luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Friendship Season: ”Vă mai place Brahms?”

 MIERCURI,  12  APRILIE  2017,  ORA  19:00

Concert simfonic
”Vă (mai) place Brahms?”

Își dă concursul
ORCHESTRA  SIMFONICĂ 
A  FILARMONICII  “OLTENIA”

Policlinica Buna Vestire Craiova

DIRIJOR
RADU  POSTĂVARU

SOLIST
FLORIN  CROITORU
vioară

În program :
Partea I:
Johannes Brahms: Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 77

Partea a II-a:
Johannes Brahms: Serenada nr. 1 în Re major, op. 11

 


Dirijorul RADU  POSTĂVARU

radu-postavaruRadu Postăvaru s-a născut la Iaşi, într-o familie de muzicieni (mama – artist liric, iar tatăl prim-contrabasist în Orchestra Simfonică a Filarmonicii ”Moldova”).

Între anii 2014 – 2015 a ocupat prin concurs postul de manager al Filarmonicii “Paul Constantinescu”, unde din 2002 deține postul de dirijor permanent. Începând cu anul 2015 este profesor asociat (specializarea dirijat-orchestră) în cadrul Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală – Universitatea Națională de Muzică din București. Între anii 1999 – 2001 a fost profesor la Conservatorul de Muzică din Casablanca (Maroc), unde a susținut cursuri, recitaluri și concerte. Din 1995 până în 2002 a fost asistent universitar al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iași (disciplinele armonia muzicii și citire de partituri). În cadrul Facultății de Interpretare a susținut cursul de orchestră, ocupându-se cu formarea și pregătirea viitorilor instrumentiști. Timp de doi ani a realizat stagiuni de concerte ale studenților la Iași, Piatra Neamț, Vatra Dornei, totodată Orchestra Conservatorului fiind invitată să concerteze în Germania. Între anii 1992 – 1995, Radu Postăvaru a ocupat postul de regizor muzical al Studioului de Radiodifuziune din Iaşi, unde a realizat înregistrări în studiourile SRR și transmisii în direct ale concertelor și spectacolelor de operă.

În străinătate este invitat pentru a dirija orchestrele simfonice din Halle (Germania), Grossetto (Italia), Douai (Franța), Teplice, Hradec Králové, Olomouc (Cehia), Madrid (Spania). Colaborează cu solişti români şi străini de renume, precum: Gabriel Croitoru, Marin Cazacu, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ștefan Tarara, Daniel Goiţi, Horia Mihail, Csíky Boldizsár, Josu de Solaun, Antonio di Cristofano, Mee-Hae Ryo, Loris Orlando, Giovanni Lanzini, Christos Galileas, Michelangelo Lentini şi mulţi alţii.

Radu Postăvaru a susținut peste 1000 de concerte în țară și peste hotare și a realizat peste 100 de înregistrări profesionale ca dirijor și pianist și mai mult de 200 de emisiuni de radio și televiziune. Apare în peste 500 de articole şi cronici de specialitate în reviste şi ziare importante, precum: ”Corriere della Sera”, ”Il Giornale”,  ”Cultura e spettacoli” (Italia), ”Le Matin”, ”Le temps du Maroc” (Maroc), ”L`Aurore du Jardi” (Franţa), ”Prensa Latina” (Spania), ”Kulturmagazin” (Germania), ”Muzica”, ”Actualitatea Muzicală”, ”Cronica Română” (România) etc.

În anul 2007 a obţinut titlul de Doctor în Muzică cu teza ”Interpretarea dirijorală a poemelor simfonice din creaţia compozitorilor Franz Liszt şi Richard Strauss”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Viorel Munteanu. De asemenea, a finalizat un master în stilistică dirijorală la clasa maestrului Horia Andreescu, tema disertaţiei fiind ”Clasic şi modern în Simfonia nr. 9 în Mi bemol major, op. 70 de Dmitri Şostakovici”.

Este absolvent al Conservatorului de Muzică „George Enescu” din Iași (1987 – 1990), la clasa de compoziție a lui Vasile Spătărelu. Aici a studiat teoria muzicii cu Adrian Diaconu, contrapunctul cu Viorel Munteanu, armonia cu Anton Zeman, orchestrația cu Cristian Misievici, citire de partituri cu Diaconu Cornelia, istoria muzicii cu Mihail Cozmei. În anul 1990 s-a transferat la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1990 – 1992), la clasa de compoziție muzicală a lui Dan Constantinescu. A studiat armonia cu Dan Buciu, orchestrația cu Nicolae Beloiu, istoria muzicii cu Vasile Iliuț, dirijat orchestră cu Horia Andreescu, dirijat cor academic cu Petru Crăciun, citire de partituri cu Cristian Petrescu, semantica muzicală cu Dinu Ciocan, forme muzicale cu Constantin Simionescu. Radu Postăvaru a aprofundat arta dirijatului de orchestră cu maestrul Ovidiu Bălan şi a urmat cursuri de măiestrie dirijorală în Germania, cu maestrul Olaf Koch.

Considerat de către criticii de specialitate un real talent al muzicii româneşti, la vârsta de cinci ani Radu Postăvaru a dirijat pentru prima dată Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași. Un rol deosebit în această perioadă de început îi revine maestrulio Ion Baciu, dirijorul şi directorul filarmonicii ieşene. Datorită precocității sale muzicale, televiziuni din Japonia, Franța, Cehia, Polonia au realizat filme documentare și artistice. În România, regizorul Alecu Croitoru a realizat filmul documentar „Ecoul” (1974), bazat exclusiv pe activitatea muzicală a tânărului dirijor. De asemenea, Radu Postăvaru a făcut parte din distribuția unor filme ca „Stejarul din Borzești” (1975) sau „Gloria nu cântă” (1976), în regia lui Alexandru Bocăneț.

