Mesajul președintelui ASSITEJ, Yvette Hardie,
cu ocazia Zilei Internaționale a Teatrului pentru Copii și Tineret – 20 martie
Copiii nu se pot duce singuri la teatru. Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, sărbătorită pe 20 martie, este un semnal pentru a demonstra dependența tinerilor de adulții din jurul lor, care au un impact critic asupra artelor în general și a teatrului în particular. Din acest motiv spunem Take a Child to the Theatre Today (Adu azi un copil la teatru).
Teatrul ia formă într-un anumit timp și spatiu și este despre natura lui efemeră și a acelui anumit moment. Este despre conexiunile invizibile create în acel moment, conexiuni ce desfac inima umană, plantând astfel semințe de empatie ce cresc ramuri de curiozitate și ridică semne de întrebare ce pot avea un impact asupra dezvoltării ca individ, dar și a drumului în viață.
Dar pentru a te conecta cu teatrul, pentru a-l aprecia, e nevoie de efort din partea spectatorilor. Nu este o funcție pasivă, receptivă. Este o acțiune ce necesită atenție, devotament, sinceritate, curiozitate și gândire critică. Necesită devotament total – nu doar intelectual, ci și fizic, emoțional sau chiar spiritual. Atunci cand acest devotament complet are loc, multiple simțuri sunt stimulate simultan și sentimentul este puternic, bogat și schimbător.
Mulți părinți înțeleg importanța lecturii – chiar dacă ei citesc sau nu. Ei îi înțeleg funcția vitală și îi recunosc capacitatea de a ține locul unui bilet dintre lumea reală și cea de basm, pentru copii și tineri. Ei înțeleg că lectura nu este ceva la care să renunți, chiar dacă primii pași pot fi foarte solicitanți și frustranți. Este mai degrabă o cheie ce poate deschide lumi întregi pentru tineri și, ca un gând primit dintr-o carte, se poate transpune într-un sfat de viață. Ei au cerința de a căuta cartea ce poate captura imaginația copiilor îndeajuns încât să îi ajute să treacă peste dificultatea de a-i învăța să lectureze. De ce nu este aceeași recunoștința atribuită și lecturii teatrale?
Teatrul nu este ceva la care să renunți după o experiență mai slabă. Nu este ceva ce se supune unei anumite matrițe sau unui singur subiect. Poate fi atât de dificil și de frustrant, pe cât poate fi de plăcut și captivant. Poate necesita timp pentru “spectator” să aprecieze multitudinea de semne, sentimente și înțelesuri ce sunt prezentate. Dar și o experiență vagă oferă audienței oportunitatea de a observa “cu adevărat” ce se întâmplă chiar în fața ochilor, să vadă obiectul, persoana, relația, semnul, într-un mod diferit, să descopere și să interpeteze înțelesul pentru ei.
Teatrul este un fel unic de a crea noi înțelesuri personale pentru copii, ce necesită devotament, iar calitatea acestui devotament se va îmbunătăți cu timpul, cu cât copiii și tinerii se vor atașa mai mult de plăcerea de a vedea o piesă de teatru.
Ideea literaturii teatrale nu este una ușoară – o poartă universală și importantă în a citi și a da sens lumii. Și cât de necesare sunt aceste talente într-o lume ce pare a fi din ce în ce mai primejdioasă pentru copii și unde atât de mulți tineri sunt neglijați și privați de puteri, ca rezultat al sărăciei, războiului, conflictului și al destituirii. Acești copii trebuie să devină responsabilitatea noastră colectivă.
Provocarea către artiști și a celor care susțin artele este de a se asigura că toți adulții care dețin posibilitatea de a Aduce un copil la teatru (#Takeachildtothetheatretoday) își înțeleg pe deplin responsabilitatea față de copilul care poate nu ar avea ocazia să vadă o piesă de teatru fără ajutorul lor, și să își dea silința ca tinerii să se implice în literatura teatrală, așa cum se străduiesc să îi învețe să scrie și să citească.
Mesajul lui Francisco Hinojosa (Mexico City, 1954)
cu ocazia Zilei Internaționale a Teatrului pentru Copii și Tineret – 20 martie
Francisco Hinojosa este unul dintre dintre scriitorii care reprezintă literatura pentru copii din Mexic. La scurt timp după ce și-a terminat studiile în literatură, a început să scrie poezie înainte să își încline atenția către povești scurte și nuvele pentru copii. În 1984 a câștigat Premiul IBBY pentru cartea sa numită “La vieja que comia gente” (“Bătranica ce mânca oameni”), și a mai publicat alte 10 cărți cu FCE. În acest an a fost ales de Consiliul Național de Cultură și Arte din Mexic ambasador pentru a reprezenta și a promova literatura pentru copii si tineri în Mexic.
