luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Săuleanu: Ca structură umană și pregătire profesională sunt liberal, dar mă adresez tuturor craiovenilor de la care preiau idei și soluții

Decanul Baroului Dolj, avocatul Lucian Săuleanu, candidat independent la funcția de primar al municipiului Craiova, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă că deși este liberal își dorește să mobilizeze „tot electoratul care dorește o schimbare” și se adresează „tuturor craiovenilor” de la care preia „idei și soluții”. În acest sens, în cadrul conferinței de presă, a prezentat soluțiile identificate pentru reducerea poluării din oraș, rezolvarea problemei deșeurilor și a termoficării.

img_7604-sauleanuLa conferința de presă a fost prezent și Dan Cherciu, fost membru PDL și PNL, fost candidat la funcția de primar al Craiovei, acesta afirmând că îl susține pe decanul Baroului Dolj în cursa pentru câștigarea fotoliului de edil-șef al municipiului. Scopul nostru este crearea unei platforme independente. De altfel, multe din ideile programului meu sunt preluate, în mod direct sau indirect ca urmare a unei gândiri comune, și din proiectul lui Dan Cherciu, un prieten apropiat pe care de-a lungul timpului l-am respectat pentru ideile clare. Încercăm în acest fel coagularea tuturor celor care sunt liberali, tuturor celor care sunt de dreapta în Craiova și care își doresc cu bună credință să contribuie la acest efort comun pentru Craiova, pentru comunitate, de a schimba în bine, așa cum ne-am propus, acest oraș”, a declarat Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj.

Dan Cherciu a afirmat: „Am fost foarte bucuros când am aflat de intenția pentru candidatură și atunci nu doar că el m-a invitat să mă alătur proiectului, ci și eu am făcut pași în această direcție pentru că este singurul candidat în care eu cred, ar fi cel mai bun primar al Craiovei. Și vă mai spun ceva: Lucian va fi primarul Craiovei. Eu îi voi fi alături lui Lucian și în ceea ce privește candidatura și în ceea ce privește construirea acestei platforme civice și profit de ocazie să-i invit pe toți cei care au fost alături de mine să-l susțină pe Lucian”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrebat cărui tip de electorat se adresează, avocatul Lucian Săuleanu a precizat că vrea să mobilizeze tot electoratul care își dorește o schimbare în oraș.

Eu ca și structură umană și pregătire profesională sunt și rămân un om de dreapta, un liberal ca atare, dar vreau să mobilizez tot electoratul care dorește o schimbare. Diferența mare între poziția mea ca independent și cea a partidelor este că eu vreau să mă adresez tuturor craiovenilor. Eu nu am venit în fața dumneavoastră cu o platformă politică și repet eu nu depind nici de o platformă, nici de un partid, vrem să fim independenți. Este clar că ne adresăm cu un mesaj pentru cei de dreapta dar în contextul actual, al alegerilor locale, eu mă adresez tuturor craiovenilor de la care preiau idei și soluții. Pentru mine doctrina politică rămâne secundară, important este să rămânem independenți. Eu vreau să fiu un primar pentru rezolvarea problemelor craiovenilor. Acest oraș dacă nu se va schimba în mod evident, categoric în următorii ani, nu vom mai putea peste zece, douăzeci de ani. Va fi un declin continuu”, a declarat Săuleanu.

Candidatul independent la funcția de primar al Craiovei, Lucian Săuleanu, a prezentat, în cadrul conferinței de presă susținută joi, și câteva dintre soluțiile indentificate pentru rezolvarea unor probleme recunoscute în oraș.

