luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Pe cine mai credem? Hotărârea de guvern pentru terenul spitalului regional, încă neredactată

Autorităţile de la Bucureşti nu au elaborat încă hotărârea de guvern prin care terenul identificat al Ministerului Apărării Naţionale să treacă în administrarea Ministerului Sănătăţii, pentru construirea spitalului regional din Craiova. Într-un răspuns oficial transmis Jurnalul Olteniei, MApN contrazice cele declarate de deputatul Ionuţ Stroe la începutul lunii august, şi anume că hotărârea de guvern ar fi gata redactată. În paralel, acum circa două săptămâni, ministrul Sănătăţii spunea că în doi ani şi jumătate ar trebui să poată fi construite spitalele şi că s-a definitivat costul pentru fiecare spital în parte.

 

În data de 11 august, deputatul Ionuţ Stroe declara, pentru presă, că deţine informaţii cum că hotărârea de guvern de trasmitere a terenului pe care ar urma să fie construit spitalul regional din Craiova ar fi deja scrisă. Concret, este vorba despre transferarea unui teren din proprietatea Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului Sănătăţii. Iată ce declara deputatul de Dolj în august:

Stroe: „M-am asigurat, luni, că documentul este gata redactat”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din discuţiile avute, inclusiv cu ministrul Sănătăţii, am reuşit să identificăm situaţia în care se află acest proiect acum şi care sunt paşii ce trebuie urmaţi. Vă pot spune că suntem la câteva săptămâni distanţă de aprobarea actului său de naştere, Hotărârea de Guvern de trecere a terenului necesar din proprietatea Ministerului Apărării în proprietatea Ministerului Sănătăţii. M-am asigurat, luni, că documentul este gata redactat şi urmează să fie pus pe circuitul de semnare/avizare, pentru ca în câteva săptămâni să intre în Ședinţa de Guvern spre aprobare. Acela va fi momentul de naştere, în termeni concreţi, al Spitalului Regional Craiova (…) În acest moment lucrurile stau aşa: terenul este identificat, hotărârea de Guvern de transmitere a acestuia în propietatea Ministerului Sănătăţii este scrisă, întră pe circuitul de avizare, consultanţii şi experţii lucrează la analiza de evaluare a nevoilor şi capabilităţilor viitorului spital (nevoi, oportunitate, specialităţi şi patologii medicale, evaluări financiare, studii tehnice) pe baza căruia se va realiza studiul de fezabilitate şi planul de investiţii, finanţarea este posibilă cu sprijinul unor instituţii financiare, alături de banii europeni şi bugetul public”, spunea Stroe pe 11 august.

MApN: „Sunt în curs de elaborare documentele justificative necesare iniţierii proiectului de act normativ”

Jurnalul Olteniei a transmis o solicitare oficială către Ministerul Sănătăţii în data de 11 august, pentru ca ministerul să confirme sau să infirme cele declarate de Ionuţ Stroe. Răspunsul nu a sosit nici până acum. Totodată, în urmă cu câteva săptămâni, am transmis o solicitare şi către Ministerul Apărării Naţionale. Reprezentanţii acestuia au răspuns în cursul serii de miercuri, confirmând că există un teren avizat favorabil pentru transfer, însă că hotărârea de guvern nu este nici măcar redactată.

În urma unei solicitări a Ministerului Sănătăţii, Ministerul Apărării Naţionale a identificat un imobil care ar putea fi pus la dispoziţie în vederea construirii unui spital regional de urgenţă în municipiul Craiova şi a avizat favorabil transferul acestuia. La acest moment sunt în curs de elaborare documentele justificative necesare iniţierii proiectului de act normativ de transfer şi se efectuează demersuri pentru obţinerea unui extras de carte funciară actualizat. După obţinerea documentelor justificative, proiectul de act normativ va fi transmis pe circuitul de avizare din minister şi, ulterior, la ministerele avizatoare”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale. Jurnalul Olteniei a mai întrebat, în solicitarea transmisă, care este amplasamentul exact al terenului, însă MApN nu a răspuns şi la această cerere.