Distincţii şi premii: diplome de participare la Festivalul Tinerilor Dirijori (Buşteni, ediţiile 1986, 1987, 1988); Premiul pentru Compoziţie la Concursul de Creaţie şi Interpretare (ediţia 1985, Târgu Mureş); Premiul pentru Compoziţie la Concursul „Gheorghe Dima” (Cluj-Napoca, ediţiile 1988, 1989), cu lucrările: „Trio pentru flaut, oboi şi fagot”, respectiv „Sonata pentru oboi şi pian”; Premiul pentru Compoziţie la Concursul FACS (1989) cu Madrigalul „Melancolie”, pe versurile lui Lucian Blaga; Premiul pentru Dirijat la Concursul Internaţional de Dirijat „Dinu Niculescu” (Braşov, ediţiile 1993, 1994) şi Premiul „Daisuke Soga” (1994); finalist al Concursului Internaţional de Dirijat de la Douai (Franţa) şi Premiul Clubului „Rotary” din Douai (1994); Premiul pentru Compoziţie la Concursul Naţional de Creaţie Corală „Ştefan Niculescu” (ediţia a III-a, 1995); Premiul pentru Dirijat „Jean şi Constantin Bobescu” la Festivalul „Competiţia Baghetelor”, organizat de Filarmonica „Oltenia” Craiova şi Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora” (1996); Diplomă de Merit oferită de Societatea Română de Radiodifuziune pentru promovarea valorilor radiofoniei româneşti; Diploma de Excelenţă primită la cea de-a 25 ediţie jubiliară a Festivalului „Vacanţe Muzicale” (Piatra Neamţ, 1997); Diploma de Merit oferită de Primăria Ploieşti şi Filarmonica „Paul Constantinescu” cu prilejul semicentenarului Filarmonicii (2002); Diploma de Onoare oferită de Comunitatea Elenă din România cu prilejul turneului Corului „I foni tis Kerynias” în România (2015); Medalia Jubiliară oferită de către Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţare şi 25 de ani de existenţă şi activitate modernă (2015).

Violonistul FLORIN  CROITORU

Florin Croitoru, 2007,  foto: Egyed Ufo Zoltan
Florin Croitoru, 2007, foto: Egyed Ufo Zoltan

După concertele sale de debut ca solist cu Filarmonica din Viena, sub bagheta lui Christoph von Dohnányi, violonistul Florin Croitoru a fost aclamat de presa austriacă ca fiind un “solist fenomenal” (O. O. Nachrichten – Linz), măiestrind o “tehnică perfectă” (”Neue Kronen Zeitung” – Viena). A apărut în nenumărate recitaluri și concerte, în numeroase țări din Europa, Asia, Africa și Statele Unite ale Americii. De asemenea, Florin Croitoru a câștigat 11 premii la diferite concursuri internaționale pentru vioară, printre care Premiul I la Concursul Internațional “Fritz Kreisler” de la Viena (1992), devenind astfel primul și, până astăzi, singurul violonist român distins cu acest premiu de mare prestigiu.

Mai mult, Florin Croitoru este recunoscut ca personalitate artistică de renume în lumea muzicală internațională și prin prisma numeroaselor CD-uri realizate, precum și a concertelor transmise live sau înregistrate de posturi de radio și televiziune din Statele Unite ale Americii, Ungaria, Italia, Franța, Austria, Japonia, Irlanda, Islanda, Suedia, Polonia, Norvegia, Marea Britanie și România.

Florin Croitoru a obținut  Diploma de Licență la Universitatea Națională de Muzică din București. Profesorii săi de vioară au fost (în ordine cronologică): Ionel Nistor, Cristina Ardelean, Mihai Constantinescu, Nicolae Bilciurescu, Valeriu Rogacev, Modest Iftinchi, Ștefan Gheorghiu, Eduard Schmieder și Victor Danchenko. De asemenea, a urmat cursuri de măiestrie în cadrul Holland Music Sessions, cu prof. Erick Friedman, Herman Krebbers și Jacques Ghestem.

Repertoriul și imprimările artistului includ majoritatea concertelor dedicate viorii, de la baroc la creația contemporană, precum și câteva programe rare de recital, cum ar fi: “Niccolò Paganini – 24 de Capricii pentru vioară solo”, “Fritz Kreisler – Universul miniaturilor”, “Virtuozitatea violonistică”, “Florin Croitoru cântă propriile transcripții și compoziții originale” ș. a.

În 2013, Florin Croitoru a publicat în premieră mondială două albume de transcripții pentru vioară solo, realizate dupa unele dintre cele mai frumoase și dificile piese de virtuozitate compuse vreodată pentru pian (Editura ”Maxim Publishing House”).

Când nu se află în turnee de concerte în străinătate, profesorul Florin Croitoru desfășoară o importantă carieră pedagogică și în țara natală, ca urmare a implementării tezei sale de cercetare doctorală (finalizată în 2003) cu privire la o nouă metodă de predare a viorii. Astăzi, mulți dintre studenții săi sunt laureați la diferite concursuri naționale și internaționale de vioară.

Alături de cariera solistică și de cursurile de măiestrie violonistică susținute, dr. Florin Croitoru este invitat în mod regulat ca membru în juriile unor concursuri internaționale de profil. Din 1999 este profesor (clasa de vioară) în cadrul Universității Naționale de Muzică – București.

 

 

Politica