luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Piaţa 1 Mai, încă puţin până la inaugurare

 

Piaţa 1 Mai, piaţa agro-alimentară care se construieşte vizavi de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a ajuns deja într-un stadiu destul de avansat. Deşi construcţia propriu-zisă a început doar în urmă cu puţin peste o lună, scheletul clădirii este ridicat şi se lucrează în continuare pentru finalizarea acesteia. Conform surselor apropiate proiectului, în săptămânile care urmează, aceasta ar urma să fie inaugurată.

Mai bine de doi ani au trebuit să treacă de la eliberarea Pieţei 1 Mai, de vizavi de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru ca o nouă piaţă să fie construită acolo. Însă lucrările par să avanseze destul de rapid, muncitorii având deja un avans considerabil. Scheletul pieţei este deja ridicat şi se continuă cu lucrările. Astfel că, după cum au declarat surse apropiate proiectului, în săpămânile următoare, aceasta urmează să fie inaugurată.

Important de ştiut este că acei comercianţi care doresc să vândă aici vor beneficia de condiţii mai bune în care să-şi vândă marfa, piaţa fiind acoperită. Aceştia vor putea închiria mese la parterul construcţiei, iar chiria percepută nu are voie, prin contract, să fie mai mare decât cea pe care o practică deja SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, de 9 lei/mp/zi. La etaj urmează să fie amplasate 12 spaţii comerciale şi unităţi de alimentaţie publică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Istoricul „privatizării”

Societatea care se ocupă de ridicarea noii pieţe este Cuture by AMC, care a câştigat concesiunea pentru terenul de 1.241 mp. SC Pieţe şi Târguri renunţase la acest amplasament în aprilie 2014, laolaltă cu Piaţa Orizont, cu explicaţia că nu le mai putea întreţine, fiind neprofitabile. Atunci au dispărut şi comercianţii de pe ambele terenuri, care s-au declarat vădit nemulţumiţi de faptul că nu mai aveau unde să-şi vândă marfa.

Tot atunci, municipalitatea a lansat proiectul-pilot de amenajare a primei pieţe private, pe un teren al primăriei, demarând procedura de concesiune pentru Piaţa 1 Mai, plan pe care îl avea şi pentru Piaţa Orizont. Concesiunea a fost câştigată, în iulie 2015, la un preţ de 14 lei/mp/lună de societatea amintită mai sus. Totuşi, contractul a fost semnat de-abia la începutul lui 2016, din cauza unor neînţelegeri contractuale dintre municipalitate şi societatea câştigătoare. La finele lunii martie a fost eliberat şi certificatul de urbanism, iar de atunci societatea a trebuit să îşi strângă actele necesare pentru eliberarea autorizaţiei de construire. Aceasta a fost emisă pe 7 septembrie, iar lucrările au început la o scurtă perioadă după.

Societatea trebuie să plătească Primăriei Craiova 208.488 de lei pe an şi 3.127.320 de lei în cei 15 ani de contract.

Piaţa Orizont, gata mai repede?

În ceea ce priveşte Piaţa Orizont, aceasta „a scăpat” de concesiune prin faptul că Pieţe şi Târguri a cerut-o înapoi, pe motiv că situaţia financiară a societăţii s-a îmbunătăţit şi există solicitări pentru redeschiderea pieţei. Societatea a început să închirieze spaţiile din piaţă, dar a început şi procedurile pentru refacerea platoului agro-alimentar.

A fost, în cele din urmă, lansată licitaţia pentru execuţia modernizărilor, iar Izotech SRL din comuna doljeană Pieleşti a adjudecat contractul contra sumei de 50.228,42 de lei fără TVA. Lucrările au luat startul la începutul acestei luni, iar conform reprezentanţilor SC Pieţei şi Târguri Craiova, la piaţă s-a montat structura acoperişului şi a început montarea acoperişului propriu-zis din izopan.

„Termenul de finalizare este în luna ianuarie, dar noi sperăm să se finalizeze lucrarea mai devreme, adică în cursul lunii decembrie”, a explicat purtătorul de cuvânt al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, Adrian Dinu.

Piaţa Gării, momentan, trasă pe dreapta

SC Pieţe şi Târguri Craiova avea în plan să modernizeze şi Piaţa Gării în acest an, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Cu o amânare până în anul 2017, modernizarea acesteia va împlini trei ani de când a fost anunţată de către conducerea SC Pieţe şi Târguri SRL.

În luna august, în cadrul unei şedinţe de consiliu local, primarul Lia Olguţa Vasilescu explica faptul că Piaţa Gării nu poate fi încă modernizată, deoarece este în analiză un proiect în ansamblu al zonei respective.

Aş vrea să fac şi eu o precizare vizavi de modernizarea Pieţei Gării. Noi, la ora actuală, ştiţi foarte bine, suntem condiţionaţi de ghidurile pe fonduri europene ca să dăm drumul la tot felul de investiţii. Una dintre propunerile care a venit de la Direcţia de Fonduri Europene, mai precis de la domnul Mihai Fetoiu, care este unul dintre cei mai buni specialişti pe care îi are primăria inclusiv sistematizarea circulaţiei, prevede o fluidizare a traficului în zona respectivă, care ar însemna regândirea unor geometrii de intersecţii şi aşa mai departe. Or, Piaţa Gării este pe un astfel de proiect pe care îl avem în analiză deocamdată. Dacă el s-ar realiza, ar duce la descongestionarea totală a traficului în zona respectivă. Desigur, asta presupune că piaţa de acolo va trebui să fie mutată. Știţi foarte bine cum se circulă în zonă, că nu există locuri de parcare, acolo sunt şi foarte multe magazine private. Este foarte complicat traficul şi atunci s-a mers foarte mult pe această idee din ultima perioadă. Deocamdată, nu este luată o decizie foarte clară pentru că aşteptăm ghidurile, dar analizăm inclusiv varianta ca Piaţa Gării să fie mutată de acolo. Atunci, este foarte clar că nu puteam să începem o investiţie până când nu aveam clar conturată această idee”, mai spunea, atunci, primarul.

Politica