Fără experiențe anterioare, cu excepția frecventării teatrului când eram copil, la vârsta de 17 ani am regizat o piesă, având ca distribuție prieteni și colegi. A fost prezentată fără formalități liceului nostru, dar și într-un spațiu mai potrivit, deschis publicului. Piesa s-a numit “Dress Rehearsal” (“Repetiție Generală”), și a abordat atât topica drogurilor, cât și conceptul “mise-en-scène” (“Așezarea în scenă”), așa cum reiese și din titlu. A fost scrisă de tatăl meu, a cărui vocație ca actor era cultivată de când era tânăr, prin piese prezentate pentru acțiuni caritabile locale. Niciunul dintre noi nu a continuat pe acest drum teatral, cu toate că eu am devenit un cititor devotat și un spectator veritabil al pieselor de teatru. Îndeajuns de curios, mai târziu am regăsit drama într-o ipostază diferită: câteva dintre poveștile mele pentru copii au fost adaptate pentru scenă de-a lungul ultimilor 20 de ani sau mai mult. La început, dacă trupele erau formale, ceream să mi se dea o copie a adaptării pentru aprobarea mea. Dar cum trecea timpul, am preferat să nu, dându-le mână liberă celor care își făceau treaba cu grija ca în momentul transpunerii de la narațiune la dramă ceva să dăruiască. Uneori mă duceam la aceste piese. Despre altele m-am documentat din presă sau de pe site-uri. Uneori sensul literal al textului este respectat, alteori joacă rolul unei surse de inspirație pentru a crea ceva nou. “The Worst Lady in the World” (“Cea mai rea doamnă din lume”) este o poveste de-a mea care s-a jucat cel mai mult, fie ca un monolog sau o scenetă cu marionete și umbre, fie ca o lectură dramatică sau o scenetă la școală, chiar un spectacol profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Directorul unei companii de teatru mi-a spus odată că au fost nevoiți să salveze actrița care juca rolul principal din mâinile furioase ale unor tineri spectatori, care au văzut în ea răutatea pură: realitatea și ficțiunea se contopiseră în imaginația lor colectivă. Am asistat de asemenea, în timpul unui spectacol, cum niște copii care știau povestea originală le cereau actorilor să respecte replicile exacte.
O poveste spusă adecvat pe scenă captivează fără dubii tinerii spectatori și, într-un fel, îi transformă. După ce spectacolul se termină, lumea exterioară pare diferită: a fost atinsă de un spectacol ce le permite spectatorilor să vadă dincolo de suprafață. Și, de obicei, o reacție eliberatoare îi învăluie și îi proiectează pe ei în anumite personaje și scene. Diferit de solitudinea pe care ne-o oferă cititul, odată ce povestea face saltul către scenă, sentimentul se schimbă: acum este ceva ce se întâmplă chiar sub ochii noștri, ceva ce putem împărtăși cu ceilalți. Nu mai suntem singurii martori. Legenda prinde viață dincolo de imaginația noastră și, oarecum, ne transformă în protagoniști, pentru că ne regăsim în personaje prin emoții, temeri, dorințe și frustrări. Odată puse pe scenă, ficțiunea, muzica, dansul, cântecul, poezia, jocurile, magia sunt toate contopite armonic, alături de resursele tipice artelor teatrale: garderobă, lumini, scenariu, machiaj și decor. Contribuțiile aduse moștenirii noastre culturale – cu accent pe literatură și teatru – antrenează imaginația copiiilor și îi ajută în înțelegerea unui sens mai adecvat vieții.
