în care a formulat apel împotriva sentinței de pe fond.

Magistrații Judecătoriei Craiova au decis să amâne pentru 8 septembrie a.c. procesul în care fostul primar al comunei Daneți, Constantin Spiridon, este judecat pentru ilegalități comise la școală, din cauza lipsei raportului de expertiză (motiv al amânărilor de câteva luni încoace). Este vorba despre dosarul în care Ionel Goagă, fostul director al Şcolii Profesionale Daneţi, Gheorghe Tănăsescu, contabil la aceeaşi unitate şcolară, şi Marius Vasile Savu, administrator al firmei Sabalux Mob din Craiova (cel din urmă în stare de libertate) au fost trimişi în judecată pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a stabilit că Ionel Goagă, de 47 de ani, din comuna Daneţi, Dolj, fost director al Şcolii Profesionale Daneţi, şi Gheorghe Tănăsescu, de 62 ani, tot din comuna Daneţi, contabil la aceeaşi unitate şcolară, în perioada decembrie 2009 – aprilie 2011, prin intermediul lui Constantin Spiridon, primarul comunei, prin procedura de achiziţie directă de bunuri şi servicii, au achiziţionat, pentru unitatea de învăţământ, de la firma Sabalux Mob din Craiova, bunuri la preţuri supraevaluate şi care nu au fost recepţionate în totalitate şi au acceptat la plată facturi emise fictiv pentru lucrări de reparaţii sau amenajări interioare care nu s-au efectuat în realitate. Societatea Sabalux Mob, reprezentată de Marius Vasile Savu, a emis facturi în valoare totală de 173.399 lei, din care Şcoala Profesională Daneţi a achitat suma de 153.849 lei, iar expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit un prejudiciu creat unităţii de învăţământ în valoare de 120.637 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, în perioada iunie 2009 – iunie 2012, Şcoala Profesională Daneţi, reprezentată de Ionel Goagă, în calitate de director, şi de Gheorghe Tănăsescu, în calitate de contabil, a achiziţionat de la nouă agenţi economici mai multe bunuri şi produse în valoare totală 122.970,30 lei, piese de mobilier, laptop-uri, aparatură electrocasnică şi alte dispozitive electrice, precum şi unelte pentru grădinărit, care au fost însuşite în interes personal de cei doi, după cum anunțau procurorii la momentul respectiv.

Acesta este al doilea dosar în care primarul este judecat, după ce, în primul, a fost găsit vinovat și condamnat, în aprilie 2017, la doi ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de patru ani. Alături de el, Elena Bițu, contabila primăriei, a primit aceeași pedeapsă, Marius Vasile Savu a primit un an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, iar Vasile Anghel, fratele lui Bercea Mondial, 6 ani și o lună de închisoare.

Pe 8 iulie 2014, poliţiștii Serviciului de Investigarea Fraudelor împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au făcut cinci percheziţii, la Primăria Daneţi, la locuinţa primarului, Constantin Spiridon și a contabilei, dar și la Vasile Anghel, în Drăgănești Olt, ridicându-i pe cei trei inculpaţi. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în perioada 2008- 2012, primarul Constantin Spiridon, în complicitate cu contabila Elena Biţu, prin procedura de achiziţie directă, a acceptat la plată facturi pentru produse a căror valoare a fost mult „umflată”, depășind preţul pieţei. Este vorba despre bănci stradale, staţii de autobuz sau leagăne pentru copii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut în rechizitoriu că, „în perioada aprilie 2007– septembrie 2011, primarul comunei Daneţi, inculpatul SPIRIDON CONSTANTIN, prin procedura de achiziţii directe de produse şi servicii, a acceptat la plată facturi pentru produse şi servicii, care nu au fost recepţionate în totalitate şi a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 452.959 lei, din care suma totală de 361.627 lei a fost achitată în mod nejustificat pentru operaţiuni nelegale, ineficiente şi neeconomicoase”. În acest caz inculpații au declarat apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

Politica