La 26 de ani şi-a dat seama că meseria sa, cea de avocat, nu îi împlinea visurile. Astfel, Dana Neacşu, cum încă îşi căuta un loc în viaţă, a renunţat la ţinuta office, şi-a pus căştile pe cap şi a început să mixeze, transformându-se în DJ Harra.
Într-un interviu acordat Jurnalul Olteniei, DJ Harra povesteşte cum copilul abandonat la naştere, în spital, a devenit omul de astăzi.
„Dana Neacşu este o fată care s-a apucat de mixat, pe la 26 de ani. Nu pentru că nu mi-a plăcut meseria mea de bază, ci mi s-a părut mai simplă să mă pun să dorm la şase dimineaţa decât să mă trezesc la ora aia”, povesteşte DJ Harra.
Absolventă de Drept, Dana, a lucrat la o firmă, în domeniu, o perioadă de timp, însă spune ea că nu a fost să fie, nu s-a regăsit în ce făcea.
„Am ajuns să mixez mai mult din greşeală. Eram într-o perioadă în care îmi căutam cumva loc în lume. Și a apărut oportunitatea asta, un prieten care mixa deja, care căuta fete să le înveţe să mixeze, şi uite aşa s-a întâmplat. Până atunci nu am avut treabă cu aşa ceva. Bine… dacă vreodată ajungi în muzică e pentru că ţi-a plăcut muzica sau îţi place. Când eram mică asta era activitatea mea, îmi luam pisătorul de usturoi şi aveam concerte în fiecare zi, dar la DJ nu m-am gândit niciodată. La solist vocal da, m-am gândit de multe ori. La DJ, nu, dar s-a întâmplat”, mărturiseşte DJ Harra.
A început într-un club în Craiova până a învăţat uşor, uşor ce se întâmplă cu toate butoanele, iar apoi a mers la Bucureşti. Însă, se întoarce destul de des acasă pentru că aici sunt părinţii săi pe care nu a putut să-i convingă să se mute cu ea în capitală.
„Acum, mixez de colo-colo şi de doi, trei ani am început să plec şi în străinătate, să mixez şi colo”, spune DJ Harra.
Artista susţine că îi place în străinătate pentru că oamenii sunt altfel, „oamenii se distrează realmente, nu pleacă de acasă să-şi etaleze tocuri şi genţi, în străinătate omul pleacă de acasă să se distreze pur şi simplu”.
„La mine la nuntă o să fac toate tradiţiile posibile”
Chiar dacă îi place în străinătate, DJ Harra nu ar renunţa la România.
„E acasă, îmi place străinătatea doar pentru că oamenii sunt mult mai civilizaţi, mai buni, şi între ei şi cu animalele, cu tot ce ţine de natură, protejează mai mult aproapele, la noi e o debandadă totală, însă în afară de asta am crescut cu nişte tradiţii de care nu mă pot lipsi.
Spre exemplu nu aş putea să-mi fac o nuntă în stil american, n-aş putea, prefer să plec la udat pe stradă. În afară de furatul miresei cred că la mine la nuntă o să fac toate tradiţiile posibile. O să o iau prin oraş cu găleata de apă, cu lăutarii după mine, nu ştiu, sunt lucruri cu care aşa am crescut. Mi-ar plăcea nunta să ţină ca pe vremuri, o săptămână, o începi de joi şi termini joia viitoare”, spune amuzată DJ Harra.