Mesajul lui Nancy Lohman Staub (SUA)
cu ocazia Zilei Mondiale a Marionetiștilor – 21 martie
În 1929, câțiva oameni pasionați de păpușărie, din doar 7 țări, au format Uniunea Internațională a Marionetiștilor (UNIMA) pentru a promova și a extinde această formă de artă. M-am alăturat UNIMA prin 1970 pentru a-mi satisface fascinația mea de-o viață pe care o am pentru păpuși. Acum, datorită internetului, ne putem conecta ușor cu mii de oameni din toată lumea, care împărtășesc aceeași gândire, depășind astfel barierele naționale, politice și religioase. Programe, spectacole, conferințe, cursuri și workshop-uri înregistrate sunt la tot pasul, unele fiind chiar în timp real. Lucrări academice, publicații și fotografii sunt doar la un click distanță. Această popularitatea crescut dincolo de cele mai îndrăznețe vise ale noastre și ne oferă nenumărate oportunități de a forma coaliții internaționale și de a lucra împreună pentru scopul nostru comun, acela de înțelegere reciprocă prin intermediul păpușilor.
Păpușăria s-a extins virtual în fiecare parte a lumii. Acum, sute de ore de documentație disponibile pe internet fac orice formă tradițională mai accesibilă. UNESCO a recunoscut 12 dintre acestea, pentru a reprezenta Patrimoniul cultural imaterial / Intangible Cultural Heritage (ICH). Informații, slide-uri și videoclipuri despre acestea se pot vedea pe site-ul lor. Cel putin 11 tradiții adiționale ce implică păpușăria pot fi vizionate pe Asia/Pacific Cultural Centre Database, în speranța că cei care le privesc sunt ademeniți să cerceteze complexitatea spectacolelor și profunzimea rădăcinilor comune. Putem utiliza păpușăria tradițională pentru a demonstra umanitatea comună ce stă la baza diferențelor culturale.
O trăsătură a artei tradiționale este schimbarea, deci documentarea joacă un rol foarte important. După aproape 40 de ani de dăruire a păpușarilor entuziaști, UNIMA a postat o versiune actualizată a Enciclopediei Mondiale a Artelor Marionetei / Encylopédie Mondiale des Arts de la Marionnette, publicatăîn 2009 pe site-ul oficial, în trei limbi: engleză, spaniolă și franceză. Astfel ne pune la indemână istoria păpușăriei. Aceasta servește instrument prețiosde lucru pentru numeroase muzee din toată lumea, care dețin colecții de păpuși, și pentru alte câteva dedicate exclusiv acestei forme de artă. Colecțiile și cataloagele lor pot fi găsite online. Unele experimentează imagini și reproduceri 3D în scopuri educaționale. Prin intermediul internetului, conservarea istoriei contribuie la dezvoltarea pe viitor.
Sute de păpușari contemporani, din toată lumea postează pe internet fragmente live ale spectacolelor lor pentru a atrage audiența. UNIMA susține spectacolele, festivalurile, conferințele și publicațiile live și postează extrase ale acestora pe site-ul lor. Așa cum și-a dorit micul grup fondator, colectivul curent al UNIMA, format din peste 90 de națiuni, coopereazăindiferent de deosebiri. Expunerea tot mai dinamică și în continuă creștereimpune o mare responsabilitate față de publicul nostru, dar și față de noi. Haideți să celebrăm împreună, ca prieteni, Ziua Mondiala a Păpușarilor, cu dăruire față de această formă de artă, prin distribuirea festivităților pe internet, care ne unește cu adevărat!
Nancy Lohman Staub, originară din New Orleans, Louisiana, SUA, a fost unul dintre editorii Enciclopediei Mondiale a Artelor Marionetei / Encylopédie Mondiale des Arts de la Marionnetteși continuă în postura de consilier științific.
A fostvicepreședinte în Comitetul Executiv UNIMA, făcând parte din Comisia Publicații, Comisia de Cercetare, Comisia Patrimoniului și, în prezent, din Comisia Justiție socială.
În 1980, a fost directorul Festivalului Mondial al Păpușăriei și al Congresului al XIII-a UNIMA la Centrul John F. Kennedy pentru Artele Spectacolului din Washington, D.C.
A fost consultant în echipa Fundației Jim Henson din New York City, în sprijinul păpușăriei din America. A fost presedinte al Păpușarilor din America și vicepresedinte al UNIMA-SUA. Este fondatoarea Comitetului Consultativ al Centrului pentru Muzeul de Arte pentru Păpuși din Atlanta, Georgia. A publicat multe articole și eseuri pentru muzeu. Cu mult timp în urmăa fost directoarea unui mic teatru de păpuși din New Orleans, Louisiana, mai bine de 10 ani.
Traducere Nichita Teodorescu, student în anul I la Universitatea din Bedfordshire, Anglia
