Nimeni nu ştie cum le cheamă cu adevărat, dar le cunoaştem cu toţii, dacă luăm un taxi. Sunt spaima taximetriştilor şi li se spune “zece”. Cine este însă zece? Cum arată „zece” şi ce face „zece” o zi întreagă? Am luat drumul dispeceratului de taxi, să deconspirăm pe „zece”, care este un soi de Google al taximetriştilor. „Zece” ştie străzile, ştie comenzile, ştie care e intrarea bună la un bloc şi unde exact este clientul.
„Zece”, aşa cum ştim noi, este de-obicei o voce de femeie, care le dă comenzi taximetriştilor din oraş. În realitate, dispeceratul are arondat numărul zece, ca să fie mai uşor de reţinut de către taximetrişti. „Zece” ne răspunde la telefon, dă comanda mai departe, prin staţie, taximetristului care vine şi ne ia. Tot dispeceratul este cel care suspendă taximetriştii indisciplinaţi şi asigură „mâna de fier” când vine vorba de organizarea efectivă a companiei de taxi.
„Zece e o persoană ca oricare alta”
Am plecat în căutarea lui „zece”, pe la orele amiezii. În dispeceratul companiei de taxi o cămăruţă caldă, două femei şi un bărbat răspund simultan la mai mult de cinci telefoane care sună cam în acelaşi timp. Într-un adevărat vacarm de sonerii şi comenzi, mă uit cu surprindere că totul este, nu se ştie cum, ţinut sub control. Fiecare comandă este preluată, dată mai departe, închis telefonul, răspuns din nou. La un moment dat totul se mai calmează, ca prin minune. „Gata, a trecut vârful”. O femeie slăbuţă, trecută de prima tinereţe, vorbeşte calm ca şi când ar fi în cea mai liniştită atmosferă din lume. O întreb cine este zece? Râde. „Zece este o persoană ca oricare alta, căsătorită, cu familie acasă, cu copii, cu tot ce presupune o viaţă de familie”. Povesteşte că s-a obişnuit cu viaţa pe care o are. Are 12 ani de dispecerat şi deja e simplu acum. Începutul însă este dificil, ca în orice meserie. Vorbeşte opt ore pe zi, aproape încontinuu, aşa că o întreb dacă acasă mai scoate vreun cuvânt cu familia. „Sigur că da. Vin copiii să spună ce au făcut la şcoală, soţul, ştiţi cum e. Normal că mai vorbesc şi acasă”.
Prima lună, un coşmar
Anamaria este dispeceră de doar opt luni. De o lună a început să preia comenzile. Povesteşte zâmbind despre început. Greu, ca orice început. „Prima luna a fost cea mai grea. Dacă nu m-ar fi atras şi nu mi-ar fi plăcut, vă spun sincer că mă lăsam. Norocul a fost să mă atragă şi să îmi placă. Acum deja pare simplu”, povesteşte „zece”. Le întreb dacă taximetriştii nu le fac avansuri, lucrează totuşi într-un mediu 90% masculin. „Nu avem nici cea mai mică problemă. Știu şi ei că îi putem suspenda. Ne vorbesc frumos, nu pot spune că am avut vreodată probleme. Dar noi avem şi un contract ferm, care nu lasă loc de întors, dacă nu eşti politicos”, povestesc femeile.
Un domn tânăr, vă rog
O singură întrebare mă macină, ce cer oamenii când sună la taxi. „Sunt fel de fel de comenzi. Unii vor maşină pentru fumători, acum nu mai este cazul. Alţii vor maşină care să accepte căţelul, pisicul, hamsterul. O comandă însă a fost cea mai ciudată. Aveam o doamnă care ne suna frecvent şi cerea ca şoferul să fie tânăr. Dacă şoferul era cumva mai în vârstă, doamna nu se urca în maşină”, povestesc dispecerele. În ceea ce priveşte taximetriştii, aceştia ştiu clar, cu „zece” trebuie să te înţelegi cel mai bine!
Iulia LUCA
