luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cercetare, pentru dezvoltare

Infrastructura de Cercetare în Știinţe Aplicate (INCESA) a Universităţii din Craiova a fost inaugurată, miercuri, în prezenţa a zeci de oficialităţi, reprezentanţi ai autorităţi locale şi judeţene, ai unor ambasade, personalităţi din mediul academic, precum şi oameni de afaceri.

INCESA este o investiţie în valoare de aproape 13 milioane de euro, realizată de Universitatea din Craiova, cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE).

Instituţia dispune de 4 centre şi 12 laboratoare de cercetare – inovare cu perspective de dezvoltare în domeniile consultanţei economice şi management, construcţii şi dezvoltare durabilă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe lângă faptul că se va crea un mediu de formare prin cercetare pentru tinerii valoroşi, Universitatea din Craiova va oferi prin INCESA servicii de cercetare pentru mediul economic românesc şi nu numai, în scopul creşterii competitivităţii prin asigurarea soluţiilor inovatoare. Vom furniza servicii de consultanţă pentru organisme de reglementare şi elaborare de strategii naţionale”, a declarat rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spînu.

Partenere ale Universităţii, Consiliile Judeţene din Dolj şi Mehedinţi speră într-o colaborare fructuoasă şi pe viitor în urma realizării acestui proiect.

Partea craioveană de cercetare-inovare este acum pe harta Europei. Era nevoie de o asemenea instituţie, am văzut că sunteţi în primele trei din ţară, pentru că în perioada următoare de finanţare Uniunea Europeană pune foarte mult accentul pe cercetare-dezvoltare. Sperăm ca prin cooperarea pe care o să o avem de aici înainte să aducem mai mulţi bani europeni în judeţ”, a afirmat Cosmin Vasile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj

Prezent la Craiova, preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, a precizat: „Acest proiect este, pentru regiunea noastră, cel mai important proiect. Ceea ce dumneavoastră aţi realizat ne face să credem că vom putea să accesăm mult mai uşor fonduri europene. Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună în continuare”.

Prof. Leonardo Geo Mănescu, directorul INCESA a declarat că pentru dezvoltarea centrului contează pe parteneriatele avute cu alte universităţi din ţară.

În condiţiile în care, prin competenţa noastră şi a managementului reuşim să atragem proiecte, vom avea de fiecare dată o rampă în care să ne dovedim valoarea de întrebuinţare. Încrederea noastră nu vine numai din putinţele şi dotările proprii, ci şi din colaborările pe care contăm. Contăm pe sprijinul colegilor noştri de la Politehnicile din ţară care au înţeles că intenţionăm să devenim hub-ul cercetării din această regiune şi că putem realiza acest lucru împreună cu dumnealor. Încercăm să ducem colaborarea la un alt nivel, să construim persoane juridice noi, entităţi legale prin care, împreună, să ne putem valorifica cunoştinţele şi aptitudinile”, a spus profesorul Mănescu, adăugând că în acest proiect s-a urmărit şi se va urmări în continuare implicarea studenţilor.

Cercetător premiat în mai multe rânduri, profesor al Universităţii din Craiova, Daniela Tarniţă a apreciat că INCESA deschide noi drumuri pentru Universitatea din Craiova, cât şi pentru societate.

