Doljeni mişcaţi de cutremure în Italia

Ana-Maria Constantinescu

Patru cutremure au zguduit centrul Italiei, în nici 24 ore, mai multe persoane fiind rănite, după ce clădiri vechi s-au prăbuşit. Un bătrân a făcut infarct şi a decedat. În zonele afectate de cutremure se află şi doljeni care spun că s-au temut pentru siguranţa lor, mai ales că rănile produse de cutemurul din august nu s-au închis nici până acum. Cel mai puternic dintre cele patru seisme a avut magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter, iar numărul replicilor a fost de câteva sute.

”Este pentru a doua oară în decurs de două luni, când am simţit destul de serios cutremurul. Miercuri seara ne-am speriat foarte tare, băieţelul meu fost cel mai panicat dintre noi şi ne-am temut pentru siguranţa noastră. Pentru a preveni siguranţa copiilor primarul din Terni, oraşul în care locuim, şi care se află la 40 şi ceva de kilometri de Preci, localitate destul de afectată dîn urma cutremurului, a decis să închidă şcolile. În Terni sunt mulţi români şi la fel ca localnicii ne temem pentru siguranţă, dar sperăm să nu mai avem parte de asemenea fenomene naturale, mai ales că până acum ele nu au avut loc de când suntem în acest oraş”, ne-a declarat un doljean care locuieşte în Italia, cu familia.

Seismul s-a simţit şi în capitala Italiei. Colegul nostru, Petre Cojocaru, aflat la Roma, ne-a transmis că autorităţile au avertizat că există riscul producerii unui seism mult mai puternic în orice moment.

„Eu am simţit două dintre cutremure, cele de la 19.11 şi 21. 20. Nu am avut timp să reacţionez, am aşteptat să văd dacă vor fi mai puternice. Pe parcursul zilei de joi au continuat replici de intensitate inferioară. Specialiştii Institului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie susţin că o noua falie s-a format între regiunile Umbria şi Marche şi avertizează la posibilitatea producerii unui cutremur puternic în orice moment”, ne-a precizat jurnalistul Petre Cojocaru.

Deşi sunt supuşi în permanenţă acestui risc, românii plecaţi la muncă în Italia nu se gândesc să se întoarcă în ţară.

 

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol