luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Au demarat procedurile pentru conversia stadionului de atletism

Primăria Craiova a făcut primii paşi pentru conversia de la categoria V la categoria III a stadionului de atletism, la care se lucrează din vara lui 2015 şi la care lucrările sunt, momentan, sistate. Curând va fi lansată procedura pentru elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, urmând apoi reproiectarea şi continuarea lucrărilor de execuţie.

Primăria Craiova va scoate la licitaţie Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru conversia de la categoria V la categoria III a stadionului de atletism, caietul de sarcini fiind deja urcat pe site-ul municipalităţii. Asta înseamnă că acesta va avea exclusiv o destinaţie de stadion de atletism, fără funcţiunile de fotbal care erau prezente până acum.

Vom demara procedura pentru reproiectarea tehnică şi execuţia de la stadionul mic, reproiectare despre care ştim cu toţii că se face pentru a modifica clasa stadionului. Recent au fost semnate ultimele documente, cele pentru elaborarea DALI (documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie – n.r.)”, a explicat viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ce se va schimba la stadionul mic?

Trecerea de la o categorie la alta a stadionului a fost decisă cu scântei în consiliul local, la şedinţa din luna septembrie. Consilierilor li s-a prezentat o informare ce viza această conversie şi a fost supusă la vot, însă consilierii de opoziţie au spus că o informare nu se votează, ci doar se ia act de ea. În cele din urmă, proiectul cu valoare consultativă a trecut, luându-se decizia de a se face conversia.

Ce înseamnă această schimbare? Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, explica, la şedinţa de consiliu amintită, că vor dispărea toate funcţiunile pentru fotbal pe care le avea stadionul, acesta rămânând cu destinaţia exclusivă de stadion de atletism. În plus, vor apărea alte dotări, specifice şi necesare atletismului.

Bugetul iniţial pentru stadionul de atletism a fost de 1,7 milioane de euro. Până acum, s-au cheltuit 600.000 de euro. A mai rămas un rest de 1,1 milioane de euro. Dacă vom decide să mergem mai departe cu un stadion de atletism la standard european şi aşa cum trebuie să fie, până la urmă, din punctul meu de vedere, va trebui să mai facem o cheltuială de un milion de euro. Sunt opriţi (constructorii – n.r.) pentru că, aşa cum vă spunea şi proiectantul, pe partea de compartimentări trebuie să regândească. Adică, dispar vestiarele de fotbal, vor fi cu totul alte funcţiuni specifice pentru un stadion de atletism. În aceste condiţii, mai dispare încălzirea gazonului, dacă rămânea de fotbal el trebuia să fie încălzit, dacă rămâne de atletism, nu mai este nevoie de acest lucru. Dar, vor apărea în plus noi dotări, pentru stadionul de atletism, ca să avem şi aruncările cu greutăţi, săriturile, aruncarea cu suliţa şi aşa mai departe. (…) Terenurile de cantonament au fost reabilitate, aşa că nu mai este nevoie de o construcţie cu funcţiunea de stadion de fotbal”, spunea, la acea vreme, Lia Olguţa Vasilescu.

Pe scurt, despre proiect

Contractul pentru stadionul de atletism, în valoare 6.082.978,39 de lei, a fost semnat în data de 14.08.2014, în vara lui 2015 demarând lucrările, care aveau un termen de execuţie de şase luni. Acestea au fost realizate de către asocierea de firme SC AB Tehnica SRL şi SC K-BOX Construction Design SRL. Lucrările au fost, însă, sistate, în luna septembrie, atunci când primarul Craiovei a anunţat că se doreşte conversia acestuia la categoria III. Dincolo de această sistare, execuţia a fost îngreunată din mai multe motive. Unul dintre ele a fost nivelul pânzei freatice, şantierul fiind deseori inundat.

Proiectul stadionului de atletism a apărut în contextul demolării stadionului „Ion Oblemenco”, unul care avea ambele funcţiuni, de fotbal şi de atletism, autoritatea fiind obligată să construiască o bază nouă, conform legii. În plus, era nevoie de o bază pentru echipa de fotbal.

Cinci ofertanţi pentru reamenajarea cantonamentului din Luncă

Cinci firme şi asocieri de firme au depus oferte pentru reamenajarea şi extinderea cantonamentului din Lunca Jiului. Contractul, estimat la circa 5,4 milioane de lei fără TVA, este a doua investiţie făcută la acest cantonament, după cea făcută în reabilitarea celor două terenuri de fotbal.

Cinci ofertanţi s-au înscris la licitaţia pentru reamenajarea şi extinderea clădirii cantonamentului din Lunca Jiului. Aceasta este în paragină, aici nemaiavând loc activităţi de opt ani.

Patru asocieri de firme şi o firmă s-au înscris la procedură, conform procesului verbal . Este vorba despre Recon SA – Getrix SA, Delta ACM 93 SRL – Orange Steel – Drum Concept, SC Novara T Impex SRL – SC Propramm SRL, Dofloni SRL – Aberska SRL – Condor Paduraru SRL – Green Power Energy SRL – Prospect SRL şi SC Primaserv SRL. Conform reprezentanţilor municipalităţii, licitaţia, care are o valoare estimată de 5.355.206,91 RON fără TVA, se află în perioada de clarificări.

Lucrările vor consta în reamenajarea clădirii existente, în extinderea cu o sală de refacere, dar şi în înlocuirea gardului împrejmuitor. Costurile proiectului, care include atât execuţia, cât şi proiectarea tehnică, vor fi suportate din bugetul local.

Reamintim că proiectul de reabilitare a întregului cantonament a început cu reabilitarea terenurilor, dar şi cu iluminarea corespunzătoare a acestora. Lucrările amintite, care s-au încheiat în urmă cu câteva luni, au fost realizate de asocierea de firme SC Marstan Life Sport SRL şi SC Vision Engineering SRL. Contractul, semnat pe 5 octombrie 2015, a avut o valoare de 1.591.380,24 de lei fără TVA. Și această sumă a fost investită tot din bugetul propriu al municipiului Craiova.

Politica