duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Federaţia Grădinilor Zoo şi Acvariilor din România, la Craiova

Preşedinţi de federaţii din ţară, dar şi din străinătate, administratori de grădini zoologice, comisari ai Gărzii de Mediu şi directori de regii s-au întrunit, joi, la Centrul Multifuncţional din Craiova pentru a discuta despre proiectul de modernizare al Grădinii Zoologice din Parcul Nicolae Romanescu, accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea durabilă a oraşelor, prevenirea zoonozelor, dar şi despre procedura de obţinere a permiselor de utilizare a armelor de foc pentru cazurile de evadare din zoo a unor animale periculoase.

“Mă bucur că o mare parte dintre cei cu care am vorbit vă aflaţi aici, la această conferinţă, unde sper să putem găsi răspunsuri la multe întrebări pe care ni le punem, de cele mai multe ori, între noi grădinile şi sperăm să obţinem răspunsuri sau ajutor din partea reprezentanţilor care ne-au onorat cu prezenţa de la alte Grădini Zoologice din partea cealaltă. Alături de noi se află doamna directoare care ne coordonează activitatea noastră ca grădină zoo şi o să ne spună câteva cuvinte, deoarece ne-a ajutat în organizarea acestui eveniment, aici, la Craiova”, a declarat Laurenţiu Păun, administratorul Grădinii Zoologice din Parcul „Nicolae Romanescu”.

Aurelia Filip, directoare RAADPFL Craiova, a luat parte la eveniment şi a făcut o mică prezentare a Parcului Nicolae Romanescu şi a Grădinii Botanice din Craiova, ambele aflându-se în administrarea regiei pe care o conduce.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră şi vă spun încă de pe acum că va fi valabilă pentru toţi anii următori pentru că suntem un oraş primitor şi ne onorează aceste întâlniri. Din punctul de vedere al unităţii pe care o conduc, grădina zoologică reprezintă cam 5% din activitatea acestei unităţi, însă este partea cea mai plăcută pentru că este partea unde rezultatele muncii noastre se văd cel mai repede în impactul asupra populaţiei. Cu problemele pe care le întâlniţi şi dumneavoastră ne confruntăm şi noi, însă încercăm să le facem faţă. Suntem în plin proces de modernizare, ne îndreptăm foarte mult atenţia către grădina zoologică, ea fiind o mică parte din întreg ansamblul Parcului Nicolae Romanescu, despre care aţi auzit că este cel mai mare parc din România şi care este în plin proces de reabilitare, iar la finalul reabilitării acestui parc, Grădina Zoologică trebuie să fie o oază de frumos care să depăşească ansamblul parcului. Aşa cum am spus, grădina zoologică este situată în interiorul parcului Nicolae Romanescu, un parc proiectat de vestitul arhitect Redont, care a fost premiat la Paris. Ceea ce se întâmplă în grădina zoologică poartă girul Ministerului Culturii, parcul fiind un monument istoric de gradul I şi atenţia noastră pentru tot ce se întâmplă acolo este mult mai sporită”, a spus Aurelia Filip.

Grădina Zoologică din Craiova a fost inaugurată în anul 1906 şi este una dintre cele mai vechi grădini zoologice din ţară. După ce Grădina a fost reabilitată, animalele au acum un spaţiu mult mai mare în care să se plimbe, au bazine de înot şi alte condiţii asemănătoare cu habitatul animalelor.

“Vizitând această grădină zoologică veţi vizita şi parcul care suferă prima reabilitare după 109 ani de la construcţia lui, reabilitare extrem de amănunţită în tot ceea ce înseamnă instalaţii, mobilier urban, va fi un parc monitorizat 100%, ceea ce ne ajută şi pe noi cu grădina zoologică. O să vedeţi oraşul Craiova, care a suferit o modernizare în ultimii patru ani la care instituţia pe care o conduc şi pe care o reprezint are un mare aport, noi având în administrare zone de sistematizare a circulaţiei, mobilierul urban, toate parcurile şi grădinile din Craiova. Reabilitarea centrului vechi poartă şi ea amprenta noastră pe ceea ce înseamnă zonă verde, deci ceea ce veţi vedea în Craiova, cam în 80% din toate suntem implicaţi noi, ca regie. Suntem în subordinea Primăriei din Craiova, aşa cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, avem un primar deschis la nou, care e deschis la toate dorinţele tuturor reprezentanţilor de la Grădina Zoologică, la tot ce înseamnă frumos în Craiova. Vedeţi transformarea Grădinii Botanice din Craiova pe care am preluat-o de la Universitatea din Craiova care nu mai avea fonduri să investească în ea şi o să vedeţi o bijuterie de Grădină Botanică. Vă doresc un sejur plăcut la Craiova, invitaţia este pentru fiecare an următor, cel puţin atât cât va depinde de mine, şi aştept să colaborăm foarte bine şi să iasă din toate Grădinile Zoologice din ţară un paradis al copiilor”, a mai spus directoarea RAADPFL Craiova.

Grădina Zoologică din Craiova, se întinde pe 1,4 hectare, iar procesul de reamenajare a însemnat construcţia de adăposturi de beton pentru carnivore, de lemn pentru animalele erbivore şi metalice pentru păsări, precum şi construirea de bazine de apă pentru scăldatul animalelor în zilele caniculare.

 

 

Politica