Vrem să oferim soluții, pentru că împreună ne-am gândit nu la o critică, ci la a oferi soluții pentru a îmbunătăți viața noastră din Craiova. Prima problemă pe care aș vrea s-o ridic este cea legată de infrastructură și poluare. E una dintre direcțiile asupra căreia m-am aplecat în mod deosebit, pentru că trebuie să rezolvăm această problemă a poluării și, bineînțeles, cea legată de infrastructură și mă refer la transportul electric. Noi trebuie să facem niște pași esențiali. În primul rând să refacem traseele, să refacem parcul auto în mod real, în primul rând, repet, pe transport electric, inclusiv prin construirea acelei linii de troleibuz, care s-a tot vehiculat de ani și ani de zile dar nimeni nu vrea s-o pună în aplicare. Eu îmi propun acest lucru pentru că trebuie să găsim o modalitate de a scădea poluarea, de a crește confortul. Trebuie să îi facem pe craioveni să folosească acest transport în comun și să vadă beneficiile. Ori chestiunea aceasta n-o putem face decât pe două căi. În primul rând prin îmbunătățirea condițiilor, dacă nu avem tramvaie sau troleibuze de calitate foarte bună, evident că nimeni nu-și va dori acest lucru. Pe de altă parte, eu îmi propun în mod clar să identificăm soluțiile pentru un transport gratuit. O astfel de soluție s-a încercat și s-a reușit în multe orașe din lume. Un transport gratuit, cu refacerea traseelor care sunt foarte vechi, este o soluție fezabilă în doi-trei ani de zile”, a precizat avocatul.

El a adugat și că pentru rezolvarea problemei termoficării din Craiova există soluții, afirmând: „Avem o problemă reală cu Termo, este în pragul falimentului. Toată lumea știe că există un astfel de dosar și riscul iminent existent. Nu vreau să fie o știre alarmantă, ci să identific o soluție, iar soluția, la un moment dat vehiculată, dar se pare că nu se dorește, este cea a unei fuziuni. A unei fuziuni cu Complexul Energetic Oltenia. Aceasta este o soluție viabilă. Este adevărat că, la un moment dat, s-a opus Fondul Proprietatea care este în această structură a CEO, însă noi trebuie să identificăm această soluție, iar pe termen scurt aceasta este soluția viabilă – o astfel de fuziune”.

O centrală care să ardă deșeurile colectate de la craioveni, dar și din județ, deșeuri care în prealabil să fie selectate, iar în final să ducă la producerea de energie, ar fi cea mai bună soluție pentru a rezolva problema gropii de gunoi din Craiova, care ar trebui scoasă în afara orașului, consideră decanul Baroului Dolj.

Este important să găsim o soluție pentru toate părțile implicate (n.r. în problema gropii de gunoi) pentru că este vorba de sănătatea craiovenilor. Această groapă, așa cum s-a construit, nu intrăm în detalii, este în intravilanul orașului.

Este vorba de sănătatea noastră și știu bine de ce spun acest lucru și sunt sigur că și craiovenii care locuiesc în preajmă cunosc riscurile. Este clar că trebuie mutată această groapă, este clar că acest consiliu județean trebuie să-și asume mutarea. De-a lungul timpului acest consiliu județean dar și alte persoane au invocat faptul că directivele europene ne obligă la o singură groapă. Este fals. Interpretarea este foarte clară: să nu funcționeze în același timp decât una. Nu mă împiedică în niciun fel să construiesc -o centrală și în momentul în care o am finalizată să îi dau drumul. Noi trebuie să îndepărtăm de Craiova această groapă, pentru că gândiți-vă că se va aduce gunoiul din tot județul. Nu este viabil acest proiect, așa cum s-a făcut el, pe masterplan și la momentul respectiv au fost destul de multe critici. Noi trebuie să încercăm să construim o centrală care să ardă aceste deșeuri. De exmplu, Viena are o astfel de centrală. O centrală care să ardă aceste deșeuri, care în prealabil să fie selectate și să existe astfel de limite, urmare a colectării selective și trierii și să conducă la arderea și la obținerea de energie. Este cea mai simplă și cea mai bună soluție pentru noi. Dacă noi nu combinăm aceste trei elemente nu vom reuși să oferim craiovenilor un confort sporit. Vorbim tot de poluare, vorbim de sănătatea noastră. Eu cred într-un oraș în care se poate locui, trăi frumos”, a încheiat avocatul Lucian Bernd Săuleanu, decan al Baroului Dolj, candidat independent la funcția de primar al municipiului Craiova.

Politica