Se trezesc la cinci dimineaţa, vin să golească ploşti şi speră ca cei pe care îi îngrijesc vor supravieţui. Adeseori, le mor în braţe, şi au ascunse prin sertare lumânări, ca să nu le certe doctorii, pe de-o parte, pe de alta, pentru cei pe care-i îngrijesc, să nu plece fără lumină. Este vorba despre asistentele de la Reanimare, cele care sunt străjeri la hotarul dintre viaţă şi necunoscut.
Secţia este una intermediară, pacienţii care ajung aici sunt de fapt internaţi la alte secţii, iar aici stau doar pe perioada în care viaţa lor este în pericol. ATI-ul este dispus pe două etaje, la final de coridor de la trei şi patru şi sunt un pic mai bine izolaţi decât alte secţii datorită unui sistem de tip interfon. În secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă Craiova lucrează zece asistente pe tură, aşezate pe două etaje. Şefă le e Geta Lupuleţu, o femeie blondină, iute şi care mereu dă de cap ziariştilor sau celor care încearcă să intre în reanimare fără acord. Când vine vorba despre munca ei însă, chiar şi o femeie aprigă aşa cum este tanti Geta se înmoaie. „Mă înfioară să spun, în anumite momente că nu am ce face. Mă înfioară cât de mici suntem în faţa morţii, iar noi o vedem aici zi de zi“, spune şefa asistentelor cu lacrimi în ochi. Mă ia la o plimbare prin secţiile ATI. La primul salon, descopăr o icoană şi câteva lumânări puse pe o masă a asistentelor. „La noi nu există sertar în care să nu avem lumânări şi chibrituri. Nu lăsăm pe nimeni să plece în pe lumea cealaltă fără lumină. Le cumpărăm noi şi mereu, la o resuscitare, când medicii fac tot posibilul să readucă omul în viaţă, cineva, în spate, o asistentă, aprinde o lumânare“, îmi povesteşte tanti Geta cu voce moale, şoptită, parcă pentru a nu mai auzi nimeni de ce se întâmplă în saloanele de ATI.
Tuberculoza, boală profesională
Îmi continui plimbarea alături de tanti Geta. O doctoriţă de la salonul celor unde vin cei abia operaţi verifică starea de sănătate a unui bolnav adormit. „Aici toţi dorm. Vin în anestezie şi de multe ori se trezesc direct pe secţie, nici nu ştiu că au fost aici. Încercăm pe toţi să îi trimitem de aici sănătoşi, însă nu reuşim mereu. Moartea alege ce vrea ea, nu ce vrem noi. Când m-am angajat aici, am avut câteva cazuri reuşite. Mă simţeam Dumnezeu. Apoi, mi-a murit un pacient. Am făcut tot ce am putut să îl salvez, nu am reuşit. Am avut o depresie cumplită. Şi acum sunt terminată dacă îmi moare un pacient, pentru că pe fiecare îl tratez ca şi cum ar fi rudă cu mine“, spune doctoriţa. Nu vrea să îşi dea numele la ziar. E pur şi simplu un medic ATI, spune ea. În drum spre alte saloane, tanti Geta îmi povesteşte că toţi angajaţii de aici au avut câte o boală luată din reanimare. „Nu ştim de ce suferă pacienţii. Pot să aibă orice boală ascunsă când ajung aici. Tuberculoza este cea mai frecventă şi avem multe cazuri de asistente care au luat această boală de la pacienţi“, mai spune femeia. Nu este singura care povesteşte despre bolile luate pentru a salva vieţi. „Imaginează-ţi“, spune unul dintre rezidenţii de aici, „că vezi un om pe moarte. Ştii că trebuie să îţi pui masca, mânuşi, echipament de protecţie, dar asta durează. Câteva secunde în plus sau în minus ştii că vor face diferenţa. Ca atare nici nu ne mai gândim la protecţie, ci sărim să ajutăm omul. De multe ori, e scârbos pentru unii, dar asta este realitatea, ne umplem de sânge, puroi, secreţii pe toată faţa, pe mâini. Asta este. Nu putem pierde vremea când este viaţa unui om în joc“, spune bărbatul. Îmi spune că nu vrea să îi dau numele în ziar. A mai apărut o dată şi a fost motiv de răutăţi din partea colegilor de la altă secţie.
Mica ţiganiadă loveşte şi aici
Un salon mai încolo, acelaşi rezident şi o asistentă îmi explică riscurile meseriei de medic. „Vin ţiganii aici. Se tăvălesc pe podeaua asta rece, de zici că acolo or să crape. Nici nu îţi poţi imagina în ce hal pot să facă, pentru a-i lăsa să stea lângă pacienţi, rude cu ei. Îi lăsăm, iar dacă omul moare vin şi încep să urle la noi de parcă eu l-aş fi tăiat pe ăla înainte să ajungă aici. De multe ori le explicăm că omul nu mai are şanse şi mai bine îl ia acasă. Nu-l ia, omul nu supravieţuieşte şi stau apoi la pândă afară, în faţa secţiei să ne aştepte să ne omoare. Nu ai idee de câte ori nu am plecat de aici cu mascaţii, pentru că şi gardienilor de aici le e frică de ei“, spune medicul. Întreb de ce nu pleacă de aici, de ce nu găsesc o altă secţie. Îmi răspunde asistenta zâmbind. „Cineva trebuie să facă şi asta. Dacă nu noi, atunci cine să o facă? Nu îţi imagina că luăm cine ştie ce bani, că nu e cazul. Este muncă din pasiune, din foarte multă pasiune, pentru că aşa ni se pare nouă normal să o facem“, spune femeia.
