luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Parcările nesimțite din Centrul Istoric, „taxate” și ele

Primăria Craiova supune dezbaterii publice un proiect de modificare a regulamentului de funcționare și acces în Centrul Istoric al Craiovei.

Modificarea se referă la parcările/staționările pe care unele persoane aleg să le facă în perimetrul Centrului Istoric al municipiului, deși aceasta este o zonă pietonală, cu excepția anumitor cazuri.

„Cu toate că străzile din Centrul Istoric au devenit preponderent pietonale, potrivit acestui Regulament se permite ocazional circulația rutieră pentru aprovizionare, curățenie și întreținere a domeniului public, pentru rezidenți și în situațiile de urgență, iar accesul și parcarea autovehiculelor rezidenților este permisă, pe amplasamentele special amenajate, în parcările de incintă rezistente.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Având în vedere adresa înregistrată la Primăria municipiului Craiova cu nr. 8001/2017, prin care Poliția Locală a Municipiului Craiova sesizează faptul că întâmpină dificultăți în aplicarea de măsuri în cazul autovehiculelor ce staționează în alte locuri decât cele prevăzute expres și ținând cont de faptul că în Regulament nu există sancțiuni pentru astfel de situații, se impune modificarea acestui regulament, în sensul instituirii unor sancțiuni contravenționale principale și complementare”, se arată în raportul proiectului supus dezbaterii publice.

Mașinile, lăsate doar în parcări sau oprite pentru aprovizionări

Această modificare este impusă și de faptul că regulamentul de aplicare a Codului Rutier nu reglementează în mod expres oprirea și staționarea vehiculelor în zonele preponderent pietonale.

Astfel, în Regulamentul de acces în Centrul Istoric ar urma să existe reglementarea care va interzice staționarea/parcarea autovehiculelor pe zonele pietonale sau în alte locuri decât în cele cu destinația de parcare (excepție făcât cele pentru aprovizionare, în condițiile regulamentului amintit).

Adresa Poliției Locale, la care se face referire în textul citat mai sus, datează din 19 ianuarie 2017. Reamintim că, nu o singură dată, au apărut în mediul virtual fotografii cu diverse mașini lăsate, putem spune, chiar la întâmplare în perimetrul Centrului Istoric, fotografii care au creat o adevărată revoltă în rândul cetățenilor.

Șoferii care vor avea mașinile ridicate vor trebui să plătească o taxă de 300 de lei dacă mașina ajunge la locul de depozitare, una de 150 de lei dacă ajung la mașină până aceasta să fie transportată la locul de depozitare, și o taxă de zece lei pentru fiecare 24 de ore de depozitare.

Mașinile parcate neregulamentar nu au început încă să fie ridicate în municipiului Craiova, așteptându-se ca RAT SRL să încheie procedura de achiziție pentru închirierea unei autoutilitare care să facă această operațiune. În paralel, RAT SRL va achiziționa, pentru propria societate, două astfel de autoutilitare, însă până când procedura pentru acestea se va încheia, activitatea de ridicare va fi desfășurată cu această mașină închiriată.

Proiectul supus dezbaterii publice poate fi consultat pe site-ul Primăriei Craiova, la secțiunea „Consultare publică”. Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectul supus consultării, până la data de 27.08.2017, la Centrul de Informatii pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, str A.I. Cuza nr. 7, prin fax: 0251.411.561 sau e-mail: [email protected].

Politica