luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Tăierile ilegale și furturile de arbori, în atenția prefectului

Membrii Colegiului Prefectural din Dolj s-au reunit, marți, pentru ședința lunară, ocazie cu care a fost adusă în discuție și situația tăierilor ilegale și a furtului de arbori din județul nostru. Direcția Silvică Dolj a prezentat o informare cu privire la activitatea desfășurată în anul 2016, fiind tăiat, în delict, un volum de circa 1.700 mc cu o valoare totală de 374.000 de lei. Prefectul Sorin Răducan a reamintit că există fonduri prin APIA Dolj care pot fi accesate pentru împăduriri, propunând, în perioada următoare, atât o întâlnire cu primarii din județ pentru a li se prezenta modalitatea de accesare a acestor fonduri, cât și cu autoritățile competente, pentru a stabili măsurile necesare pentru prevenirea tăierilor ilegale.

Directorul Direcției Silvice Dolj, Silviu Nuță, a prezentat, marți, în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural, o informare cu privire la activitatea desfășurată, în anul 2016, de către instituția pe care o conduce. Acesta a prezentat situația tăierilor ilegale din județ, explicând că suprafața pădurilor a scăzut prin defrișarea și degradarea unei părți semnificative din fondul forestier.

În activitatea de paza pădurilor am avut uneori probleme deosebite în combaterea furturilor de lemn prin tăierea în delict a arborilor. Judeţul nostru este deficitar în păduri, suprafaţa pădurilor a scăzut prin defrişarea şi degradarea unei părţi bune din fondul forestier retrocedat foştilor proprietari îndreptăţiţi. În zona de câmpie, sunt localităţi din judeţul nostru care nu deţin măcar un hectar de pădure. Sunt numeroase localităţi cu număr mare de locuitori unde încălzirea pe timp de iarnă se face folosind lemnul drept combustibil. În aceste condiţii, se exercită o presiune foarte mare asupra fondului forestier, mai ales în zonele locuite de romi”, a explicat Silviu Nuță.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Volum tăiat în delict de 1.667 mc, cu valoarea de 374.000 lei

Acesta a trecut în revistă și numărul de infracțiuni legate de fondul forestier, amintind și de sectoarele vulnerabile din zonă.

În anul 2016 s-a înregistrat un volum tăiat în delict de 1.667 metri cubi, cu valoarea de 374.000 lei. Au fost 18 infracţiuni pentru sustrageri de material lemnos şi 409 contravenţii silvice pentru sustragere material lemnos, 32 contravenții pentru pășunat abuziv, 41 contravenții pentru circulația ilegală de material lemnos, o contravenție pentru incendiere. Activitatea de prevenire a tăierilor ilegale de arbori s-a făcut prin 2.751 acţiuni de control al circulaţiei masei lemnoase din care 1.023 acţiuni comune cu salariaţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene Dolj şi Jandarmeriei conform protocolului încheiat de RNP-Romsilva, Inspectoratul General de Poliţie şi Jandarmeria Română. Sprijin nemijlocit şi eficient am primit din partea Jandarmeriei şi IPJ Dolj prin acţiuni comune cu personalul silvic în special în zonele vulnerabile din localităţile Ocolna, Ghidici, Sadova, Ţânţăreni (Gorj) şi în alte zone după caz”, a mai precizat directorul Direcției Silvice Dolj.

O să vă propun ca până la sfârșitul săptămânii să avem o întâlnire”

Prefectul județului Dolj, Sorin Răducan, a spus că este nevoie de o întâlnire între autoritățile competente, pentru a se stabili măsuri pentru stoparea tăierilor ilegale.

„Județul nostru știm cu toții că are o suprafață destul de redusă de pădure, circa 12%, dacă nu mă înșel, din suprafața totală și știu că de o bună perioadă de timp ne confruntăm cu furturi destul de însemnate din păduri, mai ales din cele private, care o bună perioadă de timp nici legislația nu i-a ajutat foarte mult, au rămas nepăzite, din motive mai mult financiare: nu au încheiat contracte cu Direcția Silvică. Între timp, legislația s-a îmbunătățit și acum, prin lege, Direcția Silvică asigură, pentru o parte însemnată din suprafețe, paza. O să vă propun ca până la sfârșitul săptămânii să avem o întâlnire la care să participați atât dumneavoastră, Garda Forestieră, Jandarmeria, Poliția, Agenția de Protecție a Mediului, și cred că și Consiliul Județean, care este custode la anumite zone, să vedem ce măsuri și ce putem să facem în continuare, pentru a stopa aceste tăieri ilegale”, a spus Răducan.

Fonduri APIA disponibile pentru împăduriri

Acesta a mai amintit despre fondurile APIA disponibile pentru împăduriri. Directorul APIA Dolj, Laurențiu Dedulescu, a explicat și care este stadiul actual al dosarelor depuse pentru această măsură.

„Avem patru dosare finalizate și vreo 12 în lucru. Ca suprafețe, foarte mici, maximul suprafeței este de 8 ha. Am început o informare la primării, ieri (luni – n.r.) am fost la Primăria Segarcea, împreună cu primarii și cu cei de la registre agricole și, printre altele, vorbim și despre acest domeniu cu împăduririle. Este o măsură importantă și undeva la 12 ani este vorba despre 12.000 de euro”, a spus Laurențiu Dedulescu.

Prefectul Sorin Răducan a mai explicat că, la cererea ministrului Agriculturii, a fost emis un Ordin de prefect pentru constituirea comisiilor mixte de verificare a stadiului completării registrelor agricole, în perspectiva demarării campaniei de depunere a cererilor la APIA.

Până ieri, au fost verificate 40 de localități și am promisiuni că săptămâna viitoare s-ar putea finaliza această acțiune de control și îndrumare”, a spus prefectul. Acesta a amintit că, în perioada următoare, va fi organizată o întâlnire cu primarii și cu APIA Dolj, pentru ca un număr cât mai mare de autorități locale să afle care sunt măsurile disponibile pentru campania 2017.

Politica