luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Dolj a marcat 25 de ani de la reînființare

Consiliul Județean Dolj a aniversat, marți, printr-o ședință solemnă, 25 de ani de la reînființare. Consilieri județeni foști și actuali, dar și persoanele din fosta și actuala conducere a instituției s-au întâlnit pentru a marca acest eveniment.

Consiliul Județean Dolj a organizat, marți, o manifestare pentru marcarea celor 25 ani de la reînființarea instituției după Revoluția din 1989. La eveniment au fost invitate peste 250 de persoane, foşti consilieri județeni, foşti președinți și vicepreşedinți ai CJ Dolj, şefi de instituții subordonate, dar şi actuali şi foşti angajați ai instituției.

Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a trecut în revistă multe dintre realizărie CJ Dolj și le-a mulțumit celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la proiectele și investițiile județului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Datorită activității dumneavoastră, membrii plenului, dar și a instituțiilor care alcătuiesc această mare familie care se numește Consiliul Județean, s-a construit un blazon de prestigiu care astăzi ne îndreptățește să stăm cu fruntea sus. Este cu atât mai mare emoția care însoțește acest eveniment aniversar deosebit cu cât el ne prilejuiește reîntâlnirea cu toți cei care, de-a lungul timpului, au contribuit în mod decisiv la evoluția județului nostru. Trebuie spus că acest parcurs pozitiv se datorează fiecăruia dintre dumneavoastră. Și poate că este cel mai bun moment să subliniem că ceea ce a caracterizat dintotdeauna activitatea Consiliului Județean este faptul că, indiferent de orientarea politică, toți cei care au format, în acești 25 de ani, legislativul județean, au știut să-și dea mâna pentru proiectele majore, pentru inițiativele și demersurile realizate în beneficiul doljenilor. (…) Dacă ar trebui să amintim câteva dintre realizările din această perioadă cred că ar trebui să începem prin a spune că, așa cum este de remarcat și evident, Consiliul Județean este unul dintre cei mai mari investitori din județul Dolj. Când spun aceasta, îmi vine în minte chiar acum un moment în care, acum câteva zile, am avut o întâlnire în care ne pregătim să semnăm pentru partea a doua a masterplanului de apă, o sumă de 434 de milioane de euro, care vin de la Uniunea Europeană, în mod special pentru al doilea fir de apă de la Izvarna și pentru alte 22 de unități din mediul rural și pentru orașele și municipiile din județul Dolj. Acești bani se adaugă la cei 185 de milioane de euro pe care i-am primit în prima etapă și, așa cum remarcați, sunt aproape 700 de milioane de euro, cam cât a investit Ford la Craiova, dacă ar fi să o luăm așa, sau cât două poduri de la Calafat. În afară de acestea, așa cum știți, Aeroportul, prezent și viitor, pentru că pe acest mandat ne pregătim să extindem terminalul de plecări și cel de sosiri. Tot în acea zonă, cele două parcuri industriale în care s-au creat în jur de 1.000 de locuri de muncă, în domeniul culturii, muzeele, câteva drumuri magistrale, ne pregătim pentru un alt drum, de circa 40 de milioane de euro, Craiova-Cetate, ne pregătim pentru alte investiții în cultură, pentru un proiect cu cele două cule care au mai rămas, clădirile cele mai vechi din județul Dolj, de la Brabova și Cernătești. Ne pregătim cu un nou muzeu pe care îl vom face, Muzeul Cărții și al Exilului Românesc, ne pregătim cu investiții foarte mari în domeniul sănătății, care reprezintă, practic, peste 30% din investițiile Consiliului Județean, adică toate cele zece etaje igienizate, Clinica de Cardiologie Intervențională – 7 milioane de euro, extindere UPU – 6 milioane de euro, Ambulatoriul – 8 milioane de euro, Morga și prosectura și, mai recent, clinica de Oncologie. De asemenea, Policlinica pentru Sportivi și foarte multe alte investiții. Vreau să mulțumesc tuturor consilierilor județeni care au fost alături de mine în acești ani și să le mulțumesc vicepreședinților cu care am împărțit fiecare zi, începând cu domnul Dascălu Constantin, cu domnul Odolbașa Victor, domnul Mogoș Dan, domnul Iovan Cristinel în mai multe rânduri, cu domnul Ivanovici Laurențiu, doamna Tănăsescu Alina și actualii colegi ai mei, domnișoara Oana Bică și domnul Vasile Cosmin. Pentru toate acestea vă mulțumesc și vă spunem cu mândrie, dar și cu modestie, că ne uităm la banul public cu toată atenția și tot ceea ce dorim este ca acești bani pe care îi investim să ajungă cât mai aproape de cetățean”, a spus președintele Ion Prioteasa.

Voiculescu: „Puneți-vă întotdeauna în postura omului care bate la ușă”

La rândul său, și cel de-al doilea președinte al CJ Dolj de la reînființare, pentru două mandate, Ion Voiculescu, a spus că este o manifestare deosebită și a avut și un sfat pentru consilierii mai tineri.