Voiculescu: „În principiu, în doi ani şi jumătate ar trebui să poată fi construite spitalele”

Mai mult, în urmă cu aproximativ două săptămâni, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că spitalele ar trebui să poată fi construite în doi ani şi jumătate.

Până voi pleca din mandat vom avea temele de abordare şi apoi pregătirea proiectelor tehnice şi, dacă facem lucrurile cum trebuie, cel târziu în a doua parte a anului următor vom avea licitaţiile. (…) În principiu, în doi ani şi jumătate ar trebui să poată fi construite spitalele”, a declarat, pe 13 septembrie, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, citat de Mediafax.

Totodată, citat de hotnews.ro, Voiculescu a declarat faptul că, pentru construirea spitalelor, ar trebui cerut sprijin de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de la Banca Europeană de Investiţii. „Și pregătirea lor are două componente de care putem să ne ocupam: pe de o parte sunt condiţionaliţătile pe care trebuie să le îndeplinim. Deadline-ul (termenul limită – n.r.) este sfârşitul acestui an. Sperăm ca, până la 30 noiembrie, acestea să fie îndeplinite. Ar trebui să cerem suport internaţional de la OMS şi de la Banca Europeană de Investiţii. Pe lângă aceasta, ce încercăm să definim sunt temele de proiectare pentru cele trei spitale. Abia la mijlocul acestui an am definit suma necesară pentru fiecare spital”, a mai spus Voiculescu, pe 13 septembrie, fără a detalia, însă, costurile per spital. Jurnalul Olteniei a înaintat o solicitare către Ministerul Sănătăţii pentru a afla cât ar costa spitalul regional din Craiova.

Despre harta nevoilor medicale şi banii implicaţi

Una dintre condiţionalităţile ex-ante pentru accesarea fondurilor europene, care trebuie îndeplinită până la finele anului şi despre care vorbea şi ministrul, este cea a realizării hărţii nevoilor medicale din România. La începutul lunii august, Ministerul Sănătăţii transmitea către Jurnalul Olteniei că harta nevoilor medicale pentru zona de Sud-Vest este aproape gata. „Cartografierea şi modelarea serviciilor de sănătate se face Conform Ordinului MS nr. 142/09.02.2016 privind aprobarea Planului de activităţi întreprinse în vederea atingerii condiţionalităţii ex-ante asumate prin Acordul de Parteneriat semnat de Guvernul României cu Comisia Europeană, a componenţei şi atribuţiilor Grupului decizional interinstituţional şi a componenţei şi atribuţiilor grupurilor tehnice interinstituţionale. Colectarea şi prelucrarea datelor pentru regiunea SV s-a încheiat, iar analiza acestor date este în curs de finalizare”, spuneau, cei de la minister, în răspuns.

Prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, România are alocate peste 325 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor de asistenţă medicală. Acest sprijin financiar european planificat pentru sectorul sănătăţii din România cuprinde 280 de investiţii în domeniul asistenţei ambulatorii şi alte 35 în unităţi de primiri urgenţe din cadrul spitalelor judeţene. Totodată, aproape jumătate din suma alocată sănătăţii este destinată construirii şi dotării cu aparatura medicală necesară a celor trei spitale regionale, care urmează să furnizeze servicii medicale complexe. Deşi era vorba ca, iniţial, cele trei spitale să aibă acelaşi proiect, până la urmă s-a ajuns la concluzia ca cele trei să fie diferite, adaptate terenului, dar şi nevoilor fiecărei zone.

În ceea ce priveşte finalizarea investiţiei, reprezentanţii MS au informat că termenul impus de Programul Operaţional Regional 2014-2020 este, cel mai târziu, finalul anului 2023.

Politica