luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Laborator electric modernizat de Distribuţie Oltenia, inaugurat la Colegiul Energetic

Distribuţie Oltenia (fosta CEZ Distribuţie) a inaugurat, vineri, la Colegiul Tehnic Energetic din Craiova, un laborator electric modernizat de companie. Cei 28 de elevi înscrişi în programul „Ucenic Electrician” vor beneficia de acest laborator, în care s-au investit peste 16.000 de euro. La eveniment au participat reprezentanţi ai unităţii de învăţământ, ai Distribuţie Oltenia, dar şi ai Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj.

Zi deosebită, vineri, pentru Colegiul Tehnic Energetic din Craiova, dar mai ales pentru elevii beneficiari ai programului „Ucenic Electrician” desfăşurat de Distribuţie Oltenia în Craiova. Aceştia, 28 la număr, au, de pe 24 februarie, un laborator electric modernizat de companie. Directorul unităţii şcolare, Ionuţ Bistriceanu, a vorbit despre proiect şi despre importanţa acestuia pentru elevi şi pentru şcoală.

Iniţiativa SC Distribuţie Oltenia, o societate foarte mare şi foarte puternică, aceea de a iniţia proiectul „Ucenic Electrician” împreună cu Colegiul Tehnic Energetic, este un real ajutor pentru elevii de la învăţământul profesional, pentru că pentru ei este acest proiect, iar ei vor reuşi, în acest mod, să se perfecţioneze în domeniul electric. De asemenea, au şansa să se obişnuiască cu aparatele care sunt la locul de muncă în care noi sperăm ca ei să se angajeze după ce termină învăţământul profesional şi, în ultimul rând, au posibilitatea, cei mai merituoşi dintre ei, să primească un ajutor suplimentar din partea agentului economic financiar. Astăzi se concretizează acest lucru, prin darea în folosinţă a acestui laborator specializat în curentul electric, care a fost renovat de la şapă până la echipamentele electrice de către SC Distribuţie Oltenia. Este un laborator pe care ni l-am dorit de mult şi care astăzi se realizează. De asemenea, începând din semestrul al II-lea, cei mai merituoşi elevi de la clasa de învăţământ profesional, clasa a IX-a, electrician exploatare joasă tensiune vor primi burse din partea Distribuţie Oltenia, care vor dubla bursa profesională dată de către stat şi, să nu uităm, şi această şansă de a-şi face pregătirea practică la locul de muncă, unde sperăm ca marea majoritate dintre ei să se angajeze după ce vor termina învăţământul profesional. Consider că acesta e un prim pas pentru atragerea agenţilor economici în procesul educaţional, îmbinarea programelor şcolare de la nivelul ministerului cu cerinţele agenţilor, iar în felul acesta să avem beneficii atât noi, cât şi agentul economic”, a spus directorul Colegiului Tehnic Energetic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vom veghea la evoluţia profesională a elevilor”

La rândul său, Eugen Butoarcă, Director Executiv la Distribuţie Oltenia, a spus că, în urmă cu o jumătate de an, proiectul inaugurat vineri era doar la stadiul de idee, şi că elevii beneficiari au şansa de a învăţa meserie pe cele mai moderne echipamente.

Sunt bucuros să văd că un proiect prinde contur, un proiect care acum şase luni era doar la stadiul de idee, doar la stadiul de discuţii. Ne întâlneam aici cu conducerea liceului, cu cea a ISJ şi vorbeam ce vom face şi ce dorim să iasă de la acest proiect. Este un proiect gândit şi dezvoltat împreună cu partenerii noştri, reprezentanţi ai Coelgiului Energetic, ai Inspectoratului, ai Asociaţiei ROI (…) Suntem doar la începutul acestui proiect. Ceea ce vedem astăzi aici sunt lucrurile tangibile pe care le vedem. Lucruri tangibile care se materializează prin acest laborator electric, un laborator care este dedicat tinerilor din partea dreaptă, de aici, şi a altor generaţii care o să vină după dumnealor. Ce este special la acest laborator este faptul că este unul dotat cu tehnologii moderne, tehnologii pe care noi le avem în momentul de faţă în instalaţiile electrice, unele pe care specialiştii noştri le utilizează în momentul de faţă. Însă esenţa acestui proiect nu este doar acest laborator pe care îl vedem aici. Sunt lucrurile intangibile pe care noi trebuie să le avem în vedere în viitorul apropiat. Vorbim aici despre instruirea pe care o să le-o dăm tinerilor elevi care au păşit să îşi aleagă această meserie de electrician, vom veghea la evoluţia lor profesională şi, în final, ni-i dorim să fie colegi cu noi în compania noastră de distribuţie”, a punctat Eugen Butoarcă.