Spiritul de olteancă a ajutat-o, dar a şi încurcat-o uneori
„Noi oltenii suntem nişte oameni răi în sinea noastră, suntem revoluţionari şi asta nu e un lucru rău, dar de multe ori eu mă văd şi pe mine că trebuie să avem limite. De multe ori m-a încurcat atitudinea mea pentru că am dat de oameni care nu au înţeles că eu nu pot să perii pe nimeni, că la noi nu se perie nimic, mulţi au înţeles şi au apreciat treaba asta, dar din păcate în showbiz trebuie să îi spui omului ce vrea să audă şi dacă nu faci asta te judecă sau te condamnă. Mă deranjează falsitatea oamenilor, că omul nu suportă să îi spui adevărul, trebuie să îi spui ce vrea el să audă, mă deranjează că a ajuns internetul la nişte oameni care nu ştiu să scrie corect, dar au dreptul să emită o părere despre tine, despre ce faci, despre munca ta. Ok, nu sunt eu în stare să cânt bine sau să mixez bine, vino tu în locul meu pe scenă, îţi dau tot ce ai nevoie şi fă tu în locul meu, dacă vine şi mă critică cineva care ştie, are un nivel de cultură în domeniu plec capul sau îi iau părerea în calcul şi mă gândesc la asta. Dacă îţi place un om urmăreşte-l dacă nu-ţi place nu-l urmări, nu investi timp în ceva inutil”, susţine DJ Harra, deranjată de felul în care oamenii pun etichete şi judecă.
„DJ-ul nu este doar cel care pune muzică”
Despre ce înseamnă să fii DJ, Dana spune că este cea mai frumoasă viaţă pe care o poţi avea, pentru că ai posibilitatea să oferi oamenilor ceva frumos.
„DJ-ul nu este doar cel care pune muzică, pentru că noi nu punem muzică din winamp. Noi avem nişte programe speciale pe care le folosim, acum, înainte se punea pe CD-uri şi căram trolăre de aproximativ 30 kg. Acum e mai simplu că avem opţiunea cu calculatorul, dar şi acum au apărut alte chestii noi. Au apărut sunete, spre exemplu eu nu mixez pe două playere, eu mixez pe patru, în primele două am piesă, iar în celelalte, alte sunete pe care le combin, le opresc, le pornesc, le ameţesc. Un DJ este şi cel care creează. Nu suntem punători de muzică. Un DJ înseamnă o grămadă de nopţi nedormite, miliarde de piese ascultate şi triate”, povesteşte DJ Harra.
Despre hotarârea de a mixa topless spune că a fost o strategie de marketing care a ajutat-o să iasă în evidenţă mult mai repede.
„Să mixez topless a fost o mişcare de marketing foarte bună, dacă nu făceam treaba asta ieşeam în evidenţă joi-marţi, şi până la urmă despre asta este vorba. Trebuie să fii unic, diferit să te ia lumea în seamă. Din păcate nu am luat în calcul şi faptul că mai mult de jumătate din ţară nu o să înţeleagă treaba asta. În primul an am fost acuzată că promovez nuditatea, că promovez te miri ce. Am intrat în depresie nu mai voiam să fac nimic. Până la urmă am înţeles că oricum vara la mare e plin de sâni, degeaba, femeile se dezbracă de-abia pe plaja, acolo e admis. Nu e uşor să fii un singur om dezbrăcat, dar a fost o mişcare foarte inteligentă de marketing, după mine au mai fost care au încercat să facă doar că n-a mai fost la fel. Căutam piese pe net şi am găsit la un moment dat o tipă din Ungaria care făcea treaba asta de câţiva ani şi am zis că pot şi eu. Prima dată a fost oribil, nici acum nu m-am obişnuit, nu mi-am asumat topless-ul în totalitate. Pentru că eu sunt o persoană pudică, la plajă nu fac topless, urmele pe care le am pe sâni de la soare le acopăr cu autobronzant, fond de ten, te miri cu ce. De fiecare dată când am un spectacol e ca prima dată, îmi asum ce fac, dar nu m-am obişnuit, în schimb s-a obişnuit lumea. Am mai dezvoltat şi show-ul, are artificii, costume medievale, dansatoare, coregrafii”, mărturiseşte DJ Harra.
De la Hannah Montana… la DJ Harra
Nu a fost foarte complicat să îşi aleagă numele de scenă. Pentru că se uita şi încă se mai uită la filmele cu Hannah Montana, Dana Neacşu se gândise că ar putea să-şi spună Hana, însă managerul său de la acea vreme a sfătuit-o că nu este un nume care sună bine şi aşa au ajuns la Harra.
Dacă pe DJ Harra o cunoaşte deja destulă lume atât la nivel naţional cât şi internaţional, Dana Neacşu şi-a cunoscut mama biologică abia în urmă cu doi ani. Când avea 15 ani Dana a aflat că a fost adoptată, pe moment lumea ei s-a zguduit puţin, însă după şi-a dat seama ce om norocos este.
„Am fost un om norocos. Ca mine, copii abandonaţi în spitale sunt milioane, poate miliarde, ideea e că doar câţiva au şansa pe care am avut-o eu. Și dintr-un miliard să fii al zecelea este cel mai frumos dar pe care ţi-l poate da Dumnezeu, după viaţă. Când mi-am cunoscut mama biologică, surprinzător, am înţeles că nu cred că aş fi putut să trăiesc cu ea. Am înţeles că Dumnezeu te pune acolo unde îţi e bine, sunt oameni lăsaţi pe pământ să aducă nişte copii şi alţii să îi crească, e o chestie simplă. Eu nu m-aş fi regăsit lângă ea, lângă stilul ei de viaţă. Ea nu e căsătorită, deci n-aş fi avut un tată. Mama mea biologică m-a făcut cu un bărbat căsătorit la vremea respectivă, familia ei nu accepta aşa ceva, chiuretaj nu putea să facă pentru că era interzis şi a născut, a stat două, trei zile în spital şi a plecat. Nu o condamn, nu o judec, e alegerea ei, doar că nu pot trece peste faptul că laşi un om aşa în bătaia vântului, fie ce-o fi. Ok, nu vrei să-l păstrezi, perfect, găseşte o familie şi încredinţează-l, să te asiguri că acea fiinţă este bine. Verişoara mamei mele (n.r. adoptive) lucra în spital, pentru că tatăl meu nu putea să aibă copii se gândeau să adopte, iar mătuşa mea le-a spus de mine, când m-au găsit ei eram foarte deshidratată, slabă, atunci au început să-mi dea tratamente, să mă pună pe picioare. Eu ca şi copil adoptat sunt mult mai recunoscătoare decât un copil biologic pentru că eu ştiu că lucrurile astea nu mi se cuvin. Am înţeles binele care m-a lovit. Un copil biologic are senzaţia că i se cuvin lucruri, că i se cuvine tot ce i se întâmplă, eu n-am avut niciodată senzaţia că mi se cuvine ceva, cu toate că sunt părinţii mei. Dacă am făcut o dată un milion, 50 de lei le-am lăsat lor. Vreau ca părinţii mei să aibă tot confortul din lume şi să nu le lipsească nimic pentru că lor le datorez viaţa”, povesteşte DJ Harra.
„Dacă tu nu lucrezi la visul tău, o să te pună altul să munceşti la visul lui”
Dacă ar putea da timpul înapoi, Dana s-ar apuca de mixat mai devreme, iar în ceea ce priveşte viitorul spune că se va apuca de cântat pentru că este dragostea copilăriei sale.
„Mică fiind mă trezeam noapte din somn şi dădeam drumul la aparat. Îmi cânta Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, dar în acelaşi timp puneam şi placa cu Michael Jackson. Nu ştiu ce o să cânt, dar o să cânt”, spune DJ Harra.
Când a pus muzică pe Arena Naţională, lucru la care visa atât de mult, şi-a dat seama că cea mai frumoasă meserie este cea care îţi împlineşte visele.
„Asta am înţeles în două săptămâni când am pus muzică pe Arena Naţională. Un alt vis de al meu era să călătoresc, iar meseria asta mi-a împlinit şi visul de a călători. În afară de America şi China, am văzut tot ce se poate vedea şi m-am mai întors şi cu bani acasă. Cea mai frumoasă meserie e cea care îţi împlineşte visele şi dacă tu nu lucrezi la visul tău o să te pună altul să munceşti la visul lui”, a conchis DJ Harra.
foto principala: facebook