luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Legea salarizării unitare. Olguța Vasilescu anunță un nou termen

Ultima variantă a proiectului de lege a apărut în spațiul public în luna decembrie și urma să fie aplicat începând cu luna iulie 2017, la salariile cuprinse în proiect urmând să se ajungă, în trepte, până în 2022. Proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice propune 116 clase de salarizare, cel mai mic salariu în sectorul bugetar urmând să fie de 1.625 de lei, iar cel mai mare de 22.000 de lei.

Olguța Vasulescu precizează acum că va ignora acest proiect realizat de tehnocrați și va lua ca punct de plecare legea așa cum a fost gândită de Rovana Plumb, în guvernul Ponta.

Plumb a declarat, la o zi după ce tehnocrata Ana Costea a fost învestită ca ministru (pe 17 noiembrie 2015) că Legea salarizării unitare este finalizată şi introduce un criteriu nou, respectiv cel al performanţei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Însă un întreg scandal a izbucnit pe această lege a salarizării, Costea simțindu-se nevoită să își depună demisia, în aprilie 2015.

„Legea salarizării unitare va fi discutată cu partenerii sociali. Avem 32 de miliarde de lei prinse în următorii 3 ani pentru creşterile de salarii, începând din februarie. După ce terminăm cu bugetul de stat, pentru că asta e prioritatea zero pentru noi, vom intra în discuţii cu partenerii. Termenul dat e trimestrul al doilea, deci până în iunie suntem obligaţi să avem legea dată în Parlament. Nu avem de ce s-o amânăm, pornim de pe legea Rovanei Plumb, şi aceea trebuie un pic periată, dar nu vom merge pe legea tehnocraţilor. Acolo e o creştere de 19,5 miliarde de lei, noi am prognozat 32 de miliarde de lei”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Politica