Această calificare de electrician exploatare joasă tensiune este căutată”

Totodată, Simona Ciulu, inspector şcolar de specialitate – discipline tehnice, a vorbit despre importanţa acestei calificări.

Sunt foarte bucuroasă să văd că agenţii economici au din ce în ce mai multă deschidere faţă de unităţile de învăţământ profesional şi tehnic, dat fiind faptul că forţa de muncă actuală este la un nivel destul de văduvit şi asigur şi Distribuţie Oltenia de întreaga noastră colaborare, de întregul nostru sprijin şi repetivitate în toate acţiunile pe care dumnealor vor să le întreprindă. Elevul este centrul activităţii noastre şi principalul beneficiar, aşa cum s-a mai spus. Această calificare de electrician exploatare joasă tensiune este căutată şi este şcolarizată în această unitate de învăţământ profesional şi tehnic, Colegiul Tehnic Energetic, face parte din sectorul strategic al României, drept pentru care vom acorda o atenţie deosebită. Tot ceea ce e dorim este ca elevii şi viitorii absolvenţi de mâine şi, eventual, angajaţii Distrubţie Oltenia să deţină o calificare profesională aşa cum este scrisă în standardele de pregătire profesională şi aşa cum o cer agenţii economici”, a punctat inspectorul şcolar de specialitate.

Nu în ultimul rând, Alexandru Popescu, Șef Centru Exploatare Judeţean, a dat câteva detalii despre ce vor face elevii în cadrul acestui program.

Proba practică a fost începută deja de către cadrele tehnice din cadrul colegiului. Am avut o primă etapă în care i-am instruit pe ei, iar ei vor face instruirea în laborator a elevilor, după care elevii o să meargă în teren cu noi, în lumea reală, unde lucrurile sunt puţin diferite. Acolo se întâmplă lucrurile adevărate. O să mergem împreună cu ei, o să le arătăm instalaţiile şi – deşi nu se vede – o să vadă curentul”, a spus Alexandru Popescu.

Proiectul, o şansă în plus pentru elevi

Modernizarea laboratorului a însemnat o investiţie de peste 16.000 euro şi a constat în lucrări de amenajare, materiale educaţionale, echipamente electrice şi de SSM, mobilier, panouri didactice. Proiectul pilot „Ucenic Electrician” se adresează unui număr de 48 de elevi şi se desfăşoară concomitent în Liceul Tehnologic Astra Piteşti, respectiv Colegiul Tehnic Energetic Craiova, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Argeş şi Dolj şi Asociaţia ROI.

Elevii vor avea acces la echipamente de ultimă generaţie în laboratoarele electrice, din partea Distribuţie Oltenia venind şi burse lunare în valoare de 200 de lei pentru cei mai buni cinci elevi din fiecare unitate şcolară parteneră, suplimentar faţă de bursele oferite de stat. Mai mult, elevii vor beneficia de sesiuni de mentorat şi stagii de practică în cadrul Distribuţie Oltenia, dar şi de cursuri de dezvoltare personală şi implicare în comunitate cu sprijinul Asociaţiei ROI.

Programul pilot Ucenic Electrician face parte din strategia de responsabilitate socială (CSR) a companiei, ale cărei direcţii principale de acţiune sunt educaţia, sănătatea, cultură şi sportul, şi se desfăşoară concomitent în Colegiul Tehnic Energetic Craiova şi în Liceul Tehnologic Astra Piteşti.

Politica