Acest proiect este o oportunitate ieşită din comun pentru cercetarea din Craiova, din Dolj, pentru cercetarea de la Universitatea din Craiova, de ce nu, din zona Olteniei şi putem extinde chiar la nivel naţional şi internaţional. Infrastructura inaugurată presupune patru centre de cercetare, fiecare cuprinzând 5-6 laboratoare. Toate laboratoarele, inclusiv al meu, cel de bio-mecanică, au achiziţionate echipamente de ultimă generaţie. Absolut fiecare laborator a achiziţionat cele mai de top echipamente din domeniul respectiv. Astfel, se pot face cercetări simple sau interdisciplinare, cerecetări din cele mai complexe, iar rezultatele să fie unele cu adevărat remarcabile încât să poată fi validate de comunitatea academică internaţională. Aici pot desfăşura partea de cercetare şi doctoranzii, post-doctoranzii, tinerii noştri colegi, bineînţeles, sub îndurmarea noastră, a celor care am şi lucrat de la început la acest proiect, încă din 2009 de când am făcut aplicaţia propriu-zisă. În plus este oportunitatea de a lucra foarte mult cu agenţii economici din zonă prin proiecte de mare anvergură, de un milion sau două milioane euro, care s-au câştigat la nivel naţional în colaborare cu firme mari, remarcabile din zona Olteniei şi se pare că deja existenţa acestei infrastructuri ne-a croit noi drumuri către posibilitatea de a câştiga multe astfel de contracte şi la nivel naţional şi internaţional, ceea ce nu poate să fie decât în beneficiul nostru al tuturor, profesori, stundenţi, oameni de afaceri şi locuitori ai acestei regiuni”, a menţionat Daniela Tarniţă, doctor inginer în ştiinţe tehnice.

Reprezentanţii companiilor din zonă au rămas impresionaţi de dotările acestui centru şi spun că vor profita la maxim de ceea ce Universitatea oferă.

Sunt foarte impresionat de INCESA, l-am vizitat încă de acum câteva săptămâni, este, clar, un centru de primă clasă…facilitatea, echipamentele, profesorii. Am fost atât de impresionat încât a doua zi am trimis aici toată echipa de management. În total, circa 15 manageri au venit aici, au vizitat laboratoarele, au văzut echipamentele. Avem un număr de burse şcolare, sunt 10 studenţi care ni se alătură în această lună şi vor fi cu noi pentru 10 luni, iar Universitatea ne poate oferi suport şi expertiza tehnică pe care poate nu o avem. De exemplu, în întâlnirea pe care am avut-o în această săptămână, cu echipa Universităţii, am lucrat la 9 proiecte la care ne pot ajuta. Vorbim de autovehicule autonome, ori despre roboţi electronici. Este un parteneriat foarte interesant pe care îl avem cu Universitatea din Craiova”, a declarat John Oldham, preşedintele Ford România.

Totodată, Osama Al Halabi, preşedinte Electroputere Craiova, a menţionat:

De când a început reclădirea fabricii Electroputere ne-am lovit de lipsa personalului calificat. Teoria se învaţă în Universitate dar este nevoie de practică, iar INCESA a venit la momentul potrivit pentru a sprijini planurile pe care deja le aveam, şi anume să ne folosim de cunoştinţele românilor, să le mărim. Avem nevoie de ingineri calificaţi pentru proiectare şi producţie, pentru maşinile electrice şi transformatoarele de putere. Ori această experienţă nu este învăţată în şcoli, trebuie să fie în practică. Aşa că am început cu programe de internship, acum invităm studenţi şi folosim inclusiv curricula şcolară petru a creşte tehnologia. Ţinta este să angajăm dintre studenţi. Avem o echipă experimentată dar nu avem cea de-a doua generaţie şi asta este ceea ce urmărim. Avem nevoie de ingineri tineri, muncitori tineri, dar în special în cercetare şi dezvoltare, pentru că punem bazele unui nou astfel de centru de cercetare şi dezvoltare. Sperăm să îl avem de la începutul lui 2017”.

lNCESA va opera centrat pe proiecte, conjugând resursele proprii cu cele atrase, pentru a oferi soluţii personalizate sau replicabile, după caz şi va acomoda toate tipurile uzuale de cercetare şi servicii asociate: pe bază de contract, în colaborare/parteneriat, în asociere, găzduirea cercetării beneficiarilor pe infrastructura INCESA, asistenţă şi consultanţă, elaborare de strategii, după cum se arată în prezentarea centrului.

Politica