luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Definitiv: Silviu Lung, 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendare

Silviu Lung, fostul mare portar al „Știinţei” Craiova, dar şi al echipei naţionale de fotbal a României, a fost condamnat definitiv în cazul teribilului accident pe care l-a provocat în ianuarie 2014, în comuna doljeană Radovan. Un bărbat, de 41 de ani, a decedat atunci, şi cei doi copii ai săi, pe care îi luase de la şcoală, au fost răniţi, unul dintre ei grav. Magistraţii Judecătoriei Craiova l-au condamnat în martie a.c. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de 3 ani şi 4 luni, iar astăzi, Curtea de Apel craiova a respins apelul Parchetului, astfel că Lung rămâne cu pedeapsa primită pe fond. Magistrații de la Curtea de Apel au admis apelul asiguratorului, respectiv Astra Asigurări prin lichidator judiciar, și au redus cuantumul despăgubirilor. Sentința pronunțată este definitivă.

Reamintim că, tragedia s-a petrecut pe 8 ianuarie 2014, pe DE 579, drumul care leagă Calafatul de Craiova, în zona pădurii de la Radovan. Din cercetările poliţiştilor Serviciului Rutier Dolj s-a stabilit că fostul portar al Universităţii Craiova şi al naţionalei de fotbal a României, în vârstă de 57 de ani, în timp ce circula la volanul autoturismului său, un Mercedes cu numărul DJ-89-SYL, dinspre Calafat către Craiova, pe raza comunei Radovan, în condiţii de ceaţă densă, a efectuat o manevră în urma căreia a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu un Renault Clio, condus de Constantin Dan Niţu, de 41 de ani, din comuna Moţăţei. În urma impactului, Renault-ul s-a făcut praf, şoferul pierzându-şi viaţa. În autoturism se aflau cei doi copii ai săi, Andrei, de 15 ani, şi Andreea, de 17 ani, ambii elevi în Craiova, care au fost răniţi, fata alegându-se cu leziunile cele mai grave, ambii fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

La mai bine de un an de la tragedie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe Silviu Lung pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, dosarul înregistrându-se la Judecătoria Craiova, pe 16 aprilie 2015. În rechizitoriu, anchetatorii au reţinut că vina pentru impact îi aparţine lui Silviu Lung, care circula cu viteză mare, neadaptată la condiţiile meteo-rutiere. În urma expertizei tehnice dispuse de procuror în cauză, pentru determinarea cauzelor producerii accidentului, s-a stabilit că  impactul dintre cele două  autoturisme a avut loc pe sensul de mers Craiova-Calafat, iar Mercedes-ul avea o viteză  de circa 83-89 km/h. În schimb, autoturismul Renault rula cu o viteză de circa 30-32 km/h. În raportul de expertiză  s-a consemnat că evenimentul rutier a fost generat de Silviu Lung care, pe fondul neatenţiei, în condiţii de vizibilitate scăzută, pe un sector de drum în curbă  periculoasă la dreapta, nu a supravegheat calea de rulare şi nu a adaptat viteza de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de circulaţie, cu consecinţele cunoscute.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dosarul a fost analizat în camera preliminară, iar pe 23 iunie 2015 s-a dispus începerea judecării procesului. Pe 22 martie 2016 magistrații Judecătoriei Craiova au pronunțat sentința pe fond.  Astfel, Silviu Lung a primit 1 an şi 4 luni închisoare pentru ucidere din culpă, 6 luni închisoare pentru vătămare corporală din culpă, cele două pedepse fiind contopite în cea mai grea, de 1 an şi 4 luni, care a fost suspendată pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni. În plus, el are de achitat 1.600 lei cheltuieli judiciare. Despăgubirile acordate de instanță urmaşilor victimei, au fost stabilite la aproximativ 150.000 lei şi peste 60.000 euro. Sentința a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova atât de procurori, cât şi de părțile vătămate.

Ieri, instanța a soluționat apelul. Silviu Lung a rămas cu pedeapsa primită pe fond, întrucât s-a respins apelul Parchetului, iar cuantumul despăgubirilor a fost redus.

„Admite apelul formulat partea responsabilă civilmente SC ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA SA prin lichidator judiciar KPMG REASTRUCTURING SPRL Desfiinţează în parte sentinţa instanţei de fond în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, astfel: Reduce cuantumul prestaţiei periodice acordate părţii civile Niţu Andreea Mihaela la 1240 lei reprezentând valoarea prestaţiei periodice în perioada ianuarie 2014 – august 2014. Reduce cuantumul prestaţiei periodice acordate părţii civile Niţu Andrei Ionuţ la suma de 4990 lei reprezentând valoarea prestaţiei periodice în perioada ianuarie 2014 – septembrie 2016. Reduce cuantumul prestaţiei periodice lunare acordate părţii civile Niţu Andrei Ionuţ la suma de 150 lei lunar începând cu data pronunţării prezentei sentinţe şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei legale. Reduce cuantumul prestaţiei periodice acordate părţii civile Niţu Alexandru Ovidiu Ionuţ la suma de 4990 lei reprezentând valoarea prestaţiei periodice în perioada ianuarie 2014 – septembrie 2016. Reduce cuantumul prestaţiei periodice lunare acordate părţii civile Niţu Alexandru Ovidiu Ionuţ la suma de 150 lei lunar începând cu data pronunţării prezentei sentinţe şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei legale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în sentință.

Silviu Lung are 58 de ani şi a început să evolueze ca portar în anul 1971, la clubul Victoria Carei, după care, din 1974 şi până în 1998, a fost portar la Universitatea Craiova, de unde a plecat la Steaua Bucureşti. Pentru o scurtă perioadă, între 1990-1991, Lung a fost la echipa spaniolă CD Logrones, revenind apoi în România, la Electroputere Craiova, şi apoi din nou la Universitatea Craiova. El s-a retras din activitatea de fotbalist în anul 1994. Silviu Lung a evoluat şi la echipa naţională a României, în 77 de meciuri, făcând parte din lotul României la Euro 1984 şi la Campionatul Mondial din 1990. Ulterior, el a devenit antrenor. În prezent, Silviu Lung este antrenor cu portarii la CSU Craiova.

Politica