Cupa „Victorina Simion” a ajuns la a V-a ediţie

Redactia

Competiţia studenţească feminină de fotbal organizată de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova sub denumirea de Cupa „Victorina Simion” a ajuns la a V-a ediţie, ediţie care anul acesta reprezintă faza locală a Campionatului Naţional Universitar feminin de fotbal, ce va debuta în curând, la iniţiativa FEFS Craiova. Astfel, zece echipe de studente de la diferite facultăţi ale Universităţii din Craiova au participat marţi la întrecerea organizată în Sala “Ion Constantinescu”, fiind prezente următoarele specializări: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (EFS anul I, Kinetoterapie anul I, EFS anul III, Master), Facultatea de Geografie, Facultatea de Drept şi Știinţe Sociale, Facultatea de Litere (Comunicare şi Relaţii Publice, PIPP anul I, PIPP anul II, Limba engleză). În faza semifinală au ajuns trei formaţii de la FEFS, plus cea de la Comunicare şi Relaţii Publice. Fetele de la Litere n-au reuşit însă să ocupe şi un loc pe podium, pe primele trei locuri clasându-se echipele de la FEFS. Câştigătoarea acestei ediţii a fost formaţia compusă din studente de la secţia Educaţie Fizică şi Sportivă din anul I. În urma lor, s-au clasat pe locul secund fetele de la Master, iar pe poziţia a treia fetele de la secţia Kinetoterapie din anul I. S-au acordat şi premii individuale, titlul de golgheter revenindu-i Roxanei Radu, iar cea mai bună portăriţă a fost desemnată Alexandra Timosvki. „Pot să afirm cu plăcere că anul acesta nivelul competiţional, precum şi numărul de echipe a fost cel mai ridicat dintre toate ediţiile. Este un lucru îmbucurător să participe cât mai multe studente. O contribuţie o avem şi noi, profesorii, care predăm educaţie fizică şi promovăm fotbalul feminin la alte facultăţi. În acest sens ţin să le mulţumesc colegelor mele, Minoi Veronica, Călinescu Brăbiescu Luminiţa, Dumitru Roxana si Gheţu Roberta care au înscris în competiţie câte o echipă de la facultăţile unde predau, precum şi celor două colege de la secţia de Kinetoterapie Roşulescu Eugenia şi Enescu-Bieru Denisa care au asigurat asistenţa medicală pe parcursul competiţiei”, a declarat lect.univ.dr. Aurora Ungureanu-Dobre din cadrul FEFS Craiova.

Campionat Naţional Universitar feminin de fotbal, pe 28 mai, la Craiova

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, în parteneriat cu FRF, Asociaţia ProEFS Craiova şi autorităţile locale, a demarat o iniţiativă pentru a organiza o primă ediţie a Campionatului Naţional Universitar feminin de fotbal în sală, la care vor lua parte şi alte cinci centre universitare din ţară: Cluj-Napoca, Piteşti, Târgu Jiu, Târgovişte şi, cu aşteptarea unei confirmări, Petroşani. Întrecerea naţională va avea loc pe data de 28 mai, la Sala “Ion Constantinescu” din Craiova, iar Cupa “Victorina Simion” a reprezentat faza locală a acestei competiţii pentru Universitatea din Craiova.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol