CSU Craiova a terminat turul de campionat pe primul loc, la o distanță considerabilă de urmăritoare, dar acum stă la mâna unui singur joc pentru a intra în faza semifinală a competiției.
”Poate că acel avans ne-a adus o stare de relaxare, noi fiind la prima experiență la acest nivel și asta s-a văzut în cele din urmă”, a spus antrenorul Mugur Gușatu.
Echipa antrenată de acesta a reușit o victorie frumoasă, duminică, de la ora 14, pe terenul sintetic al Centrului de Agrement și Sport de al Aeroport, scor 5-1(3-0), chiar în fața liderului Universitatea Cluj. A fost o primă repriză fantastică reușită de juniorii craioveni, care au marcat prima dată în minutul 15 prin Gunie, acesta reluând în poarta goală după o greșeală al oaspeților. Peste 12 minute s-a făcut 2-0, Sima executând o lovitură liberă pe sub zid fără replică pentru Tudose. Cârlig a stabilit scorul pauzei reluând la colțul scurt în minutul 35. După pauză clujenii au avut în primele 10 minute mai mult inițiativa, dar tot CSU a punctat prin Gârbiță, care a transformat o lovitură de la 11 metri. În ultimele minute s-au mai consemnat încă două goluri, mai întâi clujeanul Uțu (78) a marcat punctul de onoare, apoi Dinu a înscris sub transversală, marcând golul meciului.
”Am reușit un joc fantastic. Practic după cum am început partida s-a văzut că merităm victoria. Băieții au ascultat indicațiile mele, au jucat extraordinar, s-au dăruit și am reușit o victorie importantă și de moral. Mă bucur că am înscris și goluri frumoase, cum este cel reușit de Alex Dinu, pentru a le da încredere în forțele proprii. Aveam mare nevoie de puncte, pentru a aborda altfel ultimul meci care este cel decisiv cu FC Ardealul. Am încredere că duminică vom face un meci la fel de bun și vom reuși să ne calificăm. Practic suntem la mâna noastră în acel joc”, a afirmat Mugur Gușatu.
Tehnicianul craiovean a folosit formula: Bobonete – Constantinescu, Băloi, R. Bogdan, Sima – Buzan, Enache – Cârlig, Dinu, Gârbiță – Gunie. Au mai intrat Bârzan, Gușatu, Markovic, Pacionel și Marcov. Oaspeții, antrenați de Vasile Macea, i-au avut în teren pe: Tudose – Nagy, Pintea, Beudean – Ad. Pop, Szekely – Benko, Pașca, Costea – Al. Pop. Au mai intrat Uțu, Maier și Potcoavă. Sâmbătă, craiovenii se vor duela cu echipa FC Ardealul Cluj, pe care în ultima etapă din tur au învins-o, scor 3-0. Oltenii au nevoie de victorie pentru a accede în semifinale sau ca Universitatea Cluj să fie învinsă de UTA Bătrâna Doamnă, ceea ce e puţin probabil. În acest moment, clasamentul arată astfel: FC Ardealul 57 puncte, CSU Craiova 55 p și Universitatea Cluj 55p.