luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Transporturilor şi directorul CNAIR au minţit!

Licitaţia pentru autostrada Craiova-Piteşti a fost publicată în noaptea de luni spre marţi 

Probabil într-o încercare de a şterge ruşinea provocată de minciuna ministrului Transporturilor, Sorin Buşe, şi cea a directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cătălin Homor, care s-au contrazis cu presa, luni, la Craiova, susţinând că licitaţia pentru autostrada Craiova-Piteşti este în desfăşurare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, procedura s-a „născut” ca prin minune în portalul amintit, în noaptea de luni spre marţi, la ora 1:30. Cei doi susţineau cu tărie, sfidând reprezentanţii presei care le spuneau că acest lucru nu este adevărat, că licitaţia este în SEAP la momentul discuţiei (luni, în jurul orei 15:30), deşi au fost contrazişi. Revizuirea studiului de fezabilitate pentru autostrada Craiova-Piteşti şi proiectarea tehnică a acesteia ar urma să coste între circa 39,5 milioane de lei şi circa 46,6 milioane de lei fără TVA. Contractul are un termen de execuţie de 24 de luni de la atribuirea sa.

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos, în cele din urmă, la licitaţie, contractul „Revizuire Studiu de Fezabilitate şi Elaborare Proiect Tehnic pentru Autostrada Piteşti – Craiova”, după ce, luni, la Craiova, directorul CNAIR, Cătălin Homor, şi ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, au minţit şi au contrazis presa atunci când li s-a spus că această licitaţie nu exista nici până luni la ora 15:30 în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Probabil, pentru a încerca să remedieze situaţia, procedura a fost postată în SEAP, marţi, la ora 1:30, pentru a părea că jurnaliştii locali care au participat la întâlnirea cu ministrul Transporturilor şi şeful CNAIR nu au avut habar de ceea ce se întâmplă. Totuşi, presa locală a avut dreptate şi, prin urmare, la discuţia cu cele două persoane implicate, licitaţia nu exista în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

SF şi PT trebuie să fie gata în 24 de luni de la semnarea contractului

Contractul licitat are, aşadar, o valoare estimată, fără TVA, între 39.408.762,53 şi 46.574.082,99 de lei. Termenul de execuţie pentru acest contract este de 24 de luni începând de la data atribuirii sale. Conform documentaţiei de atribuire, cele 24 de luni sunt împărţite în trei etape.

În termen de 14 luni se va revizui Studiul de Fezabilitate Final pentru întreg sectorul de autostradă (…) În termen de 6 luni, după finalizare, (20 de luni de la începere) se va elabora Proiectul Tehnic final pentru întreg sectorul de autostradă (…) Patru luni pentru pregătirea documentaţiei de atribuire a contractului de execuţie lucrări şi asistenţă tehnică acordată Beneficiarului în perioada derulării procedurilor de licitaţii pentru execuţie lucrări şi depunerea aplicaţiei de finanţare”, se arată în caietul de sarcini. Termenul limită de depunere a ofertelor este 12 ianuarie 2017, la ora 16:00, iar data limită de evaluare a ofertelor este 6 februarie 2017, ora 18:00.

Finanţarea este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Bugetul de Stat, în prima perioadă de programare 2016-2020, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Scurt istoric al promisiunilor

Redactorii Jurnalul Olteniei au scris de nenumărate ori, în ultimele luni, despre acest proiect, dar şi despre promisiunile făcute de-a lungul timpului de cei care au fost la guvernare. În ultima perioadă, întreaga Oltenie fusese informată că procedura de achiziţie lansată de-abia marţi ar fi trebuit să existe în SEAP încă de la data de 1 noiembrie, după cum anunţase ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, la Craiova, pe 15 septembrie.

Mi-a făcut şi îmi face plăcere să vă confirm, astăzi, că licitaţia pentru autostrada Piteşti-Craiova va fi lansată pe 1 noiembrie şi prevedem ca această autostradă să fie finalizată conform masterplanului, în 2020. De asemenea, răspunzând nevoilor Ford, o să anticipăm lucrările la centurile ocolitoare Balş şi Slatina, care o să facă parte din autostradă. La centura Balş, din nou, licitaţia va începe pe 1 noiembrie. Interesanat este că CNADNR sau viitorul CNAIR şi-a asumat această lucrare în regie proprie şi din cauza aceasta va fi terminată într-un timp record de doi ani. Centura Slatina este puţin mai complicată datorită podului peste Olt, licitaţia va începe la 1 noiembrie, lucrarea va fi finalizată în 2019”, declara Buşe la Craiova, pe 15 septembrie, la o întâlnire găzduită de Ford România.

Ulterior, data de 1 noiembrie a trecut şi licitaţia nu a apărut. De-abia pe 11 noiembrie, în prima zi de campanie electorală, CNAIR anunţa, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul propriu, că pe data de 10 noiembrie a fost trimisă pentru aprobare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru această licitaţie şi că în zece zile lucrătoare ar trebui ca aceasta să fie urcată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Lucrul acesta însă nu s-a întâmplat.

Politica