Ordonanţa-fantomă pentru Autostrada Craiova-Piteşti

Jurnalul Olteniei

 

O informaţie cum că Guvernul României ar fi modificat prin ordonanţă de urgenţă Masterplanul General de Transport al României, introducând Autostrada Craiova-Piteşti pe lista de priorităţi circulă de ceva vreme în spaţiul public, fiind prezentată chiar şi într-un ziar local. La o căutare destul de atentă şi amănunţită, vom observa că această ordonanţă nu există, lucru confirmat şi de către Ministerul Transporturilor. Reprezentanţii acestuia au transmis, într-un răspuns oficial către Jurnalul Olteniei, faptul că masterplanul nu a fost modificat, el fiind valabil în forma sa originală, prin care a fost aprobat, şi că, prin urmare, Autostrada Craiova-Piteşti se află pe lista lungă de priorităţi.

 

Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş a modificat prin ordonanţă de urgenţă Masterplanul General de Transport (MPGT) al României şi a introdus pe lista de priorităţi Autostrada Craiova – Piteşti, care va fi realizată cu fonduri UE în perioada 2018-2020, este informaţia cu pricina.

Curios este faptul că, la o căutare mai atentă, această ordonanţă nu există.

- Advertisement -

În textul publicat nu există un număr al ordonanţei, când ar fi fost aceasta aprobată de către Guvernul României, nu se citează conţinut din aşa-zisa ordonanţă şi această ordonanţă nu apare pe nicio ordine de zi a şedinţelor de guvern.

Ba mai mult, Jurnalul Olteniei s-a adresat şi parlamentarilor care au susţinut faptul că guvernul ar fi aprobat ordonanţa, solicitând numărul acesteia. Nu s-a primit însă niciun răspuns concret, ci doar amânări.

Varianta aprobată şi publicată în Monitorul Oficial al României (…) nu a fost modificată

Jurnalul Olteniei s-a adresat Ministerului Transporturilor, printr-o solicitare în baza legii, prin care a cerut această ordonanţă pentru a o studia. Stupefacţie! Ea nu există. Conform reprezentanţilor ministerului, autostrada este tot pe lista lungă a Masterplanului General de Transport al României, care, nu e de mirare, nu a fost modificat prin nicio ordonanţă de urgenţă.

Мasterplanul General de Transport al României al României a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern 666/2016 din 14.09.2016 şi este în vigoare de la 04.11.2016. Varianta aprobată şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 bis, nu a fost modificată. Proiectul de Autostradă Craiova – Piteşti se află în strategia de implementare a Masterplanului General de Transport al României pe lista lungă, în prima perioadă de implementare (2016-2018). Acest sector are o lungime de 124.30 km şi valoare estimată de 645.47 mil. euro fără TVA”, se arată în răspunsul transmis de către minister.

În Masterplanul General de Transport al României, Autostrada Craiova-Piteşti, promisă de ani întregi oltenilor şi companiilor care îşi desfăşoară activitatea în zonă, este prevăzută pe locul 7, cu o perioadă de implementare până în anul 2020.

Autostrada, tot nelicitată

Deşi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţa, în prima zi de campanie electorală (11 noiembrie), scoaterea la licitaţie a revizuirii studiului de fezabilitate pentru Autostrada Craiova-Piteşti, prin trimiterea documentaţiei la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, nici până acum nu a fost urcată licitaţia în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Asta deşi documentaţia ar fi trebuit să fie analizată de ANAP în maxim zece zile lucrătoare.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că în data de 10.11.2016 a demarat achiziţia publică a contractului Revizuire Studiu de Fezabilitate şi Elaborare Proiect Tehnic pentru Autostrada Craiova – Piteşti. În prezent, această documentaţie este în curs de verificare de către ANAP care are ca termen 10 zile lucrătoare conform prevederilor legale”, transmitea Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

De menţionat că nici studiile de fezabilitate pentru variantele de ocolire Slatina şi Balş nu au fost scoase la licitaţie până acum, deşi şi acest lucru a fost anunţat.

Pe această cale, solicităm Guvernului României să publice toate hotărârile şi ordonanţele de urgenţă adoptate pentru a nu exista loc de interpretări şi dezinformări.

Pe de altă parte, vă informăm că Hotărârea de Guvern prin care terenul pe care se va construi spitalul regional din Craiova a fost transferat de la Ministerul Apărării la Ministerul Sănătăţii a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, din 23 noiembrie.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol