La Satu Mare, în perioada 14-15 mai, a avut loc Campionatul Naţional de Seniori individual şi pe echipe, unde spadasinii craioveni au avut o prestaţie foarte bună în Superligă. Întrecerea pe echipe s-a desfăşurat în două categorii, Divizia A şi Superliga, în ultima participând opt formaţii dintre care patru echipe craiovene, două ale clubului CSU Craiova şi câte una reprezentând CSM Craiova şi LPS Craiova. Ambele formaţii ale Clubului Sportiv Universitar au ajuns pe podium la finalul competiţiei, în timp ce celelalte două cluburi s-au clasat pe locul şase, CSM Craiova, şi locul opt, LPS Craiova. Echipa de bază a CSU Craiova a câştigat întrecerea, devenind campioană naţională în acest an, după ce s-a impus în meciul decisiv în faţa gazdelor de la CSM Satu Mare, scor 27-24, echipa care a ieşit campioană anul trecut. Pentru echipa din Bănie, au tras la Satu Mare următorii spadasini: Liviu Dragomir, Alin Mitrică, Dorian Pîrvan şi Alin Sbîrcia. Este un titlu care o readuce pe CSU Craiova în fruntea ierarhiei naţionale masculine la spadă, după ce ultima performanţă de acest gen a craiovenilor fusese în 2014. A doua echipă înscrisă de CSU în competiţie a completat podiumul din Superligă, clasându-se pe locul trei. Lucian Ciovică, Mario Persu, Ovidiu Pîrvuleasa şi Ionuţ Trandafirescu au obţinut medaliile de bronz la finalul unei competiţii solicitante. În proba individuală, Alin Mitrică de la CSU Craiova a fost singurul craiovean care a urcat pe podium, acesta adjudecându-şi o medalie de bronz. Clasări în primii opt au mai fost obţinute de Liviu Dragomir (locul 5) şi Lucian Ciovică (locul 6), sportivi tot de la CSU Craiova, şi de Tatian Bolboceanu (locul 8), spadasin legitimat la CSM Craiova.
Spadasinii de la CSU Craiova au acaparat podiumul la echipe

Ultima ora
- Protest la Craiova pentru justiție și împotriva corupției 12 decembrie 2025
- Alertă alimentară: Lapte NAN Nestlé retras urgent din magazine 12 decembrie 2025
- Cadouri cool de Crăciun pentru adolescenți 12 decembrie 2025
- Satul oltenesc la Craiova. Tradiții de iarnă 12 decembrie 2025
- Premieră medicală la Spitalul Craiova: Procedură fără tăieturi pentru o boală rară a esofagului 12 decembrie 2025
- Editura Nemira lansează un experiment A.I. care arată cum i-ar putea afecta pe adolescenți noua programă pentru pentru limba și literatura română propusă de Ministerul Educației și Cercetării 12 decembrie 2025
- Polițist din Dolj, reținut pentru luare de mită: „Ierta” vitezomanii în schimbul banilor 12 decembrie 2025
- Kovesi a semnat apelul magistraților români pro-justiție 12 decembrie 2025
- Investiții de milioane în reabilitarea energetică a sediilor de poliție din Gorj: trei clădiri modernizate prin PNRR 12 decembrie 2025
- Percheziții în Orșova: 27 kg de articole pirotehnice confiscate 12 decembrie 2025