Pâinea de acasă este preferată aici
Urcăm la etajul patru, aceeaşi secţie. O asistentă şterge fruntea unei paciente abia scoasă din sala de operaţie. „Îi umezesc buzele, li se usucă din cauza anesteziei“, spune femeia. Susţine că la ATI vine ca la orice serviciu, nu i se mai pare nimic special, chiar dacă a avut până acum trei concedii mediale din cauza bolilor luate de aici. „Tuberculoza e la ordinea zilei. Asta luăm mereu de la pacienţi. Nu avem cum să ne protejăm decât dacă nu am sta lângă ei, iar asta nu se poate face. Chiar acum o colegă de a mea este internată la spitalul de boli infecţioase pentru că a luat tuberculoză“, spune asistenta. Recunoaşte că tentaţia banilor a trecut de multe ori pe lângă ea, dar şi pe lângă ceilalţi. „Am avut posibilitatea de a munci în străinătate, dar nu mă tentează. Nu aş putea lucra decât aici, şi în ATI, aici m-am obişnuit“.
ATI-ul de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, singurul din Dolj
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Bogdan Fănuță, susţine că de vină pentru bolile profesionale ale celor de la ATI este faptul că aici există singura secţie de acest gen din Dolj. „ATI-ul este unul dintre cele mai dificile medii de lucru din spital. Psihologic este foarte stresant pentru că aici mortalitatea este foarte mare, iar riscul de infectare al personalului este şi mai mare, pentru că aici, într-un spital cum e ăsta, mai întâi ne gândim la pacient şi abia apoi ne gândim la noi. La toate astea se mai adaugă şi faptul că suntem singurul spital cu secţie de ATI din Dolj şi toţi trimit la noi. Şi infecţioasele, şi Dăbuleniul şi tot ce e în Dolj. Plus că omul când vine înjunghiat, împuşcat sau cu ce mai vine aici este în stare gravă, ca atare nu stăm să îl ducem la analize, ci să îi salvăm viaţa, că asta este prioritar“, spune directorul. „Pe lângă astea, este şi un grad de lipsă de civilizaţie crunt. Am avut cazuri de asistente bătute de aparţinători. Asistentele sunt cele care trag greul până la urmă, că stau lipite de patul bolnavului şi fac legătura dintre el şi aparţinătorii care de multe ori sunt extrem de agresivi, iar bolile pe care le ia de pacienţi sunt de multe ori grave, cum este cazul tuberculozei care numai în ATI apare la personal de patru-cinci ori pe an“.
Pe locul întâi la tuberculoză
În prezent, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România este printre primele patru ţări din Europa în ceea ce privește incidenţa tuberculozei. Astfel, zilnic sunt raportate cinci cazuri noi de tuberculoză la copii, 82 de cazuri noi la adulţi şi cinci decese din aceasta cauză. Indicatorii epidemiometrici ai tuberculozei înregistrează în România cele mai ridicate valori din Europa. Se estimează că o treime din populaţia planetei este infectată cu bacilul tuberculozei, însă numai aproximativ 8,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză în fiecare an. Sursa de infecţie cu această este bolnavul de tuberculoză pulmonară care nu se tratează fie pentru că nu ştie că este bolnav, fie pentru că nu îşi dă seama cât de importantă este urmarea corectă a tratamentului. O astfel de persoană împrăştie în jurul său, atunci când tuşeşte, bacili tuberculoşi şi, astfel, persoanele din anturajul său inspiră aerul cu microbi. Se consideră că o persoană care are tuberculoză şi nu se tratează poate transmite microbul la alte 10-15 persoane cu care vine în contact. Dacă persoana bolnavă se tratează corect, abia după o lună de la începerea tratamentului nu mai este, de obicei, contagioasă, adică nu mai poate transmite boala.
În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă sunt 1.100 de femei şi bărbaţi care îndeplinesc funcţia de asistent medical. La secţia de Reanimare lucrează 80 de oameni, din care 19 medici specializaţi în ATI, 1 medic kineto-terapeut, zece infirmiere, cinci brancardieri, o asistentă masaj şi 44 de asistente. Din cei 19 medici ATI doar câţiva pot fi de găsit pe secţie pentru că oriunde este cineva operat în spital, un medic de aici este în sala de operaţie pentru a face anestezia şi a ajuta medicul chirurg.
Anamaria TURMACU
