Semnale de alarmă din ce în ce mai dese se aud din azilele de bătrâni. După ce primele semne s-au auzit în rândul copiilor uitaţi de părinţi acasă pentru a munci în străinătate, acum o altă categorie de oameni are probleme din cauza migraţiei forţei de muncă: bătrânii.
Cazurile bătrânilor instituţionalizaţi din cauza migraţiei forţei de muncă sunt tot mai dese. Tiparul este în general acelaşi: tinerii pleacă la muncă în ţări străine şi îşi lasă părintele bătrân şi de cele mai multe ori bolnav acasă. După câteva luni, bătrânul nu se mai poate îngriji singur ca atare apucă drumul azilelor şi a centrelor de îngrijire lăsându-şi în urmă casa pentru care a muncit o viaţă întreagă. Un procent mai mic, este adevărat, dar care ar trebui să ridice semne de întrebare, este şi acela al celor instituţionalizaţi pentru că propriii copii i-au dat afară din casă. „În primul rând toţi bătrânii care ajung la noi sunt bolnavi. Cele mai frecvente internări le avem din motivele: „Sunt singur, toţi sunt plecaţi în străinătate“ şi “e bătrân, am doi copii, nu am unde să îl mai ţin şi pe el în două camere“. Am avut cazuri destul de urâte cu o bătrână pe care rudele au lăsat-o ca pe scaun cu bagajele în braţe în curtea instituţiei. De multe ori, bătrânii le fac celor tineri contract de vânzare-cumpărare al locuinţei, cu clauză de întreţinere. Când se duc însă la notar pentru a face dosarul pentru internarea aici, cei tineri uită de această clauză şi ne trezim după două săptămâni cu bătrânul că ne povesteşte de această clauză“, relatează directoarea unuia dintre centrele de îngrijire particulare din Craiova.
Cei mai greu se integrează cei aduşi la azil fără voia lor
Bătrânii daţi efectiv pe uşa casei afară şi internaţi în diverse centre sunt cei care se adaptează cel mai greu, sau, în multe cazuri, chiar deloc, cu atât mai mult cu cât, pentru a reuşi să îi deplaseze la azil copiii îi mint că îi duc la spital sau în orice alt loc. „Nu reuşesc pur şi simplu să se adapteze aici. Nu le place, vor acasă. Un astfel de caz avem, acum, cu un bătrân adus de fiică pentru că nu avea unde să îl ţină într-un apartament cu două camere şi care şi-a luat învoire de opt zile să se ducă să se însoare cu o femeie cu 20 de ani mai tânără decât el. A venit aici şi cu o pareză, a stat până s-a făcut bine şi acum a plecat. Noi nu avem cum să îi ţinem cu forţa aici. Nu ştiu ce o fi cu el…la ţară am înţeles că nu mai are nimic în afară de două damigene de vin în care să îşi înece amarul, iar la fată nu poate sta. Dacă cea după care a plecat nu va vrea să se mărite cu el, nu ştiu ce ne vom face cu el, pentru că este clar că el aici nu se poate adapta“, mai spune directoarea.
Le-au vândut tot să aibă bani de plecare
Alți doi bătrâni au rămas amândoi fără case după ce nepoţii le-au vândut absolut tot ca să aibă bani cu care să plece în străinătate. „La 80 de ani, m-am pomenit în stradă. Mi-au vândut mai întâi casa de la Cârcea, m-au adus aici, apoi, după un an m-au sunat din Italia să mă convingă să vând şi ultimul hectar de pământ pe care îl mai aveam că au nevoie de bani acolo. L-au dat şi pe ăla. Ce să mai fac?!“, povesteşte unul dintre ei. O bătrână a păţit la fel cu nepotul ei care a plecat în Grecia cu banii pe care i-a luat de pe apartamentul bătrânei lăsată apoi în grija instituţiei particulare. Dintre cazurile de bătrâni care nu au cum să mai locuiască în casele lor din cauza bolii se numără o altă bătrână. Fiica ei este căsătorită în Germania. Când s-a îmbolnăvit, bătrâna, singură în Craiova nu a avut altă variantă decât să ia drumul unui centru de îngrijire şi să îşi lase casa unde a stat o viaţă întreagă în voia soartei. „Nu stă nimeni la mine în casă, că nu am pe cine lăsa. Toţi sunt plecaţi, iar eu sunt singură pe lume. Nu mai puteam sta acasă pentru că nu pot să am grijă de mine…nu mă mai pot ridica din pat iar acasă nu avea nici cine îmi da un pahar cu apă“, povesteşte bătrâna.