Mai întâi, intrând în sală am sesizat o atmosferă sobră și mă miram de ce. Pe urmă am ajuns la concluzia că au trecut atâția ani și când anii trec oamenii devin mai sobri. Este o manifestare deosebită, în primul rând și îi fericit pe cei care s-au gândit la așa ceva, iar dumneavoastră, tuturor, vă spun mulțumesc pentru toată colaborarea pe care am avut-o pe parcursul celor două mandate. Am avut un noroc deosebit, am încheiat un mileniu și am început un mileniu. Sigur, realizări sunt și mai bune, și mai puțin bune, sunt și nerealizări, poate că în orice există loc de mai bine, orice act trimis, orice dispoziție este perfectibilă și mă bucur că am avut alături de mine colaboratori care au prezentat întotdeauna puncte de vedere corecte, în sprijinul legii, de așa natură încât nu am avut niciun fel de problemă. Întotdeauna, la asemenea ceremonii se pot spune multe, n-aș vrea să vă răpesc prea mult din timpul dumneavoastră, mi-aș permite un sfat pentru colegii mai tineri: puneți-vă întotdeauna în postura omului care bate la ușă. El bate pentru că are nevoie și poate și dumneavoastră veți ajunge într-o astfel de situație și este bine să i se deschidă ușa”, a spus Ion Voiculescu.

p-9-cj-expozitie

4.653 de hotărâri, în 25 de ani

Și secretarul județului Dolj, Gheorghe Barbărasă, care este în funcție chiar din anul 1992, a spus că are o funcție de mare răspundere și că în cei 25 de ani de când este funcție, o singură hotărâre emisă de consiliului județean a fost nelegală, în urma unei decizii a instanței.

E, într-adevăr, și pentru mine, emoționat momentul. În 1992 s-a reînființat Consiliul Județean, așa cum observați în cele expuse pe hol, istoricul acestei instituții, al administrației publice județene. Ar fi multe de spus, nu vreau să ne întindem la vorbă, dar într-adevăr eu, ca cel care a fost și atunci și sunt și acum în aceeași funcție și cred că sunteți de acord cu mine că este o funcție de mare răspundere, ținând cont că legalitatea este obligația mea principală, de a veghea la respectarea legii. (…) În total, Consiliul Județean a dat 4.653 de hotărâri. Ziceam câte ceva, ca să vă reamintesc unora – sunt aici în sală, din păcate, puțini colegi care au fost și în 1992 – că o singură hotărâre a fost nelegală, și asta pentru că așa a apreciat instanța, în relația noastră, a Consiliului cu Prefectura. Un prefect, de altfel, dintre cei mai buni, dar un pic zelos, care s-a ținut de acea hotărâre și a considerat că este nelegală. Noi am considerat că este legală, am mers în instanță și instanța, într-adevăr, a considerat că este nelegală”, a spus Barbărasă, reamintind că a fost vorba despre hotărârea de înființare a Parcului Industrial Craiova.

La eveniment a fost prezent și prefectul județului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, care a adresat un mesaj de felicitări tuturor celor prezenți.

Sunt deosebit de onorat să fiu alături de dumneavoastră în calitate de reprezentant al Guvernului în județ, într-un moment atât de important în viața Consiliului Județean Dolj, când sărbătoriți un sfert de secol de la înființare. Aș vrea să vă spun în doar câteva cuvinte ce înseamnă pentru noi, reprezentanți ai administrației publice și doljeni deopotrivă, instituția Consiliului Județean Dolj. Este vorba despre respect pentru autonomia locală, apropiere față de nevoile doljenilor, excelență în administrație și, nu în ultimul rând, o promovare a dezvoltării durabile a județului. În final, vă rog să-mi permiteți să vă mulțumesc și să vă felicit pentru tot ceea ce ați reprezentat, reprezentați și veți reprezenta în viața comunității doljene. În speranța continuării unei colaborări fructuoase, vă asigur că veți avea parte de întreg sprijinul Instituției Prefectului Dolj. La mulți ani!”, a declarat prefectul județului Dolj.

Genoiu: „Noi, cei din clădirea de vizavi de English Park, avem a vă mulțumi”

Nu în ultimul rând, și primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a vorbit despre importanța instituției și despre relația bună dintre Consiliul Județean Dolj și Primăria Craiovei.

Sunt onorat să vorbesc astăzi în fața dumneavoastră la sărbătorirea unui sfert de veac de la înființarea Consiliului Județean. Un sfert de veac de-a lungul căruia și-au adus contribuția zeci de consilieri de toate culorile politice, de pregătiri sau viziuni diferite. Este foarte dificil să evoci realizările celor șase legislative doljene care s-au succedat până acum în cei 25 de ani de la conducere a domnilor Tudor Rădulescu, Ion Voiculescu, Ion Prioteasa. Instituție-reper a regiunii Oltenia, Consiliul Județean Dolj și-a construit prestigiul pas cu pas, prin producerea reprezentanților săi, prin activitățile și proiectele inițiate, dar și prin parteneriatele și buna colaborare cu alte instituții și, în special, cu Primăria Craiova și consilierii locali, iar pentru aceasta, noi, cei din clădirea de vizavi de English Park, avem a vă mulțumi. De multe dintre proiectele implementate de Consiliul Județean Dolj au beneficiat craiovenii și, de ce să nu recunoaștem, chiar și noi, autoritățile locale, datorită unei bune colaborări între cele două instituții. În acest sens, remarcăm că în ultimii 12 ani de când în fruntea CJ Dolj se află domnul Ion Prioteasa, obiective majore au fost realizate în benficiul regiunii și comunității. Și toate aceste au atins apogeul în perioada mandatului de primar al doamnei Lia Olguța Vasilescu”, a spus primarul interimar Mihail Genoiu.

Cei prezenți au primit diplome aniversare, iar pe holul Palatului Administrativ, la etaj, au putut fi citite articole mai noi sau mai vechi din presa locală, care au reunit povestea Consiliului Județean Dolj, de la începuturi și până astăzi.

Politica