luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primăria Slatina vrea să acceseze fonduri prin Ordonanţa 28 pentru reabilitarea străzii care serveşte drept variantă ocolitoare

Municipalitatea slătineană vrea să obţină bani de la guvern pentru a reabilita şi consolida tronsonul de străzi din Slatina format din bulevardul Constantin Brâncoveanu şi străzile Piteşti şi Oituz, care serveşte drept variantă de ocolire pentru oraş, costurile proiectului depăşind cu mult posibilităţile financiare ale primăriei locale.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că municipalitatea va depune proiectul la Ministerul Dezvoltării, în vederea obţinerii de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), aprobat prin Ordonanţa 28. „Noi încercăm să obţinem finanţare de la guvern prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa 28. Dacă ar fi să finanţăm noi acest proiect, n-am avea nicio şansă. Poate în 10 ani am putea să-l finanţăm. Urmează să purtăm discuţii cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării. Noi vom depune proiectul pentru finanţare şi sperăm să reuşim să atragem fondurile necesare”, a afirmat Emil Moţ.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, aprobaţi în luna februarie printr-un proiect al Consiliului Local, valoarea totală a investiţiei se ridică la 47.744.719 lei, TVA inclus, planul municipalităţii fiind să eşaloneze lucrarea pe doi ani. Primăria vrea să reabiliteze, separat, fiecare dintre străzile care formează varianta ocolitoare a municipiului. Astfel, pentru bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, investiţia se ridică la 7.152.424 lei, pentru strada Oituz – 19.103.315 lei, iar pentru strada Piteşti – 21.488.980 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Varianta Oituz este strada din Slatina pe care se desfăşoară cea mai mare parte a traficului greu care trece prin municipiu, în lipsa unei centuri ocolitoare. Din această cauză, artera de circulaţie se află într-o stare foarte proastă prezentând denivelări şi chiar se află în riscul de a se surpa, fiind situată pe o colină.

În trecut, administraţia locală a încercat să determine Ministerul Transporturilor şi Compania de Drumuri să reabiliteze Varianta Oituz, având în vedere că cele mai multe turisme care o tranzitează sunt din afara municipiului, chiar din afara judeţului.

În acest sens, în 2012, Consiliul Local Slatina şi-a dat acordul pentru predarea către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a sectorului de drum în lungime de doi kilometri din DN 65-E574, care trece prin municipiu între kilometrul 52 şi kilometrul 54, şi a străzii Oituz, în lungime de 1,75 de kilometri. Într-un referat de specialitate, ataşată acestei hotărâri, se arăta că, în cazul în care nu vor fi făcute lucrări de consolidare a versantului peste care trece strada Oituz, există riscul surpării arterei. Mai mult, un alt risc este ca circulaţia rutieră, pe ruta Craiova-Piteşti, să se congestioneze la cele două intrări în municipiul Slatina. În acelaşi referat de specialitate se explică faptul că municipalitatea nu poate să susţină financiar lucrările pentru consolidarea Variantei Oituz. Acest fapt se datorează şi faptului că Primăria Slatina este implicată în cofinanţarea unor proiecte europene, dar trebuie şi să asigure banii pentru lucrări finanţate din bugetul local.

Politica