luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Licitaţia pentru Autostrada Craiova-Piteşti, contestată

contestatieUnul dintre potenţialii ofertanţi de la licitaţia pentru reviziurea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Craiova-Piteşti şi pentru elaborarea proiectului tehnic pentru aceasta a contestat procedura la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Ofertantul respectiv cere, printre altele, suspendarea licitaţiei până la soluţionarea contestaţiei, revizuirea şi republicarea documentaţiei de atribuire, semnalând, totodată, şi faptul că autoritatea contractantă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, nu a transmis răspunsuri la mai multe solicitări de clarificări.

Un potenţial ofertant la procedura de achiziţie privind contractul „Revizuire Studiu de Fezabilitate şi Elaborare Proiect Tehnic pentru Autostrada Piteşti-Craiova” a contestat licitaţia la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Documentul a fost trimis în data de 6 martie către CNSC, după cum arată datele din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Ce solicită contestatorul?

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contestaţia, care se întinde pe 15 pagini, reuneşte mai multe cerinţe din partea contestatorului. Conform documentului, potenţialul ofertant consideră că autoritatea contractantă, în speţă CNAIR, se află în eroare, şi cere obligarea acesteia la revizuirea sau eliminarea unor răspunsuri. Mai mult, se cere şi obligarea autorităţii contractante la transmiterea unor răspunsuri clare la cinci solicitări de clarificări postate în SEAP în perioada 6.02-9.02.2017.

Răspunsurile la toate aceste solicitări de clarificări transmise ar putea aduce mai multă claritate în cerinţele minime solicitate în Documentaţia de atribuire, şi chiar anumite modificări ale acestora, astfel încât ofertanţii să poată întocmi oferte corecte şi competitive. Toate aceste întârzieri constante şi foarte mari între momentul transmiterii solicitărilor de clarificări şi răspunsul CNAIR sunt în primul rând ilegale şi, de asemenea, împiedică desfăşurarea procedurii şi atribuirea contractului. Lipsa transmiterii răspunsurilor pune presiuni majore la nivelul ofertanţilor, care sunt puşi în situaţia de a nu putea elabora ofertele fără informaţiile care au făcut obiectul solicitărilor de clarificări”, se arată în contestaţia formulată de potenţialul ofertant.

Caz justificat” pentru suspendarea licitaţiei

Acesta mai cere prelungirea perioadei stabilite în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru primirea ofertelor, lucru care, de altfel, s-a mai întâmplat de trei ori până în momentul de faţă, CNAIR prelungind în mai multe rânduri termenul de depunere a ofertelor.

Mai mult, în lista de solicitări apare şi „revizuirea documentaţiei de atribuire şi republicarea acesteia, ca urmare a implementării tuturor măsurilor de remediere şi a răspunsului la solicitările de clarificări, pentru eliminarea oricăror neclarităţi create de transmiterea răspunsurilor la solicitările de clarificări cu întârziere” şi, nu în ultimul rând, „suspendarea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluţionarea prezentei contestaţii”.

Aşa cum se poate observa din toate cele menţionate anterior în această Contestaţie, se pot constata încălcările constante ale prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice de către Autoritatea Contractantă, prin omisiunea sau refuzul transmiterii răspunsurilor la solicitările de clarificări, răspuns la Notificarea prealabilă, precum şi prin neasigurarea unui termen rezonabil şi echitabil pentru pregătirea ofertelor, astfel cum am arătat anterior, situaţie ce se încadrează în „cazuri justificate” definite de art. 2 alin. 1 lit. T din Legea nr.554/2004 ca „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. În lipsa dispunerii măsurii de suspendare a procedurii de achiziţie, până la soluţionarea prezentei constestaţii, autoritatea contractantă va continua procedura de atribuire, fapt ce este de natură să producă prejudicierea subscrisei”, se mai arată în contestaţie.

Rămâne de văzut ce decizie va lua Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în acest caz.

Detalii despre proiect

Reamintim că procedura de licitaţie pentru acest contract a fost lansată în data de 6 decembrie 2016, pe vremea când ministru al Transporturilor era Sorin Buşe, iar Cătălin Homor director al CNAIR. Contractul licitat are o valoare estimată, fără TVA, între 39.408.762,53 şi 46.574.082,99 de lei, iar termenul de execuţie pentru acest contract este de 24 de luni începând de la data atribuirii sale. Guvernul a prevăzut în bugetul pe 2017 circa 19 milioane de lei pentru realizarea Autostrăzii Craiova-Slatina-Piteşti. Proiectul autostrăzii include şi variantele ocolitoare pentru municipiul Slatina şi oraşul Balş. Finanţarea pentru acest proiect este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Bugetul de Stat, în prima perioadă de programare 2016-2020, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

CNAIR a prelungit, spre sfârşitul lunii februarie, pentru cea de-a treia oară, termenul de depunere a ofertelor pentru contractul „Revizuire Studiu de Fezabilitate şi Elaborare Proiect Tehnic pentru Autostrada Piteşti-Craiova”. Astfel, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 16.03.2017, ora 16:00, iar la condiţiile de deschidere a ofertelor (reprezintă data limită de evaluare a ofertelor), este notată data de 10.04.2017, ora 18:00.

Politica