Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier

Redactia

Cinci persoane au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs în localitatea Coțofenii din Față.

Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 13:45, iar din primele cercetări ale polițiștilor rutieri ajunși la fața locului s-a stabilit faptul că, S. MARIN, 70 de ani,  din Strehaia, jud. Mehedinți, a condus un autoturism, pe DN 6, către Craiova, și nu a păstrat o distanță de siguranșă în mers fașă de un alt autovehicul care circula în aceeași direcție de mers în fața sa și care a oprit pentru a vira la stânga, pe care l-a lovit în partea din spate. Autoturismul care a oprit a fost condus de L. NICOLAE, 67 de ani din Pielești, județul Dolj.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care oprise pentru a vira la stânga dar și a NATALIEI S., 71 de ani, din Strehaia pasageră în primul autoturism și a lui B. GHEORGHE, 65 de ani, M. VERGINIA, de 48 de ani,și M.M., de 10 ani, toți din Coțofenii din Față, pasageri în al doilea autoturism.
 
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

 

 
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol