luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Programe pentru consumatorii de droguri, în Dolj

În scopul prevenirii consumului de droguri, dar şi pentru consiliere şi tratatment, persoanele interesate se pot adresa Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj. Personalul centrului oferă consumatorilor de droguri asistenţă specializată în vederea integrării sociale.

Nicolăiţă Florin, coordonatorul centrului, a prezentat, vineri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Dolj, o informare privind stadiul de realizare a activităţilor cuprinse în Planul de Acţiune 2014-2016 pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog 2014-2020.

În scopul dezvoltării intervenţiilor de identificare, atragere şi motivare a persoanelor consumatoare de droguri care nu au contact cu serviciile de asistenţă specializată, pentru reducerea riscurilor şi consecinţelor negative asociate consumului de droguri, dar şi pentru integrarea socială a consumatorilor de droguri a existat o colaborare eficientă între CPECA Dolj şi instituţiile care se pot referi la persoane în vederea evaluării conform legii (DIICOT Serviciul Teritorial Craiova, IPJ Dolj, Serviciul de Probaţiune Dolj şi DGASPC Dolj). Pentru îmbunătăţirea accesului consumatorilor de droguri la serviciile existente în comunitate de prevenire, consiliere, tratament, testare şi vaccinare HIV, HVB, HVC, TBC şi a altor boli asociate în cadrul Cabinetelor de Medicină de Familie din Craiova a avut loc 10 activităţi de informare şi conştientizare la care au participat 56 medici, asistenţi medicali şi pacienţi. În ce priveşte Asistenţa specializată în vederea integrării sociale a consumatorilor de droguri, în perioada analizată s-au adresat şi au solicitat informaţii personalului CPECA Dolj pentru includerea în circuitul de asistenţă 111 de persoane fiind realizate 75 consilieri individuale şi 4 consilieri în grup. La sediul CPECA Dolj, pentru beneficiarii serviciilor de asistenţă au fost efectuate 33 evaluări medicale şi psihologice de specialitate, pentru 4 persoane aflate în supravegherea Serviciului de Probaţiune Dolj, 12 cazuri referite prin ordonanţă de DIICOT serviciile teritoriale Bucureşti, Craiova şi Constanţa şi 5 cazuri primite de la DGASPC Dolj. În perioada analizată au fost realizate 48 de şedinţe de management de caz de care au beneficiat 22 persoanele aflate în circuitul de asistenţă”, a precizat Florin Nicolăiţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru consolidarea şi diversificarea serviciilor din cadrul circuitului integrat de asistenţă, adresate persoanelor consumatoare de droguri aflate în sistemele privative de libertate, în cadrul Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Craiova se derulează un program de asistenţă psihosocială destinat persoanelor private de libertate cu antecedente de toxicomanie, iar la Penitenciarul Craiova a fost desfăşurat programul de asistenţă socială de reducere a riscului de recidivă „Decizii mai bune“ la care au participat persoane private de libertate cu risc crescut de recidivă. De asemenea, în cadrul programului de asistenţă psihosocială destinat persoanelor private de libertate cu antecedente de toxicomanie au fost incluşi 21 beneficiari.

Politica