luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cât mai avem până la autobuze și tramvaie noi?

Municipiul Craiova se află pe ultima sută de metri pentru a finaliza și studiul necesar accesării de fonduri europene pentru achiziționarea de autobuze și tramvaie. După Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care este gata de ceva vreme, Zona Metropolitană are în lucru, într-o fază destul de avansată, și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU), la rândul său necesară pentru accesarea de fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare urbană. După ce aceasta va fi gata, va trece prin votul Consiliului Local, apoi va fi trimisă la ADR, iar odată cu apariția ghidurilor solicitantului, vor putea fi depuse proiectele pentru cumpărarea de autobuze și tramvaie pe Programul Operațional Regional 2014-2020.

Bănia are nevoie de mai multe documente pentru a putea accesa fonduri europene, în vederea dezvoltării transportului de calitate din municipiu. Primul dintre aceastea, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, este gata și aprobat deja. Beneficiarul acestuia este Zona Metropolitană Craiova, pe care o și acoperă, formată din municipiul Craiova și orașele Filiași, Segarcea, comunele Almăj, Brădești, Breasta, Bucovăț, Calopăr, Cârcea, Coșoveni, Coțofenii din Față, Ghercești, Ișalnița, Malu Mare, Mischii, Murgași, Pielești, Predești, Șimnicu de Sus, Teasc, Terpezița, Țuglui, Vârvoru de Jos, Vela și se referă la perioada 2016 – 2030. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document strategic, nivelul de detaliere a propunerilor (măsuri și proiecte) fiind adaptat în consecință. Astfel, în faza de implementare a PMUD vor fi necesare studii de fezabilitate privind investițiile propuse, conform legislaţiei în vigoare, inclusiv în ceea ce privește amplasamentul exact și soluția tehnică optimă, respectiv analiza impactului asupra mediului pentru proiectele relevante.

Acest pas fiind deja făcut, Craiova mai are nevoie și de Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, un studiu care este deja într-o fază foarte avansată. Beneficiarul SIDU este tot Zona Metropolitană Craiova, „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Craiova cu orizontul de timp 2020” reprezentând cadrul necesar pentru selectarea operațiunilor individuale de dezvoltare urbană și un instrument esențial pentru obținerea finanțării pentru proiectele de dezvoltare urbană prin intermediul axei prioritare 4 a POR 2014-2020 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. SIDU conține lista proiectelor locale care pot fi finanțate din diverse programe operaționale în perioada 2014-2020 care pot contribui la atingerea obiectivelor strategice în intervalul de implementare 2014-2023.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ghidurile solicitantului încă nu au apărut

Viceprimarul cu atribuții de primar interimar, Mihail Genoiu, a explicat pentru Jurnalul Olteniei că această strategie este pe ultima sută de metri, estimând că în luna martie acesta va fi gata pentru a fi aprobat. Lucru care nu a fost pus pe repede-înainte și din cauza faptului că ghidurile solicitantului încă nu au apărut.

De SIDU s-a ocupat Zona Metropolitană Craiova, care a contractat o firmă pentru a realiza acest studiu. În momentul de față, acesta este într-o fază foarte avansată. S-au preluat informații de la direcțiile din primărie pentru a-l actualiza. Inițial, s-a dorit aprobarea lui în decembrie, însă nu am avut nicio grabă, pentru că ghidurile nu apăruseră. Mai mult, am zis că este mai bine să punem indicatorii statistici pe 2017, pentru a fi totul cât mai la zi. Acești indicatori, aceste date, au fost transmise către firma contractată pentru a-l actualiza, și ne așteptăm la forma finală a acestui studiu în luna martie. După aceea, urmează ca acesta să fie trecut prin Consiliul Local, aprobat, și ulterior trimis la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. În paralel, vom aștepta apariția ghidurilor solicitantului și, după ce se întâmplă asta, vom putea să facem depunerea de proiecte”, a explicat Mihail Genoiu. Conform surselor noastre, pe 27 februarie ar trebui sa apara draftul de ghid, urmând ca proiectele să fie depuse, cel mai devreme, în perioada septembrie-octombrie.

Reamintim că municipalitatea dorește, în principal, achiziționarea de 50 de autobuze și zece tramvaie, dar și reabilitarea stațiilor de redresare, continuarea reabilitării liniei de tramvai pe porțiunea unde aceasta nu a fost reabilitată, precum și reabilitarea depoului RAT.

Prioritare, oricum, sunt achiziția de noi mijloace de transport în comun. Conform celei mai recente variante a SIDU, „Înnoirea parcului de vehicule de transport public urban – achiziția de tramvaie noi” (PMUD 2.4.1.1) ar costa 27.203.000 de euro, pe Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa 4.1, iar „Înnoirea parcului de vehicule de transport public urban – achiziția de autobuze noi” (PMUD 2.4.1.2) ar costa 21.203.000 de euro, tot pe Programul Operațional Regional 2014-2020 și pe aceeași axă.

În momentul de față, Primăria Craiova are în derulare un acord-cadru cu firma Solaris, cu bani de la bugetul local, pentru 50 de autobuze noi, 24 dintre ele fiind deja cumpărate. Conform directorului RAT SRL, viitorul administrator public al Craiovei, Sorin Manda, cel puțin cinci autobuze Solaris ar urma să mai ajungă la Craiova în acest an, pentru îmbunătățirea parcului auto al SC RAT SRL.

Politica